Top
Roque Cinchado și El Teide, în fundal

În Tenerife, ne-am umplut zilele cu deplasări de ici colo, încercând să vedem și să străbatem cât mai mult din insula asta micuță, dar cea mai mare dintre Canare. Gazdă a vulcanului El Teide, este vinovată de ademenirea anuală a 6 milioane de vizitatori.

Pentru că nu vin oamenii degeaba aici, am plecat să vedem ce îi atrage așa tare pe bucata asta negricioasă și vălurită de pământ. Și am descoperit o combinație de câte un pic din fiecare – vulcani măreți, piețe savuroase cu produse locale, centre istorice fermecătoare, munți care au permis căsuțelor să se instaleze acolo, mâncare bună, nisip auriu sau negru, după preferință, artă și arhitectură modernă sau stânci masive ascunse în spatele prafului trimis, cu dragoste, din Sahara.

Deși transportul în comun acoperă cam toată insula, sigur nu am fi putut vedea atâtea locuri călătorind doar cu autobuzele. Închirierea unei mașini este o idee câte se poate de bună. Drumurile sunt, în sine, niște atracții și aventuri. Iar faptul că prețurile sunt bune, este, desigur, un plus.

Am scris aici mai multe detalii despre cum am închiriat mașina, cât a costat și cât de frumoasă a fost. Secțiunea transport.

1. San Andrés

Este un sătuc mai mult decât oraș, cățărat nevoie mare. Căsuțele colorate sunt ocupate de pescarii responsabili pentru mesele delicioase din zonă. Și de parcă culorile caselor nu erau suficiente, din loc în loc mai apare și câte un copăcel roz – ciclam.

Coloratul San Andres

Coloratul San Andres și turnul dărâmat

Situat la 6 km de Santa Cruz, este unul dintre cele mai vechi sate din Tenerife, fondat în 1497.  Aici se află și Turnul din San Andrés, prăbușit dramatic și pus într-un țarc. Turnul ăsta a fost construit undeva pe la începutul lui 1700, cu scopul precis de a apăra insula de pirați și de alți oameni cu intenții rele.

Dar cel mai important lucru de aici este plaja. Playa de las Teresitas, o fâșie lungă și lată, cu nisip auriu, adus din Sahara.  Este cam singura de genul ăsta din Tenerife, restul plajelor sunt fie cu pietricele, fie cu nisip negru. Mai sunt câteva cu nisip împrumutat prin sud, dar nuanța nu a ieșit la fel bine. Un dig aflat în larg face ca valurile să nu ajungă la mal, iar apa să fie liniștită, clară și călduță.

Playa de las Teresitas

Playa de las Teresitas

2. Santa Cruz de Tenerife

Capitala din Tenerife era în plină pregătire pentru Carnavalul anual care are loc la finalul lunii februarie. Se montează tiribombe, lanțuri, comedii, se instalează standuri cu mâncare și se pregătesc tombole. Cred că este o experiență să fii aici când aceaste două săptămâni de petrecere non-stop se întâmplă. Noi ne-am entuziast numai asistând la aranjări.

De la Călătorii cu Monica am citit mai multe despre istoria și semnificațiile acestei combinații de  petreceri, muzică, costume, culoare și veselie care este Carnavalul din Tenerife. 

Pregătiri pentru Carnaval

Pregătiri pentru Carnaval

Dar am avut și noi partea noastră de distracție. Prima oară ne-am oprit la piața faimoasă de aici – Mercado de Nuestra Senora de Africa. Piața este amenajată pe două etaje, într-o clădire specială, decorată cu un turn cu ceas. Găsești aici diverse standuri cu produse locale, brânzeturi, carne, sosuri, bijuterii, dulciuri. Din păcate noi am ajuns destul de târziu, aproape de închidere. Piața este deschisă în fiecare zi, între 09:00 și 14:00.

Mercado de Nuestra Senora de Africa

Mercado de Nuestra Senora de Africa

Am mai poposit apoi în parcul Kiosko Principe, foarte drăguț și cochet. Găzduiește un chioșc din anii 1800 și copaci făcători de umbră aduși din Cuba. Desigur, am trecut și pe la Plaza Espana și gigantica ei fântână, din centrul istoric al orașului.

