Templele budiste sunt peste tot, la fiecare colț de stradă, intersecție sau sens giratoriu. Nici nu ai nevoie de hartă, le găsești mergând încetișor prin Chiang Mai. Poate o hartă îți este utilă ca să știi pe unde ai ajuns și cum îl cheamă pe templul în care ai intrat. Nu sunt mereu semnalizate.

Sunt foarte frumoase, auster este ultimul cuvânt cu care le-ai descrie. Și numa’ bune să te mai odihnești un pic după atâția pași! Mai noi sau mai vechi, cam toate au aceeași arhitectură – cu streșini terminate în onduleuri, acoperișuri colorate, gama de culori formată din verde, portocaliu, alb și mult auriu. Bine, se mai abate câte unul – merge doar pe alb, negru sau albastru. Dar astea sunt mai noi. 🙂 Apoi, unele sunt mai mari, au curți interioare largi și sunt vizitate de puzderie de oameni. Altele, sunt micuțe, dosite pe vreo stradă laterală și nu o dată am fost singura care le vizita.  

Interioarele sunt populate de statui ale lui Buddha – mai tânăr sau mai bătrân, mai înțelept saumai zâmbitori, însoțit de discipoli. Pereții sunt pictați cu scene din viațalui Buddha.

Mi-au plăcut tare cutiile pentru donații, care îți spun exact pentru ce ai donat – să se repare gardul, să achiziționeze statui noi, să fie refăcut peretele din vest, să se cumpere prosoape albastre. Am donat și eu pentru acoperiș – O să mă întorc să văd cum au fost investiți banii mei, băieți!   

Am văzut mai multe temple. De fapt am rezervat o zi pentru ele, dar la un moment dat m-au deturnat niște doamne cu un masaj. Căci există și un risc desupradoză, desigur – seamănă tare între ele și la un moment dat m-am plictisit. 🙂

Oricum, templele pe la care m-am perindat, au fost:

Wat Chedi Luang

Templul ăsta era peste stradă de hotelul meu, dar n-am intrat, ca tot omul, pe poarta mare, ci pe o ușiță dintr-o stradă laterală, pe unde se făcea un fel de aprovizionare. Nici nu am realizat că e același de pe strada unde locuiesc.

Dar am o scuză pentru buimăceală! Era 8 de dimineață, camera mea urma să fie gata în 6 ore și eu nu dormisem deloc în timpul zborului.

Am intrat și m-am așezat pe o bancă și, pentru o jumătate de oră am fost doar eu, călugării care băteau clopotele și vreo trei rătăciți care alergau de dimineață. Clar expați.

A fost un moment – dimineață, liniște, ușor răcoare, soare care colora frumos clădirile. Un început mai bun nici că se putea.

Mai târziu aveam să înțeleg că lucrurile nu stau chiar așa. Wat Chedi Luang este unul dintre cele mai populare temple, foarte aglomerat și vizitat.

Tronează aici ruina încă falnică a unei pagode construite în 1441, care, chiar și așa dărăpănată, este una dintre cele mai înalte clădiri din zonă.

Faimosul Buddha de Smarald, care e acum la Bangkok, a fost rezident aici, dar, din cauza unui cutremur l-au mutat în capitală. Regele, ca să nu lase totuși locul gol, a dăruit o replică.

Puțin mai spre ieșire, am dat de povestea lui Tan Pra Maha Kajjana, un călugăr, iluminat și el. A nu se confunda însă cu Buddha, mulți au căzut în capcana asta. Legenda lui zice așa – era foooarte frumos, atât de frumos încât, un alt călugăr l-a confundat cu o femeie și a vrut să îl ia de nevastă. Pentru gândul lui necurat, s-a autoexilat în alt oraș. Tan Pra a realizat că frumusețea lui e aducătoare de probleme și a decis să ia situația în mâini – s-a transformat într-un călugăr gras și urât și i-a scăpat pe toți de primejdie. 

