“Voi pe cine căutați?” Imediat ce am intrat în Platanias și am făcut câțiva pași pe străduțe, am fost sigură că cineva va întreba asta. Suntem în vizită la vreun vecin sau căutăm ceva anume?

Platanias este un sătuc mic-mic, cam 100 de locuitori. E situat în regiunea Pelion, Grecia, la vreo 54 km de orașul Volos. După numărul posibilităților de cazare și după spusele localnicilor, este un loc frecventat de turiști. Însă, la începutul lui septembrie, 10 septembrie mai exact, nu cred ca sunt mai mult de 50 vizitatori, inclusiv noi 2. Iar media de vârstă este undeva la 60 de ani.

Am ajuns aici întâmplător, după-amiaza, într-o zi de duminică, după un drum lung și obositor de aproximativ 800 km, din Romania, via Bulgaria.

Prin Bulgaria, cu amenzi

La vecinii noștri am avut un incident nu tocmai frumos – prima oară  de când traversam țara. În mijlocul pustietății, în timp ce ne îndreptam spre Sofia, imediat după un pod, pe un drum care nu era luminat și pe care eram singura mașină care circula de ceva vreme, am fost opriți de poliție.

Voiau să ne spună că avem aproape dublul vitezei premise. „Adică?” „Adică aveți 70 km/oră și mai în spate ați trecut de un indicator care vă spunea că trebuie să aveți 40”. Niciunul dintre noi nu văzuse, deci nici măcar nu știam dacă e real ce ne spun. „Ok, plătim amenda”. „Aaaaaa, sunteți de-ăia. Păi, în cazul ăsta vă duceți în Sofia, vă cazați, că e 02:00 noaptea, și așteptați până mâine la 9:00, când se deschide secția. Sau puteți să ne dați nouă niște bani.” Povestea asta ne-a costat 50 de euro. (nu aveam schimbat)

Planul inițial pentru Grecia era să trecem pe una dintre insulele alea faimoase – Skopelos, unde se filmase Mama Mia, sau Skiatos. Însă, pentru că ferry-ul pleca târziu și era scump (54 euro / 2 persoane – one way sau 134 euro /2 pers + o mașină frumoasă, tot one way) am decis să cercetam un pic zona, mai ales că primisem recomandări cum că satele de aici ar fi tare frumoase.

În urma unui scurt research cu Google Street View (să le dea Dumnezeu sănătate), ne atrăseseră atenția Mikro, un sat destul de izolat, și Platanias ce părea că are și un port – asta ne-a dat speranțe că am putea găsi o barcă spre Skiatos. Insula asta se vedea tare bine pe malul celălalt, de puteam să le facem cu mâna localnicilor.

Am plecat deci, obosiți și adormiți cum eram. În drum am oprit și pe la vreo două campinguri. Erau destul de simpatice și Răzvan parcă dădea semne că ar vrea să rămânem aici – de la oboseală, de la marea îmbietoare și albastră, de la umbra copacilor sau mirosurile bune de la grătarele rezidenților. Mie, deși îmi place ideea de camping și cort, aș  fi vrut ceva mai neaoș.

Am ajuns la primul indicator spre Mikro, care ne arăta că trebuie să ne desprindem 8 km din drumul principal pentru a ajunge la destinație. Însă ulița pe care am intrat ne-a descurajat – gropi mari, fără asfalt, pietre care săreau și nici o altă mașină. Așa că ne-am întors și am plecat mai departe, spre Platanias.

Am ajuns în Platanias și nu am mai plecat

Sătucul ăsta mic și simpatic s-a dovedit a fi exact ce căutam. Neaoș, romantic, cu spirit local – dar fără să ne priveze de beneficiile astea ale locurilor turistice (taverne, cazare, peisaje), Platanias ne-a adoptat imediat. Am ajuns obosiți și plănuiam să stăm aici 2 zile. Am stat însă toate cele 7 zile de vacanță și am mai fi stat 10.

Platanias are două plaje situate la fiecare capăt al satului. Una mică, mică, fără vreun fel de amenajare și foarte puțin frecventată. Cealaltă este mai mare, de aproximativ 170 m.