Plaza Espana

Plaza Espana

Dar mai tare mi-a plăcut de Auditorio de Tenerife, o clădire în formă de val, construită pe malul oceanului de arhitectul Santiago Calatrava. Este colorată toată în alb și seamănă cu clădirea Operei din Sydney.

Auditorio de Tenerife

Auditorio de Tenerife

Ne-a plăcut în orașul ăsta, are un vibe tânăr și prietenos. Principala stradă pietonală este Calle Castillo, plină de magazine și boutique-uri, iar străzile alăturate adună restaurante și cafenele drăguțe.

Străzi frumoase din Santa Cruz de Tenerife

Străzi frumoase în Santa Cruz de Tenerife

3. Masca

Masca este un sătuc mic, de câteva zeci de locuitori, care atrage majoritatea oamenilor ce vin să viziteze insula. Are și cu ce, este spectaculos, presărat așa peste munți. Deși nu e situat la o altitudine foarte mare – 650 m, drumul până acolo este o aventură. Mai exact o succesiune de curbe foarte strânse, pe un drum foarte îngust. Pe care mai circulă și autobuzele.

Drumul spre Masca

Drumul spre Masca

Din loc în loc mai găsești viewpoint-uri unde poți opri pentru a te mai dezmetici un pic, a înțelege că drumul continuă în aceeași notă și a te bucura de peisaj. Dacă până acum mă obișnuisem cu zone aride, stâncoase – acum avem vegetație, iar combinația de palmieri și cactuși cu munte mi se pare tare ne-naturală.

Se pare că drumul ăsta serpentions a fost construit în 1991, până atunci satul era efectiv izolat. Se putea ajunge aici doar pe jos, după o urcare serioasă de 6 ore, pe Barranco de Masca, un traseu ce pleacă din Masca Bay. Traseul este însă închis din februarie 2018. Atunci, un grup de turiști a ales să coboare, în ciuda avertizărilor de vreme rea. Din cauza dificultății traseului, a vântului foarte puternic și a ploii, au cedat la un moment dat. Doar că nu au putut fi recuperați imediat (un elicopter nu putea ateriza, iar valurile erau prea puternice pentru a putea trimite pe cineva pe mare), așa că nesăbuiții au petrecut noaptea pe traseu.

Masca

Căsuțele din Masca

În piața din centrul sătucului este o biserică, pe măsura satului. Adică tot mică. Se spune că în interior încap doar 8 persoane.

Iar de jur împrejur sunt magazine de suveniruri, tarabe unde doamne sârguincioase împletesc poșete și coșuri, restaurante ce își iau ingredientele pentru preparate din grădinile din jur. Am luat prânzul aici și ne-am lins pe degețele.

Bisericuța din Masca

Bisericuța din Masca

4. La Orotava

În Orotava ne-am străduit tare să intrăm. De vreo 3 ori am ratat strada pe care zicea Maps că ajungem în centru. Și ne trezeam iar că ieșim din oraș. La fel s-a întâmplat și la plecare, am considerat un semn că va fi un oraș frumos. Și a fost!

La Orotava

La Orotava

Fără planificare am ajuns direct la parcarea de la Casa de los Balcones. Parcare gratuită, apropo. Casa asta este clădirea emblematică a orașului, a fost construită în 1632, iar fațada este foarte frumos decorată cu balcoane elegante. Înăuntru se vând tot felul de suveniruri și milieuri croșetate manual.

Casa de los Balcones

Casa de los Balcones

Clădirea aparține vremurilor când bogații din Tenerife veneau să locuiască la La Orotava și construiau case frumoase. Sunt multe răspândite prin oraș. De fapt, clădirile reprezintă una dintre principalele atracții de aici, alături de străzile pavate și piațetele pline de vegetație.

La Orotava

La Orotava

Însăși Orotava are ca fundal o vale plină de vegetație, unde se cultivă banane, castane și viță de vie, pentru vin.

