Top
Ce te motivează să călătorești?

Sunt mii, poate milioane, de motivații pentru a călători și a vedea lumea. O piatră, un tablou, un răsărit, un obicei, un festival, o drumeție, gusturi, locuri ascunse sau dorite de toți, minuni ale lumilor mai noi sau mai vechi, cuvinte cu o muzicalitate aparte, limbi necunoscute, istorie, animăluțe nemaivăzute sau natură aranjată în peisaje – orice pretext este la fel de bun pentru a te scoate din casă și a determina începutul unei aventuri.

Le-am adunat într-o listă pe cele care m-au pus și mă vor pune pe mine pe drum. Le-am scris pe nerăsuflate, așa cum au apărut. Am pus cu steluță* ce nu am făcut. Încă.

1. Plimbările în tuk tuk

Mașinuțele astea cu trei roți, colorate și fâșnețe, pot părea un mijloc de deplasare neobișnuit pentru un străin. Dar sunt soluția omniprezentă în transportul urban din multe părți din Asia. O aventură la care visez este să traversez Asia de Sud-Est cu un tuk tuk.

Tuk-tuk de Sri Lanka

Tuk-tuk de Sri Lanka

2. Zgomot de gheață crăpată

Cam la fiecare 30 de minute, Perito Moreno scârțâie, se foiește și mai aruncă câte o bucățică de gheață în lac. Ghețarul are o înălțime de 78 m deasupra apei și este fascinant, atât vizual, cât și auditiv.

Mărețul Perito Moreno, Argentina

Mărețul Perito Moreno, Argentina

3. Forme stranii pe câmpii*

În Peru, o câmpie aridă întinsă pe vreo 500 km² a fot folosită pe post de planșă de desen. Liniile Nazca, unul dintre marile mistere arheologice din lume, înseamnă niște numere impresionante – 800 de linii drepte, 300 de figuri geometrice și 70 de desene de animale și plante. Liniile sunt aproape imperceptibile de la sol, au fost descoperite abia după ce avioanele au fost create și au survolat zona.

4. Creveți în sos iute cu miere

Când am ajuns în India, primul lucru pe care l-am mâncat au fost acești creveți, ce aveau să rămână în istorie ca unul dintre cele mai bune lucruri mâncate vreodată. 

India are o parte cinstită de mâncăruri bune. Prea bune.

India are o parte cinstită de mâncăruri bune. Prea bune.

5. Pescuit în Fort Kochi

Simbol al orașului Fort Kochi, plasele chinezești pentru pescuit reprezintă un sistem complicat de frânghii, greutăți și scripeți.

În trecut, erau principala modalitate de a pescui. Acum au rămas mai degrabă un obiectiv turistic. Am tras și noi, nu ne-am prea priceput.

6. Dimineața la Poon Hill

Să mergi în Nepal fără să urci măcar un muntișor este ca și cum ai mânca papanași fără smântână. Ca și cum ai bea bere fără alcool. Ca și cum ai fi Frodo și nu ai avea un inel de dus!

Așa că ne-am urcat pe Poon Hill, la 3210 m!

Salutări de la Poon Hill, Nepal!

Salutări de la Poon Hill, Nepal!

7. „Baobabii, înainte de a crește mari, încep prin a fi mici.”*

Visez la copacii ăștia măreți, la magistrala dedicată lor. Mă rog, pare mai degrabă o uliță, dar nu eu am botezat-o avenue. Madagascar este singura țară cu mai mult de o specie de baobab. Are 6 mai exact, iar în lume sunt 8 cu totul. Și, se pare că unii baobabi au auzit de foarte multe ori „la mulți ani”, au peste 1000 de ani.

8. Ștampile de la capătul lumii

După ce ai ajuns la Ushuaia, orășelul chic din Argentina, ai voie să îți populezi pașaportul cu niște ștampile simpatice, la centrul de informare pentru turiști. Stai un pic la coadă pentru ele, dar merită.

9. Rom cu miere

Sau, pe numele lui natal, ronmeil. Este un liquor specific Insulelor Canare, făcut din trestie de zahăr și o cantitate de cel puțin 2% de miere. Din Tenerife, ne-am întors cu vreo 5 sticle din licoarea asta. Delicios.

10. I need some space

NASA face o treabă minunată cu space center-urile ei, mai că ne-au dat afară la ora închiderii. Căci atunci când primești niște explicații, vezi evoluția mașinăriilor, planuri noi de explorare spațială, înțelegi că fix în momentul ăsta sunt oameni care trăiesc efectiv în spațiu și revin periodic acasă – este cu adevărat impresionant. Spațiul este uimitor, iar în istorie sunt doar 565 oameni care au ajuns să îl viziteze.