Aici găsești și un mic băruleț de unde poți cumpăra băuturi  – bere (3.30 euro), cafea (3.50 euro), cocktailuri (8 euro) sau sandvișuri ( 2,50 – 3.50 euro). Sau poți închiria șezlong + umbrelă (4 euro + cel puțin o comandă la bar pentru fiecare persoană). Noi chiar am fost  apostrofați că nu cheltuim suficient. Așa că am renunțat la șezlong și ne-am mutat pe confortabilul nisip. Plaja se continua cu o umbroasă “cultură” de măslini, nu am dus prea tare dorul umbreluțelor din stuf. Copacii ăștia scorburoși și răsuciți, cu rădăcini înfipte adânc în pământul nisipos, dau impresia că sunt aici de când lumea.

După ce am făcut o tură a satului și am dormit puțin pe plajă, ne-am așezat pe o terasă pe malul mării și am început seara cu un Mytos bun. Am verificat și booking.com, mai mult pentru a avea o idee de prețurile pentru cazare din zonă. Nu erau însă prea multe unități de cazare înregistrate, vreo 3. Dar prețurile erau decente, începând de la 30 euro / noapte.

Vizitasem înainte și campingul din sat, Loisa sau ceva de genul, însă, deși foarte drăguț amenajat și aproape de mare, aici tot e aproape de mare, și ne-au întâmpinat și niște proprietari prietenoși, era pustiu și parcă nu am fi vrut să stăm chiar singuri. Apoi, cazarea se făcea doar la cort, fără caravane sau rulote sau bungalouri, iar eu aș fi vrut un pat după drumul lung și somnul de pe plajă.

Nu am ales nimic din booking și am plecat din nou pe străduțe. La câțiva pași un domn ne strigă ceva apăsat, în greacă. Nu înțelegem exact dacă ne ceartă, ne propune ceva de vânzare sau ne salută. Zâmbim politicos și trecem mai departe. Mai departe însă nu mai există sat.

Ne întoarcem stânga-împrejur și spășiți: “Deci, ce ziceați? Aveți cumva cameră de închiriat?” “Da, am!” zice domnul ăsta răstito-milităresc. Arăta ca un texan, așa cum i-am învățat eu din Dallas, asprit de la viața grea și de la urmăritul cirezilor de vite. Doar că domnul ăsta nu pare să facă niciuna dintre acestea. Acum stă pe terasa casei și bea o bere. Și nu cred c-a mai făcut altceva azi. “Cât vreți să stați?” “Cam 2 zile”. Ne arată un studio simplu, dar destul de mare.

Decidem repede că rămânem, pentru 30 de euro / noapte. Și am stat nu 2 nopți, cum anunțasem, ci toate cele 7. În primele 3 zile tot spuneam că mai stăm încă o zi și încă o zi, după care am uitat să mai anunțăm. Asta nu l-a îngrijorat pe domnul nostru, până într-o dimineață, când am plecat cu mașina pentru a mai vedea niște sătuce din apropiere și a venit alergând după noi să vedă dacă nu ne-am decis subit să plecăm fără să plătim. „Stați liniștit, ne întoarcem!”

După ce am rezolvat situația cazării, zilele noastre au început să semene foarte tare unele cu altele:

Dimineața mergem la plajă, uneori eu plec mai devreme, căci Răzvan primește multe mailuri și are treburi de rezolvat. Mă întind la soare și cumpăr cafeaua obligatorie pentru a putea obține șezlongul. Deși Răzvan mă ceartă mereu pentru apucăturile burgheze, de a sta pe scaun la plajă, eu îi explic că e mult mai ușor să scrii sau să citești din poziția asta.

Cu noi mai stă un cuplu care pleacă la ora 13:00 fix să mănânce și o doamnă care citește în fiecare zi altă carte. Toți 3 sunt germani si sunt trecuți bine de 70 ani. Doar spre final de săptămână  se mai aglomerează un pic. Tot pe la 13:00 apar și două mașini care vând pește, respectiv legume. Sunt echipate cu portavoci prin care te invită să cumperi produsele proaspete. De aici se aprovizionează atât tavernele, cât și celelalte gospodării sau turiști care își gătesc singuri.

La un moment dat chiar am fost atenționați de “tinerii” noștri vecini, o gașcă de oameni la vreo 60 de ani, că o să facă un pic de gălăgie seara. Au o mini petrecere, au cumpărat ceva caracatițe și pun de un grătar. “Sigur, nici o problemă! Noi susținem petrecerile.”

