Top
Cursurile de gătit din Thailanda încep cu o vizită la piață.

Aș putea să merg în Thailanda doar pentru mâncare! Să nu vizitez nimic, doar să mă bucur de curry-urile pline de arome, de phad thai-uri delicioase, să îmi curgă nasul de la picanta supă tom – yum sau să am degete lipicioase de la frigăruile alea de pe stradă. Sunt fascinată de preparatele lor, aș putea să mănânc specialități thailandeze dimineața la prânz și seara. Aș că ideea de a merge la cursuri de gătit în Thailanda, unde să învăț să fac minunățiile astea, am fost mai mult decât bună!

Nu mă pricep eu prea bine, dar mă distrez

Nu mă pricep eu prea bine, dar mă distrez

Preparatele thailandeze folosesc ingrediente locale, mereu proaspete și au grijă să facă o tură pe la toate cele 4 gusturi – iute, sărat, dulce și acru.

Iar thailandezii par destul de conștienți de cât de bună este mâncarea lor și cât de tare o plac hoardele de turiști care vin pe aici. Așa că ai foarte multe posibilități, prin toată țara, unde să înveți cum să pui de un som tam sau cum să asamblezi un pachețel de primăvară.

La piață, în Chiang Mai

La piață, în Chiang Mai

Cursuri de gătit în Thailanda

Eu am mers la una dintre multele școli de gătit care organizează cursuri de gătit în Chiang Mai, în partea de nord a Thailandei. Baan Thai – Thai Cookery School pe numele ei, foarte aproape de Lamphu House, hotelul unde stăteam. Am ales-o după flyerele pe care le aveau la recepția hotelului – colorate și detaliate.

Există mai multe variante – curs care să dureze toată ziua, curs de jumătate de zi sau curs de seară. Am ales varianta de jumătate de zi unde urma să învăț să gătesc câte un preparat din categoriile Curry, Stir Fried, Soup, Appetizer. Fiecare categorie avea la rândul ei 3 preparate din care să alegi. Meniul meu a arătat așa –

  • Chiangmai Noodle (Kao-Soy)
  • Fried Noodles Thai Style (Phad-Thai)
  • Hot & Sour Prawn Soup (Tom Yum Kung)
  • Spring Roll (Pho-Pea-Thod)
Wok-ul și ingredientele pentru phad thai.

Wok-ul și ingredientele pentru phad thai.

A fost primul meu curs de gătit. Nu că aș fi făcut prea multe. Am mai participat apoi la unul în Santa Fe, unde ne-au învățat cum stă treaba cu sosul de chile. Și am de gând să mă mai duc, sunt experiențe foarte mișto, care te apropie pe repede – înainte de cultura unei țări.

Cartea de rețete și snackuri din partea BaanThai Cookery School

Cartea de rețete și snackuri din partea BaanThai Cookery School

Rețetele și mâncărurile asiatice par foarte complicate – cu ingrediente specifice și cu multe arome pe care să știi cum să le îmbini. Dar, când ajungi la cursuri de gătit în Thailanda și începi să le gătești tu îți dai seama că nu este chiar așa. Se demontează în preparate simple și delicioase. Simple, cel puțin atât timp cât ai pe lângă tine o piață / magazin cu specific.

Mâncăruri delicioase în piețele din Chiang Mai

Mâncăruri delicioase în piețele din Chiang Mai

Vizita la piață

Cursul de gătit a început, bineînțeles, cu o plimbare la piață. Ne-am urcat într-o mașină cu un fel de remorcă acoperită, am mai cules câțiva studenți de pe drum, și ne-am dus să vedem cum stă treaba cu verdețurile.

Spre piață, când mașina nu era încă plină

Spre piață, când mașina nu era încă plină

Piețele sunt unele dintre locurile mele preferate. Începând cu piața de la Piața Sudului, până la piețele asiatice sau cele din Israel sau din Londra, iubesc locurile astea. Frecventate de localnici, aglomerate și pline de culori, zgomote, vânzoleală, târguieli și small talk-uri, arome, plante necunoscute și produse proaspete – îmi pare că aici se concentrează savoarea întregii țări.

Urechi de lemn

Urechi de lemn

Primul capitol: ierburi și legume.