11. Flamigo pe lângă casa omului

Păsările astea mi se par o combinație perfectă de fragilitate și culoare intensă. Iar când îi descoperi pe lângă locul unde ai înnoptat, pare ca distanța pe care ai parcurs-o până aici este bine investită.

Flamingo în Republica Dominicană

Flamingo în Republica Dominicană

12. Dia de los Muertos*

Sărbătoarea asta este o explozie de culoare, veselie, machiaje și costume elaborate, muzică și dragoste de viață! Ușor ciudat, având în vedere că tema principală este moartea. Dar dintr-o altă perspectivă.

Se demonstrează așa iubirea și respectul față de cei pe care i-au pierdut. Și, cu atât mai important – se arată că, deși apropiați s-au dus, nu au fost uitați – sunt evocați mereu cu drag, cu dor, cu căldură și nostalgie. Pe amintirea lor nu se depune praful, sunt vii în conversații.  O să ajung acolo cândva! În Mexic.

Dia de los Muertos, în LA

Dia de los Muertos, în LA

13. 3 pe-un scuter

Deși mie mi s-a părut demn de o poză, prin Filipine (și mai toate țările asiatice pe unde am fost) este ceva normal.

Boracay, Filipine

Boracay, Filipine

14. Noroi bolborositor

De la Vulcanii Noroioși. Ăștia ai noștri, de aici de lângă Berca. Că și ei bolborosit de și-au făcut un peisaj selenar în jur, demn de toată admirația.

15. Luminile verzi*

Am citit la un moment dat un anunț de job, de la un hotel din Norvegia, parcă. Trebuia să stai treaz noaptea și să trezești oaspeții, dacă apărea aurora boreală! Eram perfectă pentru asta!

16. Dormind cu geko

Șopârlițele astea par inofensive, cu lăbuțele lor drăguțe! Dar le auzeam noaptea cum vor să mă dea jos din pat! Ce să îi faci? Isla tropical! După cum ridica din umeri Juan, în frumoasa lui insulă Guardalavaca.

17. Un pahar de vin pe Champs Elysee

Oh, Paris! Cum altfel să materializăm altfel iubirea, arta și spiritul boem decât lenevind la o terasă îngustă pe unul dintre cele mai faimoase bulevarde din lume!

18. Mormintele faraonilor*

Fascinante structuri! Și fascinante apucături ale oamenilor de a ridica asemenea monumente, pentru a le servi drept mormânt. Sau poate extratereștrii sunt de vină…

19. Călărind un cal

Călare. Așa este cel mai frumos să străbați plantațiile întinse de tutun din Vinales, Cuba! Iar când calul tău se numește Mojito, este fix o invitație să descalici un pic și la birt.

Culorile din Vinales, Cuba

Culorile din Vinales, Cuba

20. Înhămați la parașută

Poate că Boracay-ul e cam aglomerat, dar de sus îl poți vedea mai liniștit și relaxat. Deși parasailing-ul  este o activitatea destul de practicată pe aici, nu te înghesui cu nimeni prin văzduh.

Parasailing în Boracay

Parasailing în Boracay

21. Plutind în Marea Moartă

Cu o poză cu ziarul în mână, plutind pe acest lac sărat de culoare îndoielnică, toți suntem datori.

22. Un fruct puturos

Durianul este blamat peste tot – nu are voie în hotel, la magazin sau prin mijloacele de transport. Nu înțeleg prea bine unde-l mănânci. Ca să-i fac dreptate, l-am mestecat din mers, la piață în Thailanda.

Grămezi de durian în Malaysia

Grămezi de durian în Malaysia

23. Siropul de arțar*

Este dulce, este delicios și este pur canadian!
Canada este responsabilă de peste 80% din producția mondială de sirop de arțar.

24. Party all night long

Deși Boracay este o insulă micuță, 7 km lungime, faima ei e mare! A fost votată, de multe publicații sau siteuri de travel, cea mai mișto insulă din lume. După, lăsarea serii plaja devine ring de dans, scenă pentru fachiri sau locație de nuntă.

25. Turnul care se înclină

Turnul din Pisa suferă de aplecare din 1173, când a început construcția. E vina terenului moale pe care a fost ridicat. Când constructorii au ajuns la al 3lea etaj, s-a dus unul mai încolo: parcă nu e drept. ?