Seara, când plecăm de pe plajă, cumpărăm bere sau vin, de la cele două magazine – alternativ, astfel încât nimeni să nu se supere. Stăm pe băncuțele din port, vedem apusul și un fel de “pescuim”. Mai mult Răzvan. După ce prinde vreo 2 peștișori, ne oprim. Deși îi aruncăm la loc, în apă, par nefericiți și suferinzi de la găurile provocate de ace.

A, acele le-am primit de la domnul nostru militar, cică le uitaseră alți “pasionați” de pescuit.  După, plecăm să mâncăm ceva delicios la una dintre taverne.

Platanias nu are nici un bancomat (cel mai apropiat se află la 20 km de serpentine de aici). Iar noi am avut destul de puțini bani cash (cât să ajungă de cazare și fix 3 mese în oraș). Așa că am fost „condamnați” să mâncăm regulat o caracatiță la grătar absolut delicioasă, la singura tavernă unde putem plăti cu cardul.

Dar cele două supermarket-uri acceptă și ele plata cu cardul, deci tot e bine.

În tot acest timp suntem, ușor – ușor, asimilați de localnici și ajungem să îi cunoaștem și noi pe ei:

• domnul Γεωργιοσ de la ΣΟΥΠΕΡ market, care, de curând, și-a construit două noi unități de cazare;
• proprietarul celuilalt supermarket, căsătorit chiar cu o româncă, și cele două fetițe atât de simpatice, ce vorbesc doar câteodată româna;
• doamna Konstantina care trebăluiește toată ziua la minunata ei tavernă cu mâncare delicioasă și care ne spune „Bravoooo” de fiecare dată când terminăm de mâncat, căci returnăm farfuriile la fel de curate precum le-am primit;
• domnul Dimitris Popastamation, gazda, care acum ne este atât de drag, chiar dacă tot ne ordonă ceva atunci când vorbește, sau tatăl lui, care atunci când ne întâlnește, ne spune ceva lung în greacă și noi răspundem cu „Hello”.

Din cauza unei stări de leneveală teribilă care ne-a cuprins pe parcursul acestei călătorii, din Platanias am plecat de două ori. O dată am mers spre Mikro, pe jos. Cealaltă ieșire a fost către sătucele din jur.

Mikro, un sat mai mic decât Platanias

La Mikro se ajunge ușor, pe o potecă peste deal, ce pornește de pe plajă și pe care o parcurgi în cam 15 min, printre măslini și stânci.

Lăsăm lucrurile pe plajă și plecăm. Mikro e și mai mic, dar pare mai hippy-boem. Casele sunt și mai puține, vedem doar un loc unde poți mânca – dar atmosfera este calmă și liniștită. Însă, vedem și niște șantiere, pare că se construiește destul de mult. Nu știu cât va mai rămâne Mikro mic.

Apoi, către satele din împrejurimi am plecat cu mașina –a fost singura dată când am mișcat-o. Ne gândeam că poate vom găsi și un ATM. Nu s-a întâmplat. Am găsit doar alte plaje frumoase, destul de goale și ele.

Am ajuns și la stâncile roșiatice de la Mourtias, care sunt drăguțe și pe care le-am fotografiat din depărtare. Un localnic ne-a invitat insistent să îi vizităm casa și să bem neapărat un Tsipouro, un fel de țuică. Dar mai înainte trebuie să meargă să facă o baie. Așa singur, în miez de zi. Așa e tradiția.

Nu l-am mai așteptat, am plecat să vedem ce carte citește azi doamna de pe plajă. 🙂

La întoarcere, din cauza GPS-ului, am ajuns într-un sătuc cu străzi atât de strâmte, încât a trebuit sa strângem oglinzile mașinii ca să încăpem. Și la o curbă au venit vreo 3 vecini să ne ajute să ieșim cu bine și să nu dărâmăm pragul vreunei case. Păi, nu mai bine rămâneam noi pe plaja noastră?

Călătoria asta a noastră în Grecia a fost diferită fată de restul, când suntem tot timpul pe drum, ne trezim dimineața să prindem mașini sau dormim prin autobuze. Acum totul s-a derulat încet, cele 7 zile s-au simțit luungi și relaxante. Și i-am înțeles perfect pe grecii cu care lucram pe diverse proiecte la job. Ei nu erau niciodată la birou în timpul prânzului, ci leneveau pe cine știe unde.

Chiar dacă am stat puțin aici, ne-am simțit deja ca parte a comunității. Zilele au trecut încet, fără evenimente majore, iar toți au fost zâmbitori, primitori sau oricând gata să stea la taclale.