În oraș pot fi vizitate și Jardin Victoria sau Jardines del Marquesado de la Quinta Roja. Niște grădini terasate pline de plante și flori. Și aici am ajuns la ora închiderii, așa că doar am aruncat o privire.

Jardines del Marquesado de la Quinta Roja

Jardines del Marquesado de la Quinta Roja

Am admirat însă clădirea de lângă, Liceo de Taoro – un conac construit în 1928 la porunca unui tânăr cuplu căsătorit. (Tomas de Ascanio de Mendez de Lugo și Catalina Monteverde y Lugo – nu știu cine sunt ăștia și au și nume lungi). Clădirea este însă impresionantă, atât prin dimensiune, cât și prin culoare și adăpostește un restaurant scump, cu fețe de masă albe. 🙂

Liceo de Taoro

Liceo de Taoro

5. La Laguna

La Laguna face parte din aceeași categorie cu Orotava, clădiri frumoase, colorate și străzi pavate. Am ajuns aici pe înserat și am stat destul de puțin, plimbându-ne pe străzi – așa că tind să cred că nu i-am acordat chiar suficient timp.

La Laguna

La Laguna

Este la 15 minute de condus de Santa Cruz de la Tenerife, iar străduțele de aici sunt și ele pline de baruri îmbietoare și restaurante cu mâncare bună. Iar în 1999 orașul a fost declarat parte din Patrimoniul Mondial UNESCO.

Mâncare în formă de vulcan, La Laguna

Mâncare în formă de vulcan, La Laguna

6. El Medano

La El Medano am ajuns pentru că ne-a povestit un domn de la restaurantul unde mâncam despre cât de frumos este și ne-a arătat poze. Este într-adevăr special, contrastând tare cu stațiunile de seniori cu care ne obișnuisem noi. Este un hub al surferilor și kite-surferilor, plin de școli de surf, magazine de închiriat sau cumpărat chestii pentru surf și, bineînțeles, oamenii care practică aceste sporturi. Care sunt tineri, bronzați, arătoși și imprimă locului un aer boem și tânăr.

Cea mai întinsă plajă din Tenerife

Cea mai întinsă plajă din Tenerife

Aceasta este cea mai mare plajă din Tenerife, are 2 km, iar pasarela de lemn îmbie dimineața alergătorii. Nu este însă cel mai bun loc pentru baie și plajă, din cauza vântului responsabil cu valurile băieților cu plăcile.

El Medano

El Medano

7. Palaya de Las Americas

Uhu, acest Las Americas este un mini Las Vegas – hoteluri mari, impecabile, resorturi cu piscine înconjurate de șezlonguri, centre comerciale, plaje animate și multă lume. Și se pare că noaptea totul se accentuează și distracția este și mai în vervă. Nu am apucat să vedem.

Playa de las Americas

Ne-a plăcut – am făcut baie, am stat la soare și ne-am plimbat prin oraș. Totuși, ne-am bucurat că nu am rezervat hotelul aici, prea multă vânzoleală și blink – blink pentru noi.

Playa de las Americas

Playa de las Americas

8. Vilaflor

În drum spre El Teide se ivește sătucul Vilaflor. E mic și tare liniștit, dar are o poziție privilegiată, căci e cocoțat la 1500 m, cea mai înaltă așezare din Tenerife.

Legenda zice că numele satului  Vilaflor vine de la un căpitan spaniol al conquistadorilor, care, după ce a văzut o frumoasă fată Guanche, în pădurea de deasupra orașului, a exclamat „¡Vi la flor de Chasna!” – Am văzut floarea din Chasna (numele  vechi al orașului).

Vilaflor

Vilaflor

Am parcat mașina la intrarea în oraș și am urcat (căci aici tot este în pantă) până în centru. Mai sunt câteva grupulețe de vizitatori, care își beau cafeaua de dimineață, dar totul este destul de liniștit.

Tot în centru este și biserica din secolul al 16lea, dedicată lui San Pedro, sfântul protector din Vilaflor. Din păcate, sătucul este cam lipsit de activitate, după ce îi acordă puțină atenție, cei mai mulți turiști pleacă spre El Teide.