26. Un poncho călduros*

Parcă mă și văd cu o haină de-asta călduroasă, lucrată de peruani dibaci din lână de alpaca. Dulapului meu sigur îi lipsește o haină de-asta.

Grecia

Grecia

27. Câmpuri de lavandă

Căci au capacitatea de a crea cadre de poveste, pe unde căptușesc vreo bucată de pământ. Iar Provance este Mecca iubitorilor plantei aromatice, care explodează în mov și are efecte liniștitoare

28. Orașul albastru*

Cred despre Chefchaouen că este cel mai drăguț sat! Toate nuanțele alea fermecătoare de albastru, împreună cu arcadele nelipsite din arhitectura marocană, fac tare special acest loc. 

29. Spaniolă domestică*

Pentru a te ajuta să înveți mai repede spaniolă, școlile din Bolivia te distribuie unei familii – așa înveți limba și ai și posibilitatea de a te implica activ în viața localnicilor.

30. Spectacolul fântânilor

Zilnic, la ore fixe, faimoasele fântâni din fața la fel de faimosului Bellagio din Las Vegas pun în scenă spectacole complexe în care sunt implicate peste 1000 de jeturi de apă, lumini, muzică și coregrafii atent programate.

Fântânile de la Bellagio

Fântânile de la Bellagio

31. Telecabina ca transport în comun

Medellin-ul folosește telecabinele pe post de transport în comun încă din 2004. Cară vreo 30.000 de oameni în fiecare zi, iar una dintre linii duce undeva în afara orașului, printre nori, la Parque Arvi.

Telecabina din Medellin

Telecabina din Medellin

32. Prafuri colorate

Holi, cunoscut și ca Festivalul Culorilor, este o sărbătoare hindusă care celebrează victoria binelui asupra răului. Au și o vorbă populară în zilele alea – “Bura na mano, Holi hai!” (nu te supăra, e Holi)

33. Farul revitalizat

Muzeul Farul Vechi din Sulina este acum în renovări și se va redeschide, mândru și reinventat, în 2022. Sper totuși ca renovările să includă și celelalte faruri de aici. Preferatul meu este farul de pe malul stâng al Dunării. A fost construit în anul 1887 și a muncit fără încetare până în anii 1920. Este și vedetă, a ‘jucat’ în Toate pînzele sus!

Farul de la Sulina

Farul de la Sulina

34. Trăiască relocarea

În Australia, Noua Zeelandă, SUA și chiar Europa companiile care închiriază RV-uri (și nu numai) au o variantă de troc – primești mașina, pentru un preț simbolic pe zi, pentru a o muta dintr-un loc în altul. Ei au nevoie să o ducă într-un anumit oraș, iar tu te dovedești mai ieftin decât o platformă sau un șofer.

Road trip cu un RV în SUA

Road trip cu un RV în SUA

35. Sakura*

Sărbătoarea cireșilor înfloriți pare o perioadă magică, când țara trage peste ea o păturică roz. Florile astea sunt mai mult decât unul dintre obiectivele turistice majore ale Japoniei –  s-au strecurat și în pictură, poezie, chiar și în mâncare sau băuturi.

36. Căsuțele hobbiților*

După ce am trăit alături de ei toată nebunia aia cu inelul, mi se pare normal să mă invite acasă și să îmi și organizeze o petrecere cu artificii în formă de dragon.

37. Vânturi nebune în Patagonia

În zona asta sunt așa niște dealuri și, și mai rău, vânturi – că nici măcar atunci când pedalam la vale nu prea ne mișcam de pe loc. Dar arată foarte frumos, cu iepuri care se zbenguie și cai ce alergă nestingheriți.

Cai de Patagonia

Cai de Patagonia

38. Mormântul unei prințese*

Taj Mahal-ul este construit în totalitate din marmură, a fost ridicat în 20 de ani și au lucrat la el peste 20.000 de oameni. Și toate astea din dragoste…

Oana, de la Oana prin lume a scris chiar un ghid despre cum să pozezi Taj-ul. 

39. Cu trenul în Sri Lanka

În inima Sri Lankăi găsești una dintre cele mai pitorești călătorii cu trenul din lume. Pleacă din gara din Kandy și pregătește-te de o plimbare frumoasă de câteva ore prin plantații de ceai, câmpuri de orez și peisaje de munte.