Tot aici poți veni să stai la povești cu călugării budiști. Băieții te așteaptă îmbrăcați frumos, la loc umbros, în fiecare zi, între 09:00 și 18:00.

Intrare: dimineața, nu am plătit nimic. Nici nu aș fi avut cui. Când m-am întors, după câteva zile, am plătit biletul de intrare – 40 Baht.

Wat Inthakhin Sadnemnang

Acesta este un templu mult mai micuț, pus cam în mijloc de drum. Nu prea era mare înghesuială – eu, călugării care scoteau decorațiunile de Loy Kathrong și încă un domn. Mi-a plăcut să îi surprind pe călugări pe schele, părea o atmosferă de familie.

Nu se plătește intrarea.

Wat Phra Singh

Ăsta este cel mai mare, mai mult un complex sau un parc. Cu mult auriu. Stupă din aur, elefănței din aur. Totul strălucitor, foarte aranjat, curat și cu iarba proaspăt tunsă.

Copacii sunt decorați cu citate motivaționale, care îți zic că să plângi cu cel înțelept este mai bine decât să râzi cu cel prost, educația este un ghid, iar cunoaștere e cheia sau că dacă trăiești fără speranță, e ca și cum te-ai îngropa de viu. Acu’, să fiu sinceră, nu tare mă impresionează citatele ăstea, dar hai.

Pelerinii peregrinează pe aici ca să se închine la statuia faimoasă, care dă și numele templului – Phra Singh, adică Buddha Leul, adăpostită într-una dintre pagode.

Nu se plătește intrarea.

Wat Phra That Doi Suthep

Pentru prieteni, Doi Suthep. Este afară din oraș, pe un munțișor vecin (doi = munte). Bineînțeles, avem de a face cu templu important, poate cel mai important din nordul Thailandei – zicea pe undeva. 

Cum ajungi aici

Cel mai simplu, iei un rot draang din oraș. Au mai multe puncte de plecare, cel mai aproape de centru a fost la Phae Gate. Mașinile pleacă când au strâns 10 persoane, ceea ce a durat un pic – vreo 40 min.

Poți să îți iei bilet one way, care costa 60 baht sau dus – întors, 120 baht. Având în vedere că nu ai nicio reducere de preț, cel mai bine e să iei doar dus. Așa poți să te întorci cu orice mașină (nu trebuie să o cauți pe a ta printre sutele de mașini parcate acolo) și nici nu trebuie să mai aștepți să se adune 10 persoane, te aciuezi unde e mai plină mașina.

Rot draang-ul te trece de zecile de curbe și te depune la scara care duce sus, în mijlocul tarabelor cu suveniruri și mâncare. De aici mai ai doar 306 trepte și gataaa!

Pe post de balustradă te însoțesc până sus doi naga uriași și solzoși, protectori ai lui Buddha. Poți să urci și cu un fel de lift–funicular, dar treptele sunt puse acolo cu un scop – să faci un  de efort purificator, înainte de templu.

Templul a fost construit în 1383 cu scopul de a adăposti o bucățică de os din șoldul lui Buddha. N-a fost simplu să aleagă locul. Au rupt bucățica de os din șoldul lui Buddha în două. O parte a fost montată pe un elefant alb și sacru. Sau sacru o fi devenit după ce a purtat osul?

Elefantul în cauză a bănănăit prin junglă până și-a dat obștescul sfârșit. Acolo a fost ridicat templul. Și o statuie mică, pentru elefănțel. Nu mi-a fost foarte clar cum au urmărit elefantul ăsta cât se plimba el nestingherit – că n-aveau gps, GoPro sau alți chipi. Au făcut echipe care se îndeletniceau cu asta – zi și noapte? Plus că un elefant trăiește, slavă-domnului, 50 – 70 de ani. Au ales unul mai bătrân? Mă rog, n-am toate răspunsurile. Cert este că elefantul a dus la bun sfârșit misiunea și nu a pierdut osul, care e acum la Doi Suthep.