Centrul din Vilaflor

Centrul din Vilaflor

Vilaflor

Vilaflor

9. Los Gigantes

Los Gigantes, și apropiatul Puerto de Santiago, mi-a părut un loc mai modest față de Las Americas, dedicat familiilor, un fel de Eforie la noi. Două au fost lucrurile pentru care am ajuns aici.

Los Gigantes, orășelul

Los Gigantes, orășelul

Primul Acantilados de Los Gigantes – niște stânci masive, care se ridică până la 800m deasupra oceanului. Le-am văzut încă de la intrarea în oraș, există un view point unde poți opri mașina.

În orășel, în apropiere de Los Gigantes, există și o mică plajă, negricioasă și tare urâțică.

Paja Los Gigantes

Paja Los Gigantes

Dar noi am mers la cea care era al doilea lucru pentru care am venit aici – Playa de la Arena. Este o plajă vulcanică, cu nisip negru, efectiv nisip – nu pietricele. Nu am mai văzut până acum ceva asemănător, este impresionantă și destul de aglomerată. Și, deși valurile sunt mari, sunt mulți care intră în apă.

Playa de la Arena

Playa de la Arena

10. Golf del Sur

A fost locul nostru de reședință, casa unde ne întorceam mereu seara. Și nu cred că am fi putut alege mai bine. Suficient de mic încât să ne cunoaștem cu oamenii din jur, liniștit, dar totuși cu unu – două irish pub-uri, în caz că ne plictisim de atâta liniște. A fost locul perfect unde să ne stabilim baza și de unde să începem explorările. Până la Playa de las Americas făceam cam 15 – 20 minute, dar aveam un free shuttle de la Muthu Park Albatros, hotelul unde am stat.

Golf del Sur

Golf del Sur

În Golf del Sur nu sunt tare multe lucruri de făcut. Seniorii englezi care îl populează fie își petrec zilele la piscină sau la golf, fie închiriază mașini și mai pleacă și ei pe undeva. De-asta nu este prea vizitat de turiști din alte părți. Așa nici nu riști ca masa ta preferată de la restaurant să fie ocupată.  🙂

Golf del Sur, Tenerife

Golf del Sur, Tenerife

Bonus: Parque National El Teide

Oho, zona merită toate titlurile și declarațiile care i s-au făcut. Muntele ăsta, nu numai că este cel mai mare din Canare, dar e cel mai mare din toată Spania – 3718m. Și este cel mai frumos lucru de făcut în Tenerife.

El Teide

El Teide

Zona a fost declarată Parc Național în anul 1954 și are o suprafață de aproape 190 km², include vulcanul El Teide și zona înconjurătoare și face parte din Patrimoniul UNESCO. Este cel mai vizitat parc din Spania, anual vin vreo 4 milioane de suflete să îl admire.

Parque National El Teide

Parque National El Teide

Iar Parcul este într-adevăr special – zone stâncoase, fără vegetație sau cu o vegetație ciudată, stânci în poziții nefirești și peisaje lunare.

Cel mai tare mi se pare că poți să urci până pe vârf pe El Teide. Însă acest lucru depinde foarte tare de vreme, care la așa o altitudine este foarte capricioasă, și de condiția fizică pe care o ai.

Parque National El Teide

Parque National El Teide

Există două modalități de a ajunge sus.

Mai simplu. Cu telecabina.

După ce conduci printre peisaje spectaculoase, ajungi la telecabină. Aceasta traversează cei 1200 m în doar 8 minute, pe de-a dreptul, în sus. Funcționează doar dacă vremea este bună și nu bate vântul.

Fiecare telecabină poate să care 35 de persoane pe El Teide și pleacă la fiecare 10 minute. Îți poți rezerva online biletul pentru a evita cozile – înțeleg că pot fi destul de lungi. Și îl poți anula sau muta pentru o altă zi fără probleme, direct pe site-ul lor, dacă vremea nu se anunță bună.

Telecabina te duce până la 3,555 m. Acolo ai diverse viewpoint-uri sau trasee scurte, între 15 – 30 minute, pe care să le faci. Dacă este senin se pare că se văd și celelalte insule din arhipelag.