Un must pentru Sri Lanka: o călătorie cu trenul

Un must pentru Sri Lanka: o călătorie cu trenul

40. Plătind scobitorile

Barurile de pinchos din Barcelona au un sistem de vânzare foarte bine pus la punct. Intri, îți alegi ce și cât vrei de pe platourile imense cu bunătăți, iar la final plătești pe baza numărului de scobitori pe care le-ai adunat.

41. Nebunia lui Dali

Salvador Dalí a insistat să participe activ la planificarea, proiectarea și reconstrucția structurii ce avea să adăpostească muzeul dedicat lui, din natalul Figueres (Spania). Este un muzeu ca nici un altul – nu există o ordine cronologică, lumea lui fantastică e redată ca un tot de picturi, sculpturi, obiecte, schițe, bijuterii. Un haos suprarealist organizat.

Muzeul Salvador Dali din Figueres

Muzeul Salvador Dali din Figueres, curtea interioară

42. Hot Dog la el acasă

Nu prea se știe exact cine a inventat hot dog-ul, așa că îl vom considera chintesențial american! National Hot Dog & Sausage Council zice că, numai într-o zi – pe 4 iulie, americanii consumă 150 de milioane de hot dogi.

43. Viața la cort

Sau cazarea de mii și milioane de stele! Nimic nu se compară cu o nopțile dormite la cort, cu sunet de valuri pe post de lullaby. Nimic!

La Krapets, la cort

La Krapets, la cort

44. Febra Carnavalului

Păi, numai faptul că este înregistrat în Cartea Recordurilor ca cel mai mare carnaval din lume, te face să îți pui papucii de dans și să te îndrepți ușurel spre vest, peste ocean. Pe durata Carnavalului de la Rio, în fiecare zi, pe străzi se destrăbălează 2 milioane de oameni, se consumă 10 milioane de litri de bere / ediție și sunt organizate 587 de blocos (petreceri tematice în stradă).

45. Pe plaje ușor pustii

Căci plajele pustii de tot sunt cam neliniștitoare, mă duc cu gândul la naufragii și la Tom Hanks. Dar când mai împarți cu cineva, în depărtare, nisipul musai alb și fin, sunt și mai relaxante băile de soare și de apă verde-albăstruie.

46. Pe tărâmul pinguinilor

Gâște ciudate – așa le-a zis Antonio Pigafetta (tovarăș de drum cu Magellan), când i-a văzut prima dată pe pinguini, în Argentina. Sunt tare drăgălașe păsările impermeabile, care poartă frac și se iubesc pe viață.

Pinguini în Argentina

Pinguini în Argentina

47. Road trip în țările scandinave*

De preferabil într-un RV. Pentru fiorduri, sate și case colorate în roșu, peisaje și munți, cascade și parcuri, șosele sub formă de ac de păr, reni și puffins.

48. Deșertul care nu e deșert

Desierto de la Tatacoa vine în două culori – pe roșu (El Cuzco) sau pe gri (Los Hoyos). Parcă ai trece de pe Marte pe Lună, în numai câteva minute. 

49. Cafea în Ethiopia*

Căci aici au fost caprele alea vizionare, care au descoperit cafeaua – iar acum licoarea este omniprezentă în țară. Are și un muzeu dedicat, iar o invitație la ceremonia cafelei este un semn de prietenie și respect și exemplifică ospitalitatea etiopienilor.

50. Mâncăruri cu șofran*

Mirodenia asta, care este de fapt pistilul unor flori ce seamănă izbitor cu brândușele, este una dintre cele mai scumpe din lume. Dar în bucătăria din Iran este nelipsit și folosit aproape zilnic.

51. Cel mai mare zid*

Construit cu scopul de a ține invadatorii la distanță, Marele Zid Chinezesc are 21,196.18 km, jumătate din lungimea Ecuatorului. Și, chiar dacă nu se vede din Spațiu, anual vin 50 de milioane de vizitatori, să îl vadă de aproape.

52. Orașul care și-a pictat pereții

Întregul oraș Valparaiso (Chile) este „o pânză pe șasiu”, pe care grafferii creează continuu ceva. Este unul dintre cele mai colorate orașe, până și mașinile de gunoi aveau graffitiuri pe ele. Deși a fost oropsit de-a lungul timpului – vizitele constante ale piraților, furtuni, cutremure, incendii – orașul își păstrează vibe-ul vesel.

