Top
Queen Mary este acum un hotel plutitor

 

Long Beach este acum casa permanentă pentru Queen Mary, un vas de croazieră pensionat, construit în anii `30, care pare cumva pedepsit să rămână la mal pentru restul zilelor.

Este imposibil să vezi ambarcațiunea asta și să nu te gândești la Titanic. Deși navele au fost construite la aproximativ 30 de ani diferență, tot există niște asemănări. Mai ales de la imensele coșuri de fum colorate în roșu și negru. Însă, la o privire mai atentă, Queen Mary bate ușor Titanicul – este mai lungă, mai grea, mult mai rapidă. Și are suficiente bărci de salvare.

În plus, a deținut în repetate rânduri recordul pentru cea mai rapidă traversare a Atlanticului de Nord.

Queen Mary, Long Beach

Queen Mary, Long Beach

Long Beach, la o oră de Los Angeles.

Pentru California ne mai rămăseseră doar vreo 3 zile, deși îi alocasem o parte mai mare din vacanța în SUA. Ne-a reținut mișelește Miami, cu apele alea ale lui… Cât a fost, am ales să stăm în Long Beach. Mi s-a părut un loc mai puțin frecventat, un oraș mai liniștit, nu chiar așa de plin de turiști, care putea servi ca bază pentru a vizita zona. Conexiunile de transport erau destul de bune. Ajungeam cam într-o oră în centrul LA-ului, chiar dacă trenul direct nu funcționa momentan.

Long Beach

Long Beach

Long Beach este al 3lea cel mai mare port industrial din lume, după Singapore și Hong Kong. Dar barurile, restaurantele și hotelurile drăguțe și-au găsit ușor loc pe aici, dând Long Beach-ului aerul de destinație turistică. Iar la asta ajută foarte mult plaja imensă și… Queen Mary, care a devenit un simbol al locului.

Vasul de croazieră a căpătat această adresă permanentă pe 9 decembrie 1967, când Cunard a vândut-o pentru suma modică de $3.45 milioane.

Broșurile de prezentare

Broșurile de prezentare

La viața ei a transportat aproximativ 2.2 milioane de pasageri pe timp de pace și 810.000 de militari în cel de-al Doilea Război Mondial. Dar zilele cu popularitate mai mare sunt de departe cele din Long Beach. Se estimează că aproximativ 50 de milioane de oameni au urcat aici la bordul navei.

Intrarea este decorată cu o fotografie de la primul voiaj făcut de Queen Mary

Intrarea este decorată cu o fotografie de la primul voiaj făcut de Queen Mary

Queen Mary s-a reorientat profesional

Căci, după ce a străbătut Atlanticul de 1001 de ori, acum activează pe post de muzeu și hotel. Exact așa, poți să îți rezervi o cameră și să petreci o noapte (sau mai multe) pe nava asta istorică. Sunt 347 cabine-camere care pot fi rezervate direct de pe booking.com 

Prețul unei camere începe de la 110 euro / noapte, destul e ok pentru zona asta a țării. Și chiar cred că este o experiență specială, dacă aș mai merge o dată la Long Beach, sigur aș sta o noapte pe barcă. Încă nu îmi este clar de ce nu am stat acum..

Poate de la fantome, căci Time a inclus nava în top 10 cele mai bântuite locuri din SUA. La bordul navei au fost raportate 49 de morți, ar avea de unde să apară niște fantomițe. Oricum ar fi, să nu stai în apropiere de camera B340, cică este meeting point-ul spiritelor.

Vecinul Queen Mary este un submarin

Vecinul lui Queen Mary este un submarin

Ancorată în port, nava pare din cu totul din altă poveste față de iahturile albe care mai rătăcesc pe aici sau față de containerele pătrățoase, atât de frecvente prin port. Mă rog, chiar este din altă poveste, de când balurile erau ceva obișnuit și toți știau dansuri cu mișcări complicate.

Vasul de croazieră a avut oaspeți de seamă de-alungul perioadei de activitate. Oameni ca Fred Astaire, Elizabeth Taylor, Clark Gable, Greta Garbo, Audrey Hepburn sau Jackie Kennedy au ocupat, la un moment dat, cabinele de pe Queen Mary.

