Ca să ajungem de la Cebu City la Boracay am mers cu Uber, avion, van, barcă și tricicletă, în ordinea asta. Boracay este o insulă micuță, 7 km lungime, care nu are aeroport. Așa că am zburat de la Cebu City la Kalibo, în Insula Panay. De aici am luat un mini van cu care am străbătut cei 74 de km până în portul din Caticlan. (există și aici un aeroport, de unde vom pleca către Manila). Am plătit cele 3 bilețele pentru mediu, pentru fee-ul de port și pentru barcă, ne-am urcat într-o bărcuță și am străbătut rapid cei aproximativ 2 km.

Am ajuns în portul Cagban, unde ajung toate bărcile în Boracay și unde eram așteptați de o mulțime de triciclete, toți cu dorința de a ne duce la hotel.

Am scris aici detalii despre cheltuielile noastre, cazare, traseu, vreme, ce e musai de văzut, ce am mâncat și băut bun în Filipine. 

Boracay este o insulă faimoasă.

În ultima perioadă a fost votată, de multe publicații sau siteuri de travel, cea mai mișto insulă din lume. Însă categoric nu este locul meu preferat.

Din câte înțeleg, insula a fost cândva un paradis al hipioților, cu colibe ieftine și, de multe ori, fără electricitate. Un fel de Goa, îmi imaginam eu. Dar acum este departe de asta.

Boracay are acum ca specific hoteluri de top, cluburi fițoase, muzică și petreceri până în zori.

White Beach, vreo 4 km de plajă cu nisip pudră-alburie, sunt convinsă că este superbă, dacă reușești să o vezi cu adevărat sau să o zărești vreo clipă fără mulțimea de oameni care o acoperă.

Iar peste tot se construiește – beton și fier. Nu cred că micile căsuțe de tablă sau drumurile inundabile mai au viață lungă.

Multe dintre mijloacele de transport sunt acum electrice, din cu totul altă poveste decât văzusem eu până acum la filipinezi. Mă rog, îi mai și suspectez că lucrează la imensul teren de golf și au primit mașinuțele de teren ca „mașină de serviciu”.

Trafic jam de triciclete.

Am ajuns seara și Boracay -ul era extrem de aglomerat. Pentru că suspectam eu că petrecerile și agitația de aici nu vor fi chiar preferatele mele, am ales să stăm în partea de nord a insulei, pe mica plajă Diniwid. Citisem că plăjuca asta a păstrat autenticul din Boracay, că este retrasă și peaceful.

Dar tot am ascultat aici vreo 5 de Despacito și am găsit apa populată de flamingo și unicorni gonflabili (noroc ca îs animalele mele preferate).

Ca să ajungem la hotelul la care stăm trebuie străbatem plaja.

Spider Hotel este superb, un ansamblu de camere suspendate deasupra mării. Iar camera noastră este genială, una dintre cele mai frumoase unde am stat până acum, un fel de balcon mai lung.

Când coborâm la restaurant ne lovim de faptul că în Boracay este mult mai scump în comparație cu celelalte locuri din Filipine. Plătim pe o pizza mare 600 php (45 lei) și ne pregătim ca așa să fie peste tot. Noroc că, măcar în prima seară, băuturile sunt din partea casei, așa, ca welcome.

Boracay la picior

A doua zi explorăm Boracay-ul pe jos. Mergem prin interiorul insulei și refuzăm tricicletele sau scuterele care ne oferă serviciile lor. Diniwid este foarte aproape de mall-ul City Mall, unde găsim bancomate, farmacie și supermarket.

De pe Diniwid Beach poți trece ușor pe White Beach, fără a mai ieși în stradă. În mare parte mergi pe nisip, iar la un moment dat dai de o pasarelă semi luminată pe care chiar poți să o eviți dacă alegi să folosești scurtătura sub formă de gaură în stâncă.

Vom folosi această variantă la întoarcere, acum mergem pe jos, pe o stradă nu tocmai prietenoasă pentru pietoni.

White Beach

Aceasta este principalul punct de atracție din Boracay. Este împărțită în trei zone, numite stații, definite de trei porturi unde ajungeau, înainte, bărcile – banka, din Caticlan.

Ca să ajungem pe plajă, din strada principală străbatem un mall în aer liber – D*Mall, o zonă pentru pietoni care strânge în același loc muulte restaurante, o mini-piață, magazine cu hăinuțe, bijuterii, înghețată, produse organice sau jocuri de baschet.

Plaja este vie și ziua și noaptea. Peste tot se construiesc castele de nisip care îți spun ce dată este, cineva îți vinde pălării, iar mai încolo se joacă freesbee.

Paraw-urile (bărcile cu vele) așteaptă cuminți seara, când vor ieși în larg, încărcate de turiști pentru a vedea apusurile.