Cealaltă bucățică din șoldul sfânt este la Wat Suan Dok, dar la templul ăsta nu am mai ajuns.

Imediat după ce intri, niște semne te ghidează către view point. Este o platformă de unde vezi de sus tot Chiang Mai-ul.

După, încerc să ajung și la Centrul de Meditație Vipassana. Am tot urmărit semnele, doar că la un moment dat m-am poticnit în niște șine vechi de funicular. Cred că este o încercare – doar cei ce își doresc cu adevărat și sunt perseverenți vor găsi calea. Eu nu sunt nici una, nici alta – așa că mă îndrept către templul propriu-zis. Forfotă mare aici – se aranjează grămezi de flori pe tăvițe, se aprind bețișoare parfumate, se refuză oferte de poză de grup și se murmură rugăciuni.

Intrarea: 30 baht.

Wat Pahn Tao

Și ăsta intră la categoria temple preferate. Este lângă Wat Chedi Luang, dar nu se bucură de aceeași mulțime de vizitatori ca vecinul mai faimos. Este un templu construit în secolul al 19lea, din lemn. Curtea este superbă – decorată cu un fel de ponton din lemn și clopote de rugăciune.  

Și, ce mi-a plăcut cel mai tare este că la Wat Phan Tao încă se sărbătorea Loy Krathong. Lămpițele cu unt jurul statuii lui Buddha stropeau seara cu niște magie.

Intrarea: gratuit.

Wat Chiang Man

Se pare că acesta ar fi cel mai vechi templu din Chiang Mai, iar eu am ajuns să îl văd pe înserat. A fost construit în același timp cu orașul, de același întemeietor – Phaya Mengrai. Prolific om.

M-am alăturat și eu unui grup, ghidul era tare drăguț, cu dread-uri lungi, prinse într-un coc. Vorbește unui grup de oameni, cu vârsta medie undeva la 60 de ani, în poloneză. Adică, nu prea am eu habar cum sună poloneza, dar dacă ar fi sa aleg o limbă pentru ce vorbesc ei acolo, asta ar fi. Râd și eu, când râd ei și mă uit către micile statui, închise într-un fel de vitrină, când le arată.

Templul adăpostește două statui importante. Phra Setangamani sau Buddha de Cristal, despre care se spune că a fost creat în Lavo, acum 1800 de ani și Phar Sila – Buddha de Marmură, făcut în India acum 2500 de ani. Ambele statui au fost în templu încă de la construcția lui, în sec. al 13le A.D.

Wat Rong Sear Tean sau Templul Albastru

Eu, sincer, am crezut că toate templele sunt vechi. Adică mai vechi sau mai puțin vechi, dar vechi – peste 100 de ani, cel puțin. Ghidul ne povestește însă că templul a fost finalizat în 2016 și are același nume ca satul care îl găzduiește. O referință la tigrii care îl vizitau în trecut. Pe sat, nu pe templu. 

Intrarea este impresionată și străjuită de două statui mari și albastre. Elementele astea de decor seregăsesc și înăuntru, iar nelipsiții naga sunt foarte elaborați de data asta.

Și interiorul este drăguț, se păstrează albastrul și detaliile, iar în centru tronează o statuie a lui Buddha, din marmură albă.

Deși arată destul de spectaculos, locului îi lipsește atmosfera pioasă, specifică templelor. Este o zumzăială continuă, mulțimi și mașini populează curtea și se împiedică unele de altele. E un loc frumos, diferit – dar este un templu? Mai degrabă un templu creat special pentru turiști.

Intrarea: Nu se plătește intrare

Monumentul celor Trei Regi

Acesta nu este un templu, mai degrabă o statuie. Adică este chiar o statuie. Dar am petrecut ceva timp în fața ei, într-o stare de picoteală maximă, până era gata camera. Așa că merită să o amintesc.

Monumentul face cinste alianței regilor  provinciilor din zonă – Phayao, Chiang Msi și Sukhothai – care s-au pus la masă și s-au pus de acord pentru a fonda orașul.    