Graffiti în curs de realizare, Valparaiso

Graffiti în curs de realizare, Valparaiso

53. Roșu sau verde?

Este întrebarea statului New Mexico și se referă la chili, ardeiul. NM se declară capitala mondială a ardeiului iute. Sute de ani, oamenii din New Mexico s-au dedicat ardeilor – au perfecționat arta creșterii lui din bolovani și stânci, pe care le aveau și ei pe post de sol. Și îl prepară dumnezeiesc.

Roșu și verde

Roșu și verde

54. Un vulcan cumințel

Etna, cel mai activi vulcan din Europa, scuipă anual câte ceva. Dar sunt erupții micuțe și inofensive. Ultima mai serioasă a fost în 1992, iar cea mai rea în 1669.  Când nu se ține de prostii, este perfect pentru drumeții, schi sau vin.  

55. O oră în balon

Trebuie! Trebuie să te înalți cu balonul peste Cappadocia! Este magic – de la peisajul neobișnuit, de la răsărit, de la sutele de baloane colorate, de la zbor.

Cappadocia din balon

Cappadocia din balon

56. Unde se naște Amazonul?*

La Nevado Mismi, în Peru! A mers acolo Marius Chivu, și-a umplut sticla cu Amazon și a povestit tot în Trei săptămâni în Anzi. Și-acum vreau și eu să văd sursa fluviului ăstuia pe care nu îl traversează niciun pod și care a dat numele vestitei platforme de e-commerce.

57. O barcă pentru noi 

Alleppey a primit apelativul Veneția din Est! Orășelul din Kerala este străbătut de o rețea de canale, lagune și râulețe. Dar și mai interesante sunt bărcile cu care te plimbi prin apele astea. Sunt ca niște căsuțe – cu bucătărie, băi, terase și camere – construite din lemn, bambus și frunze de palmier.

58. Cel mai canion între canioane

Nimic nu te pregătește pentru Grand Canyon. Nici descrierile, reclamele sau printurile prin care apare. Nici măcar Thelma & Louise.

Grand Canyon.

Grand Canyon.

59. Un program de masaj la hamam

Sau băile turcești. Au jucat în trecut un rol foarte important în viața turcilor, atât pentru  igiena, cât și ca liant social. Sau în viața religioasă, de obicei erau atașate moscheilor. Treptat însă, pe măsură ce standardele de viață au început să crească, importanța lor s-a diminuat. Au fost păstrate ca amintiri ale vremurilor trecute, iar acum rolul lor este mai apropiat de cel al spa-urilor.

60.  Templul alb

Wat Rong Khun sau White Temple este impresionat. Pare imaculat și strălucitor, ca o reclamă la detergent. Strălucirea vine de la bucățelele de oglindă lipite pe clădire și simbolizează cunoașterea și iluminarea lui Buddha, care se reflectă în ceilalți. Sau așa ceva. E frumos, dă bine în poze și mustește de simboluri.

White Temple, Thailanda

White Temple, Thailanda

61. Printre pești, în Arhipelagul Bacuit

Cum bagi capul sub apă descoperi o altă lume. Sunetele se estompează, bancuri întregi de pești călătoresc nestingherite, anemone și corali se mișcă în slow motion. Este fascinant. Și câte culori!! Găști de Nemo, peștișori albaștrii electrizanți, pești în alb și negru sau galben fosforescent. Pești îmbufnați sau pești prietenoși.

62. Maeștrii umbrelelor

Bo Sang este un sătuc de lângă Chiang Mai, faimos pentru producția de umbreluțe din hârtie. Totul pe aici se învârte în jurul acestor umbreluțe, foarte colorate și simpatice de altfel. Poți să îți pictezi tu una, dacă nu te satisface ce au făcut maeștrii umbrelari.

Umbrele la uscat în Bo Sang

Umbrele la uscat în Bo Sang

63. Sus, pe Kilimajaro*

Mereu zic că Kilimanjaro va fi ultimul trekk pe care îl mai fac. Este cel mai înalt munte din Africa (5842 m), dar, dintre cei mai înalți munți ai lumii, pare că este cel mai ușor de cățărat. Căci nu ai nevoie de abilități tehnice sau echipamente – frânghii, ham, crampoane sau pioleți.

64. O catedrală fondantă*

Catedrala Sfântul Vasile nu a fost așa colorată de la început, Ivan cel Groaznic a zis să fie albă, să se asorteze cu Kremlinul, alb și el. Au pictat-o ulterior, inspirați se pare de o schemă cromatică biblică. Oricum, are câteva primăveri – a fost construită în 1544. I-a supraviețuit și lui Stalin, care cu greu a lăsat-o să fie muzeu.