Ce-i al lui e al lui! Boracay are niște apusuri absolut superbe. Degeaba ne miram noi că spre seară toți se poziționau pe plajă pentru view point-uri și selfie-uri perfecte.

După, lăsarea serii plaja devine ring de dans, scenă pentru fachiri sau locație de nuntă. Se pare că este un obicei să îți faci nunta pe plajă, iar multe dintre restaurantele de aici sunt amenajate special pentru asta.

Cam ciudat, după părerea mea, ca la un eveniment așa intim, să lași să se mai infiltreze și alți oameni, străini și îmbrăcați, de obicei, în costume de baie.

Întâlnim și multe găști de pub crawl-ări, toți cu tricouri la fel, însoțiți de un ghid. Cam ca la vizitele de la muzee, doar că ăștia îs mai veseli și mai gălăgioși. Acestea sunt tururi organizate de diverse companii în Boracay și, de obicei, ai și niște băuturi incluse în preț, pentru încălzire.

Ne-am întors pe mica noastră plajă și mâncat apoi în apropiere, la cel mai mic restaurat italian din Boracay, poate și cel mai bun, dar nici pe departe cel mai ieftin.

Și am asistat și la o încercare reușită de a cățăra un unicorn pe o tricicletă. 🙂

Ce am mai făcut în Boracay.

Pe lângă statul la plajă, mâncatul de lucruri bune și statul la terase, la care ne-am descurcat foarte bine, am mai avut și câteva alte activități.

Paddle Board

Eu nu sunt tare sportivă. Și nici cu echilibrul nu stau prea bine. Dar Răzvan a vrut să încerce activitatea care pare că devine tot mai populară.

Așa că închiriem placa și vâsla necesare pentru o oră (100 php / 9 lei) și face câteva ture, cât timp eu beau o bere.

Puka Beach

Într-o zi am mers cu o tricicletă la Puka Beach. Deși am crezut că, cu cât mergi mai mult spre nord, te îndepărtezi de aglomerație, se pare că nu este adevărat.

Și aici se vând tot felul de lucrușoare. Puka este vestită pentru colierele sau brățările făcute din scoici, melci sau coloane de șerpi.

Tot aici am băut și cea mai proastă bere din lume – Honey Beer. Am crezut că are vreo miere maturată sau ceva de genul ăsta. Dar nuuuu!! E buna bere San Miguel, în care au fost puse câteva linguri de miere. Oribil!!

Parasailing

Când am ajuns, promisesem localnicului care ne tot arăta hotelul, că vom lua un tur de la el. Cum snorkeling tot făcusem, să mă răstorn cu banana nu-i chiar genul meu, tururi cu ape cristaline făcusem în Palawan, am zis să alegem parasailing-ul (2000 php / 150 lei / pers). Se practică intens în Boracay, în fiecare seară vedeam parașute deasupra mării. După câteva momente de gândire din cauză de frică de înălțime, Răzvan a zis că vine și el.

Am încercat să îi explic domului că eu nu m-am mai atârnat vreodată de o parașută, dar m-a îndepărtat rapid cu un „și un copil de 5 ani poate să facă asta” și a rămas stabilit pentru ora 16:00. Am fost preluați de o mașinuță electrică, duși pe White Beach și preluați de o barcă.

Apoi, am ajuns pe un ponton în larg, unde am așteptat o vreme și ne-am întrebat la ce folosesc cuțitele și fierăstraiele de pe masă.

Peste tot în jurul nostru se înălțau parașute, de te și întrebi cum de nu se încurcă între ele.

Am fost preluați apoi de o altă barcă, echipată cu parașută de Superman. Noi și încă un cuplu. Ce mai, o întreagă procedură.

Ei s-au dat primii, iar pentru noi a fost ocazie să îi pozăm și să învățăm ce trebuie să facem. Nimic complicat – suntem agățați cu niște hamuri, învățăm că nu trebuie să desfacem carabinele și semnele pe care trebuie să le facem în caz ca vrem jos mai repede de cele 15 minute cât durează plimbarea. Și apoi ne facem respectuos pa paa.

Senzația este destul de cool, mai ales până te ridici – căci te mai bâțâi și te mai zmucești. Apoi totul este destul de lin, iar apusul se vede frumos.

Am lăsat aparatul echipajului de pe barcă, care a promis o sesiune foto. Și-au respectat promisiunea, ba chiar au introdus și niște elemente artistice. Doar că focusul obictivului nostru s-a stricat, iar toate pozele au ieșit blurate. Dar am mulțumit și am fost recunoscători.

Două zile de ploaie.

Deși ultimele două zile fuseseră programate pentru soare și bronz, socoteala nu s-a potrivit. Căci niște nori negri și grei s-au abătut peste Boracay. A plouat mai tot timpul, străzile au fost inundate iar, grătarele ascunse, petrecerile mutate în interior.