Poți să urci chiar până la Pico El Teide , la 3718 m., după un urcuș greu, estimat la o oră. Dar trebuie să ai un permis special pentru a face asta. Este gratuit și poți să aplici online, dar trebuie să o faci cu câteva luni înainte. Accesul este limitat la 200 de persoane pe zi și nu mai mult de 50 de persoane în același timp pe traseu.

Pe aici trece telecabina către El Teide

Pe aici trece telecabina către El Teide

Mai solicitant. Pe jos.

Este un traseu greu, pentru oameni pregătiți, care durează aproximativ 5 ore, doar dus. Ni s-a recomandat insistent să nu urcăm. Vânturile erau foarte puternice, iar sandalele noastre nu prezentau încredere. Nu că am fi vrut cu adevărat, doar puneam și noi întrebări pentru documentare.

Oricum ai alege să urci ai nevoie de haine călduroase, ochelari de soare, ceva de pus pe cap, apă și încălțări rezistente.

De asemenea, persoanele cu probleme de sănătate, femeile însărcinate, copii sub 2 ani sunt sfătuiți să nu urce. Din cauza altitudini mari, sănătatea le poate fi serios afectată.

Parque National El Teide

Parque National El Teide

Când am ajuns noi era destul de liber, dar nici telecabina nu funcționa. Deși întrebasem la o agenție care vindea tururi dacă este ok să mergem azi și ei ne confirmaseră că da. Vântul era foarte puternic și se anunța la fel și pentru a doua zi.

De-asta, eu zic că ar trebui să planifici vizita la El Teide la începutul vacanței, indiferent dacă vrei să urci cu telecabina sau pe jos. Vremea este așa de schimbătoare încât nu știi niciodată din timp cum va evolua. Așa vei avea mai multe zile la dispoziție, dacă nu este azi, poate se va putea mâine.

Parque National El Teide,

Parque National El Teide,

Așa că ne-am îndreptat spre Roques de Garcia.

Zona este foarte frumoasă, cu multe structuri ciudate! Sunt însoțite de plăcuțe explicative care detaliază procesele ce au dus la crearea acestor formațiuni. Sunt botezate cu nume ca Degetul lui Dumnezeu sau Catedrala.

Și pentru că ne-am nimerit lângă un grup de nemți, tot ce am înțeles din discursul ghidului lor a fost Star Wars. Presupun că au filmat și pe aici.

Roques de Garcia, Catedrala - niște alpiniști se cățăraseră până sus

El Teide – Roques de Garcia, Catedrala – niște alpiniști se cățăraseră până sus

Roque Cinchado

Deși toate au forme ciudate,  Roque Cinchado le întrece. Baza a fost erodată mai puternic și pare o stâncă care stă într-un picior. M-am temut puțin că poate să cadă deodată.

Roque Cinchado

Roque Cinchado, Parque National El Teide  

Există și aici câteva trasee pe care le poți face – cel pe lângă stânci este destul de ușor și pitoresc. Dar poți ajunge și până la Pico Viejo. Traseul are 5,3 km. Aici nici nu ai nevoie de un permis special, dar nu pare o urcare prea prietenoasă.

Poteca printre stânci

Poteca printre stânci, Parque National El Teide

Pentru că parcul și vulcanul sunt spectaculoase seara și noaptea, când stelele se văd foarte bine, El Teide are și o serie de activități pe care le poți face seara. Poți merge cu telecabina la apus, într-un tur-pachet special – nu mai funcționează pentru accesul general.

Sau poți vizita renumitul observator. Este situat la o altitudine de 2,536 m, iar aici poți învăța despre stele și steluțe de la oamenii care cunosc domeniul.

Site-ul lor este foarte detaliat și util – https://www.volcanoteide.com/en

Cam asta am făcut noi în 7 zile de Tenerife. Am scris aici și informații operaționale și lucruri bune de știut când planifici o vizită în Tenerife. 

Nu uita să te abonezi la newsletterul În Sandale, care să te anunțe când apar articole noi pe blog. Și mi-ar plăcea să ne împrietenim și pe Instagram și Facebook. ?

post a comment