65. Valurile de la Nazare*

Valurile aici ajung până la 30 m. Strania geografie submarină din Nazare, Portugalia – un canion adânc care arată ca o săgeată spre oraș – este ceea ce creează condițiile ideale pentru tipul ăsta de valuri. Cel mai adânc punct din Canionul Nazare se află la aproximativ 4880 de metri de suprafața oceanului, după cum zice Institutului Hidrografic din Portugalia. În schimb, Marele Canion are o adâncime de aproximativ 1850 de metri în cel mai adânc punct.

66. Clădirea OZN*

Monumentul Buzlujda, din Bulgaria a fost construit în 1981 și abandonat în anii 1990. Acum este pregătit pentru o restaurare completă. A câștigat un grant de 185.000$, al Fundației Getty, care ar putea șterge deceniile de abandon. Conform www.buzludzha-monument.com lucrările deja au început, cu un scan complet, 3D, al clădirii.

67. Printre oameni deștepți*

Fondată în 1636, Harvard este cea mai veche universitate din America. Mi-ar plăcea o plimbare pe aici, printre bibliotecile, cluburile și muzeele din curtea instituției de unde au absolvit Obama și nevasta, Matt Damon sau Tommy Lee Jones!

68. Castelul de bumbac

Pamukkale a fost creat în mii de ani. Apa termală iese din adâncuri și, când ajunge pe marginea platoului și se răcește, elimină dioxidul de carbon și se transformă într-o cretă tare care avansează încetișor, sub forma unei cascade, către sud. Așa de simplu.

Pamukkale, Turcia

Pamukkale, Turcia

69. Lacul toxic*

Grand Prismatic este al 3lea cel mai mare izvor termal din lume, dar e mai faimos pentru culori. Benzi concentrice de portocaliu, galben și verde, încercuiesc miezul albastru.

Culorile apar din cauza bacteriilor termofile, care își fac veacul pe aici.

70. Capitala cu cel mai frumos nume*

Chiar dacă este cea mai rece capitală din lume, tot vreau la Ulan Bator. Măcar ca punct de acces în țara asta a iurtelor și nomazilor. Numele înseamnă Eroul Roșu, a fost dat de sovietici în 1924.

71. Rolling In My Cadillac

În Cuba străzile sunt cutreierate de Dodge, Cadilac, Buick, Pontiac, Chevrolet, Rolls Royce. Majoritatea au fost rechiziționate de regimul instaurat de Fidel Castro și Che Guevara în ’59.

Le poți testa oriunde în Cuba, dar în Havana sunt cel mai bine întreținute.

72. Tango în stradă

Seducător și plin de pasiune, la Buenos Aires tangoul este dansat în miezul zilei, în plină stradă. Dar, deși suntem mulți pe aici, pentru ei pare că există doar celălalt.

San Telmo, Buenos Aires

San Telmo, Buenos Aires

73. Pădurea de piatră

Sunt vreo 243 de vârfuri și mai mult de 3.000 de stâlpi și spirale în Zhangjiajie, prima zonă declarată Parc Național în China. Că-i sursă de inspirație pentru Avatar nici nu mai zic.

Și după ce am folosit și eu ca sursă de documentare articolul de la On My Way despre Parcul Național Zhangjiajie, abia aștept să fac o vizită rudelor din China. ?

74. Marele măr

O altfel de pădure, dar de blocuri, zgârie-nori și altfel de clădiri. O plimbare pe Brooklin Bridge, seara, te pune în fața unor priveliști spectaculoase.

New York, New York

New York, New York

75. Marea pe care-am secat-o*

În 1960 Uniunea Sovietică a avut nevoie să ude niște bumbac. Așa că a deviat cursurile a două râuri. 40 de ani mai târziu, una dintre cele mai întinse mări din lume, a dispărut. Marea Aral.

76. Bisericile îngropate*

Cioplite în întregime din piatră, bisericile de la Lalibela sunt construite sub nivelul pământului. Cele 11 structuri megalitice ale creștinismului timpuriu au fost construite între secolul XII și secolul al XIII-lea d.Hr.

77. Aliens are not included

Roswell este un oraș din sud-estul New Mexicoului. Este renumit ca locul unui presupus accident OZN din 1947, când nava extraterestră n-a mai ținut direcția și s-a prăbușit pe Pământ.