Am învățat aici cum arată lemongrass-ul, am smotocit un pic o ureche de lemn și am înțeles că, de cele mai multe ori, preparatele sunt temperate în intensitate pentru ne-inițiați, căci turiștii de pe aici nu ar reuși să mai iasă a doua zi din casă daca chefii bucătari le-ar găti ca unor thailandezi nativi.

Detalii picante despre ce se întâmplă când neinițiații mănâncă iute. ?

Detalii picante despre ce se întâmplă când neinițiații mănâncă iute. 

Al doilea capitol: Condimente și asezonare.

Am trecut des prin piețe, pe lângă standuri cu punguțe, sticle și sticluțe cu sosuri, despre care, de cele mai multe ori nu aveam idee ce sunt, la ce folosesc sau ce gusturi au.

Învățăm acum despre câteva și noroc că le și folosim mai târziu, căci altfel aș fi uitat tot.

Deci, fish sauce este făcut din pești mici fermentați. Îl poți folosi la mâncăruri în loc de sare, are o aromă mai bună. Pe sosul de soia îl știam, este făcut din boabe de soia și folosit pentru aromă și sare.

Oyster souce este unul dintre sosurile care îmi place mult. Este făcut din sos de soia cu extract de stridie, care dă o aromă specifică mâncărurilor, tare bun.

Sosuri și sosulețe

Sosuri și sosulețe

După turul de piață, ne întoarcem la bază. Suntem 13 cursanți în total, de prin toate părțile lumii – din SUA, Canada, Israel sau Germania. Și fiecare dintre noi avem un loc la bancul de gătit, cu ingrediente porționate și aranjate frumos.

Bucătari în devenire

Bucătari în devenire

Primul preparat: Phad Thai

Este clar mâncarea mea preferată din Thailanda, pe care după cursurile astea am replicat-o de multe ori acasă. Deși acolo a părut simplu să gătești oricare dintre mâncăruri, când am ajuns acasă m-am cam împotmolit în a găsi toate ingredientele. Dar cu phad thai-ul a fost ok, trăiască Mega-ul.

Ingrediente pentru phad thai

Ingrediente pentru phad thai

Cât am stat în Thailanda, cred că am mâncat cel puțin la fiecare două zile un phad thai. Deși mereu m-am simțit prost față celelalte preparate din meniu, pe care nu apucam să le mai testez…

Phad Thai-ul meu

Phad Thai-ul meu, învățat la cursuri de gătit în Thailanda

Este un fel de mâncare cu noodles de orez, creveți, pui sau tofu, ou și sosuri, specific bucătăriei thailandeze. Iar în topul făcută de CNN Go „World’s 50 most delicious foods” phad thai a luat locul 5!

La categoria stir – fried, mai puteam alege pui prăjit cu caju (kai – pat – med – ma – maung – him – ma – pan) sau orez prăjit (khao – phat).

Rețeta phad thai, testată de multe ori acasă

Rețeta phad thai, testată de multe ori acasă


Al doilea preparat: Spring Roll

Comunele pachețele de primăvară, mi se păreau așa de complicat de făcut și asamblat. Sunt un fan al lor, le mănânc mereu pe aici și am zis să văd cum ies.

Asamblăm pachețele de primăvara

Asamblăm pachețele de primăvara

Pentru preparatul ăsta am lucrat în echipe. Un alt lucru mișto când participi la cursuri de-astea, pe lângă faptul înveți să gătești, e că întâlnești alți călători cu povești frumoase.

Ceva delicios

Ceva delicios

La categoria Appetizers puteam alege să mai pregătim Papaya Salad (som – tam) sau Fried Fish Cack / Corn Cake (thod – man – pla).

Rețetă pachețele de primăvară

Rețetă pachețele de primăvară

Foarte frumoase au ieșit

Foarte frumoase au ieșit


Al treilea preparat: Kao Soy

M-am îndrăgostit efectiv de mâncarea ăsta. Este absolut delicioasă – o combinație de egg-noodles, prăjite și fierte, pui, lapte de cocos, coriandru și diverse tipuri de curry. A fost foarte foarte bun și foarte surprinzător că eu l-am gătit.

Deliciosul Kao Soy mi se pare complicat de făcut acasă

Deliciosul Kao Soy mi se pare complicat de făcut acasă

Este un preparat specific pentru nordul Thailandei și vecinii Laos și Myanmar, ușor mai complicat de gătit în România. Dar super delicios.