Ai voie să te plimbi pe holurile hotelului, dar în liniște

Ai voie să te plimbi pe holurile hotelului, dar în liniște

Niște istorie

Construcția a fost ceva spectaculos la vremea ei, nava fiind gândită ca una dintre cele mai grandioase, luxoase și elegante vase de croazieră produse vreodată. Au început să lucreze la ea în Scoția, în anul 1930, iar primul voiaj a avut loc în 1936. Femeile nu aveau voie să se apropie de șantier, ca nu cumva să distragă bărbații sensibili de la muncă.

Puntea mai de sus

Puntea mai de sus

Numele croazierei vine cu o legendă amuzată la pachet. Se zice că bordul acționar de la Cunard, linia de croazieră britanică ce comisionase construcția Queen Mary, a decis să numească vaporul Queen Victoria. Și a mers la Regele George, fiul Reginei Victoria, pentru binecuvântare. Regele, auzind că afaceriștii vor să boteze nava după „cea mai importantă regină a Angliei” s-a arătat entuziasmat – „Nevastă-mea (Regina Maria) va fi încântată că vreți să numiți vasul după ea”.

Queen Mary și emblematicele coșuri roșii

Queen Mary și emblematicele coșuri roșii

Pe 27 mai 1936, Queen Mary a plecat din Anglia, pornind în prima ei traversare a oceanului. Iar cei 2.100 de pasageri nu aveau de ce să se plângă. Printre facilitățile disponibile la bord aveau două piscine interioare, saloane de înfrumusețare, biblioteci și săli de lectură, un cinematograf, restaurante, lounge-uri, baruri, o sală de bal, un teren de squash și unul de tenis și chiar un mic spital. Nava avea conectivitate prin telefon cu orice parte a lumii. În plus, echipajul număra 1 100 de persoane.

Programul de la cinema

Programul de la cinema

A, și a fost primul transoceanic care avea o cameră de rugăciune pentru evrei. Un statement politic, pentru a arăta că navele britanice nu sunt nicicum adepte ale curentului antisemit, evident la acea vreme.

Pe macheta din lego a navei se ascunde o pisică. Nu am reușit să o găsesc.

Pe macheta din lego a navei se ascunde o pisică. Nu am reușit să o găsesc.

În vremuri de război

Queen Mary nu a fost însă doar un vas frivol, unde curgea vinul și petrecerile se țineau lanț. Când a fost rost de răzmeriță mondială, și-a dat jos outfit-ul fancy și s-a echipat cu griul de război.

În al Doilea Război Mondial, Queen Mary a fost transformată în navă de război. Tot interiorul luxos a fost îndepărtat. A fost una dintre cele mai eficiente nave, capabilă să transporte undeva la 16.000 de pasageri. Pe vas poți să urmărești niște declarații super emoționate ale veteranilor, care sunt readuși la bătrânețe pe barcă. Aceștia povestesc despre război și cum se simt acum, revăzând nava.

Cârme și alte direcționale

Cârme și alte direcționale

Dar mai este un personaj faimos, pasager pe Queen Mary în timpul războiului. Winston Churchill. Domnul ăsta iubea să călătorească în condiții de lux, așa că a străbătut Atlanticul către prietenii americani cu această navă faimoasă. Din motive de securitate, pe mare, era cunoscut drept Colonel Warden.

În caz de urgență...

În caz de urgență…

O plimbare prin Queen Mary

Acum, chiar dacă nu locuiești în una dintre camerele de pe Queen Mary, tot poți să te plimbi nestingherit pe barca asta gigantică. Are o înălțime de 55.2 m. Nu există niște direcționale care să îți arate pe unde să vizitezi sau în ce sens trebuie să mergi ca să nu te pierzi sau să ajungi în același loc de mai multe ori, dar te descurci.