I'm in love with an alien

I’m in love with an alien…

78. Bulgări grețoși

Schneeballen sunt produse de patiserie sub forma de bile decorate cu zahăr glazurat, pe care le găsești frecvent în vitrinele din Rothenburg ob der Tauber.

Schneeballen

Schneeballen

79. Cea mai mare piață cu acoperiș

Există în jur de 4.000 de magazine concentrate pe cele 60 de alei acoperite ale Marelui Bazar din Istanbul, frecventate de undeva între 250.000 – 400.000 de vizitatori în fiecare zi.

80. Pietre amenajate*

Stonehenge este unul dintre misterele istorice majore. Printre cele mai faimoase obiective din Marea Britanie, cercul din piese de piatră din Wiltshire continuă să nu îi lase să doarmă pe istorici și vizitatori.

81. Ceai tibetan*

Tare vreau să testez ceaiul ăsta, care mi se pare o combinație cam grețoasă de ingrediente – ceai negru, sare și unt de yak. Yuk.

82. Înveșmântată-n chimono

Vreau să port un chimono! Nici măcar nu trebuie să fie în Japonia. Dar trebuie să fie curând, cât mai pot să port unul cu mâneci mai lungi – semn că îs tânără și nemăritată.

83. 3 pesos cubano

Celebra bancnotă de 3 CUP este ilustrată cu portretul lui Che Guevara. Este un suvenir frumos din Cuba. Iar laminat, e perfect pe post de semn de carte.

84. Caracătițățuci delicioase

Caracatița e un standard în bucătăria grecească. Le vezi deseori la uscat, pe sârmă. Le agăță în aer și la soare, astfel încât să se usuce. Apoi, pot fi folosite în orice rețetă!

Delicii grecești

Delicii grecești

85. Prin labirintul Angkor Wat*

Angkor Wat înseamnă Orașul Templelor! Se pare că temple și ruine noi sunt descoperite în fiecare an. Iar toate astea se întind pe mai mult de 400 km pătrați.

86. Încă un concert Manu Chao

Îl ador pe omulețul ăsta țopăitor, care cântă în franceză, spaniolă, engleză, italiană, catalană și portugheză și, ocazional, în alte limbi.

87. Orașul pierdut și regăsit

Ciudad Perdida are o istorie tare interesantă și misterioasă. A fost descoperit puțin atunci când spaniolii colonizatori au ajuns prin locurile astea, dar a fost repede abandonat. Doar pentru a fi descoperit din nou prin jungla columbiană, câteva decenii mai târziu, în 1976.

Ciudad Perdida

Ciudad Perdida

88. Pân’ la Machu Picchu*

Cel mai vizitat loc din Peru, ruinele incașe au prins loc în cele șapte minuni ale lumii noi.  Sunt mai mult de 1.5 milioane de oameni care ajung aici anual. Iar pozele lor m-au convins că trebuie să ajung și eu.

89. Biletul la control*

Cea mai lungă rută ferată din lume, Trans-Siberianul are 9,289 km, trece prin 8 fusuri orare, iar călătoria durează 8 zile. Cu trenul Țarului Rusiei, desigur.

90. Printre magie și vrăjitori

Kings Cross Station, Londra. O destinație interesantă pentru fiecare fan Harry Potter, locația perfectă pentru a te aproviziona cu necesarul vrăjitoresc sau pentru a face o poză pe celebra Platformă 9 ¾.

Platformă 9 ¾

Platformă 9 ¾

91. Cel mai vesel sat*

Cu mai mult de 10 ani în urmă, Huang Yung-Fu, în vârstă de 86 de ani, s-a confruntat cu o problemă. Guvernul taiwanez amenința să-i demoleze satul, în încercarea de a construi un complex de apartamente mai modern. Întrucât era ultimul rezident, i s-au oferit bani pentru a-și împacheta lucrurile și a se muta în altă parte. Doar că bătrânul nu putea suporta gândul de a părăsi singura casă pe care o cunoscuse în Taiwan. Atunci a început să picteze.

92. Nisip cât vezi cu ochii*

Există doar câteva locuri din lume care pot fi comparate cu peisajul incredibil al deșertului Sahara, cel mai întins deșert fierbinte din lume. Fie că petreci o noapte aici sau doar îl vizitezi pe timp de zi, sigur este o experiență.

93. Înotăm ca (cu?) porcii*

În Bahamas există o plajă unde porcii sunt rezidenți! Pig Beach este o insulă nelocuită, populată de o colonie de porci sălbatici care trăiesc pe insulă și se relaxează în bălțile de apă de pe mal. Și, din când în când, mai năvălesc niște oameni care se îmbăiază pe lângă ei.