La categoria Curry celelalte mâncăruri pe care puteam să alegem să le preparăm erau pui cu curry verde (gaeng – keau – waan – kai) sau panaeng curry cu porc (pha – naeng – moo).

Rețetă Kao Soy

Rețetă Kao Soy


Ultimul preparat: Tom Yum

Supa asta originară din Thailanda, dar faimoasă peste tot, este o combinație perfectă de picant și acrișor. Acum nu știu dacă toate preparatele astea mi s-au părut așa de bune pentru că erau făcute de mine sau pentru că erau într-adevăr delicioase. Dar nici nu mai contează. Am mâncat tot, deși după al doilea fel deja dădeam semne că îs cam sătulă.

Tom Yum și pachețelele de primăvară

Tom Yum și pachețelele de primăvară

Un pro tip pentru când mergeți la cursuri de gătit: nu mâncați înainte. 

La categoria Soups mai puteam alege să preparăm pui în lapte de cocos (tom – kaa – gai) sau supă de castraveți (tang – kua -yud – sai).

Tom Yum

Tom Yum


Baan Thai – Thai Cookery School

Baan Thai înseamnă casă thailandeză și cam asta era și poziționarea acestei școli de gătit. Homey, cu atmosferă veselă și prietenoasă, cu glume și râs mult. Școala a fost fondată în 1999 de către Miss Maew ca o afacere de familie. Iar planul a fost încă de la început să trateze cursanții ca pe niște prieteni.

Ingredientele erau deja pregătite

Ingredientele erau deja pregătite

Thai cuisine

Bucătăria thailandeză nu numai că este absolut delicioasă, dar este și destul de sănătoasă. Deși multe preparate sunt prăjite sau gătite în baie de ulei, compensează cu procentajul mare legume, ierburi, verdețuri sau rădăcinoase pe care mâncărurile le au în componență.

Eve, chef-ul nostru, era super simpatică și veselă

Eve, chef-ul nostru, era super simpatică și veselă

După cursuri, am primit și câte o cărticică cu rețete pentru multe ale preparate decât cele pe care le-am făcut noi. Tot de aici afli și detalii despre ingredientele preferate ale bucătăriei thailandeze și proprietățile lor. De exemplu, știai că lime-ul potolește tusea, oprește sângerarea gingiilor și este un bun astringent pentru piele. Sau că ghimbirul este pun pentru apetit (nu că aș avea nevoie), are efect antioxidant, reduce mucusul, durerea de cap și e bun pentru constipație.

Colegii de curs

Colegii de curs

Cursuri:

  • Tip curs: jumătate de zi / 4 preparate
  • Cost curs: 800 baht (aprox. 24 euro)
  • Tip curs: o zi întreagă / 6 preparate
  • Cost curs: 1000 baht (aprox. 30 euro)
Cursurile includ:
  • toate ingredientele pentru preparate
  • vizita la piață
  • cartea de rețete
  • transport la hotel
Meniul de unde ne alegeam ce să preparăm.

Meniul de unde ne alegeam ce să preparăm.

Deci musai luați în calcul posibilitatea de a participa la cursuri de gătit în Thailanda. Și nu numai aici, se organizează mai peste tot și sunt experiențe foarte frumoase, care prelungesc savoare țării vizitate și după ce te întorci în țară.

Cea mai complicată parte în a găti preparatele astea acasă mi s-a părut găsirea ingredientelor. Din fericire însă avem multe magazine cu specific asiatic, ba chiar atât de răspânditul Mega Image are secțiuni dedicate, unde se găsesc cam toate ingredientele pentru un phad thai sau niște pachețele de primăvară.

Poftă bună! Și dacă faci vreodată vreunul dintre preparatele de mai sus, dă-mi de știre! M-aș bucura să știu că au folosit!

Nu uita să te abonezi la newsletterul În Sandale, care să te anunțe când apar articole noi pe blog. Și mi-ar plăcea să ne împrietenim și pe Instagram și Facebook.

Kao Soy & Tom Yum

Kao Soy & Tom Yum

Tom Yum în preparare

Tom Yum în preparare

Ingrediente pentru Tom Yum

Ingrediente pentru Tom Yum

Pachețelele de primăvară înainte de a fi scăldate în baia de ulei

Pachețelele de primăvară înainte de a fi scăldate în baia de ulei

Școala de gătit BaanThai

Școala de gătit BaanThai

Școala de gătit BaanThai

Școala de gătit BaanThai

post a comment