De vorbă cu călugării budiști

Sunt mai multe temple în Chiang Mai care organizează întâlniri cu călugării budiști. Dacă ești curios și vrei să afli mai multe despre oamenii ăștia, ce îi determină să devină călugări sau ce fac ei toată ziua, poți să îi întâlnești și să povestești cu ei. Cu ocazia asta ei își exersează engleza și află lucruri despre alte culturi.  

Eu am fost la Wat Chedi Luang – templul ăsta era cel mai apropiat de mine, iar întâlnirile cu călugării se întâmplă în fiecare zi, intre 09.00 – 18.00. În curtea templului este amenajat un loc umbros, pe care este greu să îl ratezi.

Alte temple unde poți să discuți cu călugării sunt –

• Suan Dok: de luni până vineri, între 17.00 și 19.00

• Srisuphan: de luni până vineri, între 17.30 și 19.00

• Phakkao: sâmbătă și duminică, între 16.00 și 19.00

Am povestit despre cum au decis să devină călugări, care sunt lucrurile pe care nu au voie să le facă și cum arată la ei o zi normală.

La masa la care m-am așezat eu erau 3 călugări – din Laos și Vietnam. Cel din Laos nici măcar nu veneadintr-o familie budistă.  

Ne povestesc că sunt patru reguli pe care nu au voie să le încalce – nu au voie să ucidă, să fure, să spună minciuni (minciuni sfruntate – de genul: pot să vindec boli incurabile, pot să comunic cu specii extraterestre) sau să facă sex. Pot renunța oricând la călugărie și se pot întoarce, apoi. Dacă încalcă însă regulile de mai sus, nu mai pot fi călugări.

Își petrec zilele studiind și meditând, iar dimineața colectează hrana de la cei ce împart. Când vin la întâlnirile cu turiștii poartă niște robe speciale.

Călugării sunt destul de timizi, mai ales cei care nu sunt prea siguri de engleza lor. Dar dacă îi încurajezi și pui întrebări, încep să fie din ce în ce mai vorbăreți.

Trebuie să ai în vedere că femeile au parte de anumite interdicții – nu poți privi în ochi călugării, nu le poți înmâna ceva și nu îi poți atinge.    

Recomandări pentru vizitarea templelor

Deși vizitatorii sunt mai mult decât bineveniți, trebuie să respecte regulile budiștilor, nimic complicat, mai mult reguli de bun simț.

Trebuie să te îmbraci decent

 Să ai umerii acoperiți și să porți pantaloni lungi. Se aplică mai ales în cazul femeilor care, prin goliciunea lor, pot favoriza vreun gând necurat din partea călugărilor. Eu am încercat să port mereu cu mine o eșarfă, care s-a dovedit foarte utilă. Date fiind multele grade de afară, e complicat să porți tot timpul mâneci lungi.

Trebuie să te descalți

În niciun templu nu intri încălțat, este lege. Îți vei da seama ușor când e momentul să îți scoți încălțările, după mormanele de pantofi pe care le găsești la intrări.

Oricum, thailandezii au obiceiul să se descalțe de fiecare dată când intră într-o încăpere – fie că este un templu, casă, magazin sau salonul de tatuaje.

Respectă statuile și imaginile cu Buddha

Nu ai voie să te cațări, să atingi sau să arăți cu degetul nicio reprezentare a lui Buddha. Apoi, nu ai voie să stai cu tălpile îndreptate spre Buddha, de aici poziția de tip sirenă pecare trebuie să o adopți în templele în care intri.    

Și nu îți faci nicicum tatuaj cu Buddha, este considerat un sacrilegiu.

Atitudine respectoasă, în general.

Când vizitezi templele, trebuie să vorbești încet, spre deloc. Îți închizi telefonul mobil și îți dai jos căștile. În niciun caz nu fumezi (mai ales că este considerat un păcat pentru budiști) și nu mesteci gumă.