94. Vederi

Fie că le trimit de aproape sau de la capătul lumii, iubesc să trimit vederi. Și, recunosc, tot procesul îmi place tare mult – să caut poșta, să cumpăr timbrele. Așa, pentru un moment, nu mai sunt chiar o străină și mă amestec puțin printre localnici și treburile administrative.

Scrisori de departe

Scrisori de departe

95. Pe sare subțire*

Salar de Uyuni din Bolivia este cea mai neobișnuită suprafață. Un salar este o întindere de pământ acoperit cu sare și alte minerale care fac minuni vizuale. Salarurile boliviene sunt fabuloase și trebuie descoperite.

96. La groapa de foc*

Door to Hell din Turkmenistan arde de aproximativ 50 de ani, continuu. Poarta Iadului se referă la un crater cu diametrul de 70 m, pe câmpul cu cea mai mare rezervă de gaz a lumii.

97. Printre istorie și religie

Chiar dacă nu ești pasionat de religie, cred tare că trebuie să vezi Ierusalimul. Este un loc încărcat de istorie, care continuă să genereze răzmerițe și, în același timp, să fie atât de prețuit și dorit. Sfânt, în același timp, pentru evrei, pentru musulmani și pentru creștini, orașul păstrează urmele trecerii profeților, romanilor, regilor, bizantinilor, cruciaților sau ale otomanilor.

Ierusalim, Israel

Ierusalim, Israel

98. Niște statui morocănoase

Cine nu ar vrea să vadă una dintre cele mai izolate și misterioase insule de pe Pământ? Cum să ratezi cratere vulcanice, satele de piatră, și, mai ales, cele 900 de figuri gigantice de piatră, Moai?

99. La piață

Piețele sunt unele dintre locurile mele preferate. Începând cu piața de la Piața Sudului, până la piețele asiatice sau cele din Israel sau din Londra, iubesc locurile astea. Frecventate de localnici, aglomerate și pline de culori, zgomote, vânzoleală, târguieli și small talk-uri, arome, plante necunoscute și produse proaspete – îmi pare că aici se concentrează savoarea întregii țări.

Unele dintre cele mai pitorești piețe sunt în Provance

Unele dintre cele mai pitorești piețe sunt în Provance

100. Nu ai voie să mori în Svalbard

Svalbard este un arhipelag norvegian, așezat undeva între Norvegia continentală și Polul Nord. Din cauza stratului de sol și de roci care nu se dezgheață, înmormântarea nu este posibilă – organismele pur și simplu nu se vor descompune. Cu toate acestea, există un mic cimitir, dar a încetat să mai accepte „noii veniți” în anii ’50. Unul dintre motive a fost teama că organismele conservate pot conține încă urme ale unui virus gripal care a ucis șapte mineri cu zeci de ani înainte.

A, și tot aici există și un seif mondial cu semințe. Deschis în 2008, Global Seed Vault este încorporat în baza de deasupra aeroportului Longyearbyen. Aproape un milion de probe de semințe din toată lumea sunt stocate aici.

Yey! Ai ajuns la final! Mulțumesc că ai ajuns până aici. Acum, pe tine ce lucruri te ridică de pe canapea? Pentru ce locuri suferi acum, când nu mai putem ieși din casă? Care sunt motivele care te inspiră să călătorești? Lasă răspunsurile tale în comentarii, îmi va plăcea foarte tare să le citesc.

Iar dacă ți-a plăcut articolul nu uita să te abonezi la newsletterul În Sandale, care să te anunțe când apar povești noi pe blog. Și mi-ar plăcea să ne împrietenim și pe Instagram și Facebook.

Comments:

  • Anvelopa

    aprilie 24, 2020

    Grabeste-te daca vrei sa vezi Salar de Uyuni ca il strica exploratorii de litiu… 🙁

    reply...
      • Anvelopa

        aprilie 28, 2020

        Imi face placer sa iti citesc articolele 🙂

        reply...
  • Anvelopa :D

    aprilie 24, 2020

    *explotatori sau exploatatori cum s-o zice :D.
    Dar gasești un lac de sare și in Turcia in drum spre Capadoccia’ ăsta-i mai aproape și se mai și inroșește.

    reply...
      • Anveloap

        aprilie 28, 2020

        Da Tuz Golu, Am avut pauza de cafea langa si am fost aa gust din el sa ma asigur ca e sare :))

        reply...

post a comment