Puntea inferioară

Puntea inferioară

Costul pentru un bilet de acces pe navă este de 30 $ / persoană. Iar în prețul ăsta este inclusă și o serie de tururi cu ghid – printre care vizita în camera motoarelor, încă un tur unde se povestește despre zilele de glorie ale navei și bogata ei istorie – de la construcție, rolul în război și vremurile glam de după.

Camera motoarelor este imensă

Camera motoarelor este imensă

Queen Mary mai are și reputația de a fi gazdă primitoare pentru fantome, așa că există și un tur care să îți prezinte spiritele și locurile pe unde își petrec ele veacul. Sau ai chiar opțiunea de a lua cina cu fantomele. ?

Barul original de pe Queen Mary încă se păstrează

Barul original de pe Queen Mary încă se păstrează

Tururile se desfășoară la ore fixe și au un număr limitat de participanți. Noi nu am mers cu tur, ne-am plimbat de capul nostru și, câteodată, mai aruncam câte o ureche la poveștile ghizilor.

Am stat mult în sala unde erau expuse machetele mari, secționate, ale diverselor nave celebre – Titanic, Queen Mary, Mauretania, etc. Puteai să vezi cum arătau lounge-urile, lifturile, sălile de bal, cum locuiau cei de la clasa a III și care erau diferențele dintre camerele lor și ale bogătașilor de la clasa I.

Recomand totuși un ghid, au povești interesante, știu pe unde să te plimbe și cunosc detalii pe care nu le găsești pe plăcuțele explicative. Și dacă tot e inclus în preț…

Bărcile de salvare

Bărcile de salvare

Wireless Room

Unde wireless nu se referă exact la ceea ce azi înțelegem noi prin fără fir.

Echipamentul pentru telefon / telegraf de pe Queen Mary a fost cel mai complex și complet instalat vreodată pe o navă de croazieră. Acesta a permis comunicarea constantă, atât cu Europa, cât și cu America prin telegraf, radio / telefon și radio pe durata întregii călătorii.

Ulterior, camera a fost transformată într-un studio local de radio. Acesta a emis între 1979 și până în 2013 – aproape 35 de ani!

Wireless room

Wireless room

Cum ne plimbam noi așa pe punte, am dat peste camera asta ce găzduia echipamentele radio. De aici ne făcea vesel cu mâna un bătrânel ce aducea a Colonelul Sanders. Domnul în cauză era un voluntar, amator de radio și care lucrase la radioul de pe Queen Mary. Se pare că, în trecut, era foarte greu să obții un job la radio. Trebuie să dai un test în cod morse.

Am învățat și noi câteva cuvinte, pe care omulețul ăsta le-a descifrat imediat. 

Răzvan la butoane

Răzvan la butoane

Expoziții pe Queen Mary

Nava găzduiește și o serie de expoziții temporare. Când am mers noi erau două.

Darkest Hours – o expoziție ce aduce pe navă câteva dintre decorurile originale ale filmului cu același nume (genial film și Gary Oldman… fără cuvinte) și încearcă să reproducă atmosfera tensionată din acea perioadă. Sunt multe filmulețe și panouri informative de unde afli tot felul de detalii interesante despre forțele implicate în război.

Queen Mary găzduiește și diverse expoziții

Queen Mary găzduiește și diverse expoziții

A doua expoziție este despre povestea Cunard. Mi-a plăcut tare mult partea asta, mi s-au părut adevărați exploratori și inventatori, care căutau variante mai rapide, mai sigure și mai confortabile de a străbate capriciosul Atlantic.

Am petrecut lejer pe Queen Mary o jumătate de zi. Și tot ar mai fi fost câteva lucruri de făcut. Istoria navei este într-adevăr fascinantă și oferă o mostră mică din strălucirea vremurilor de demult, înainte ca avioanele să devină un mijloc de transport atât de comun.

Ți-a plăcut povestea lui Queen Mary? Atunci nu uita să te abonezi la newsletterul În Sandale, care să te anunțe când apar povești noi pe blog. Și mi-ar plăcea să ne împrietenim și pe Instagram și Facebook.

Și-un foișor romantic..

Și-un foișor romantic..

post a comment