Azi se face un an de când am terminat școala de șoferi și am permisul de conducere. Va trebui să scot semnele!

Era o zi frumoasă de mai, inuman de dimineață, iar eu mă îndreptam spre Parc Bazilescu fără ca cineva să știe că dau examenul practic. Bine, instructorul meu știa, dar el nu se pune. Am fost așa de convinsă că nu voi lua, încât am vrut să evit toate întrebările de după. ? Nu a fost chiar așa.

Mi-am imaginat că voi merge mai mult cu mașina anul ăsta, dar este bine și așa! Am condus deja în 3 țări. În plus, am fost la volanul unei autorulote și al unui Mini decapotabil.

Cum am ales Școala de șoferi Vyo

Așa îmi propusesem eu – rezoluție pentru 2019, să fac școala de șoferi. În familia mea toată lumea conduce, de când mă știu. Eram singura care nici măcar nu încercase să facă școala. Și mai aveam un motiv – tot visam (gen, noaptea) că sunt la volan, conduc fără permis și îmi era foarte teamă să nu mă oprească cineva.

Deci, cu aceste motivații, am stabilit obiectivul: permis de conducere.

Pentru că nu sunt o persoană prea îndemânatică sau care se pricepe prea tare la a face lucruri, am fost tare atentă când am ales școala. Mai auzisem de instructori țipători, mai agresivi sau neinteresați, așa că am vrut să fiu sigură că evit genul acesta de oameni. Poate sunt ok și într-un final chiar înveți, nu știu. Nu zic nu. Dar pentru mine astfel de metode nu merg.

Așa că după un research făcut și niște review-uri citite, am ales Școala de Șoferi Vyo. Părea o școală care putea să facă ajute oamenii speciali, care nu prea știu bine care e stânga și care este dreapta, să capete permisul de conducere.

Inițial, am vrut ca instructorul meu să fie Octavian Friptu, despre el citisem multe lucruri frumoase. Dar, pe mașina pe care o voiam, opera Răzvan, fiul domnului Octavian. Așa că – instructor final: Răzvan Friptu.

Mă felicit și acum pentru că i-am ales pe oamenii ăștia, a fost o experiență foarte mișto! Dincolo de faptul că am carnet acum, mi-a plăcut efectiv să fac școala, să particip la ore. Îi recomand cu mare drag.

Cum a decurs școala de șoferi

Am început în ianuarie, iar în mai aveam permisul. S-ar fi putut termina și mai repede, dar toată luna martie am fost în Columbia. ?

Școala înseamnă 30 de ore de condus. Făceam cam două ședințe pe săptămână, pe care le programam de comun acord de la o ședință la alta. Primele ore le-am făcut seara, dar, după ce am descoperit că e mult mai frumos să mergi pe lumină, ne întâlneam dimineața.

Marea parte a orelor de la școală le-am mers prin zona Bucureștii Noi, Parc Bazilescu. Acolo am dat și examenul. Dar, răzleț, am mai ajuns și prin alte colțuri de București. Deși departe de zona unde stau, se potrivea cu zona unde lucram – Băneasa.

Școala de șoferi include și o parte teoretică, 24 de ore de legislație. Participam la cursurile astea de două ori pe săptămână, la sediul din Grivița, chiar lângă metrou.

Orele de teorie mi-au plăcut mult, avea dl. profesor de acolo un stil de te făcea să citești, ca lectură ușoară, de seară, legislația. La finalul fiecărei ședințe, completam și un chestionar auto.

La final, după ce treci de orele de teorie, ai și o simulare de sală. Înainte de examenul teoretic oficial. Cea ce este foarte bine, examenul este pe un soft similar cu cel oficial.

Deși am găsit pe net cam toate informațiile despre actele necesare, cel mai simplu a fost să întreb la școală care sunt resursele de care am nevoie. M-au ghidat pas cu pas (pentru înscriere / pentru sală / pentru examenul practic), mai ales că unele formulare le primești direct de la ei.

Instructorul Răzvan

Răzvan, omul datorită căruia conduc acum, mi s-a părut așa de tânăr la început. Dar e genial – are răbdare, are metodologie, are simțul umorului, explică întotdeauna de ce faci ce faci, este foarte punctual, calm și foarte implicat în ce face. Și mai are o însușire foarte mișto – te face să ai încredere și să crezi că poți. Și asta este tare important.

Plus că are și multe subiecte interesante de discuție, nu stai acolo și te gândești – Doamne, ce stânjenitor. Ce să mai zic acum? Cum mi se întâmplă mie destul de des.

Dar, din câte am văzut, mulți instructori de aici sunt așa. Toți erau acolo, team elevul lor. Și am citit de multe ori recenzii unde li se mulțumea și unde se spuneau lucruri frumoase și despre ceilalți. Deci, cred că este o cultură a școlii ca profesorii să fie profi și pasionați, să creeze o atmosferă relaxată, unde procesul de învățare vine natural.

Mașina 

Am făcut școala pe o mașină automată! Un Mini Cooper SD pe care am l-am iubit foarte tare! Este cea mai cute mașinuță. Asta pe lângă faptul că era mereu curată și spălată, ca proaspăt scoasă din cutie.

Și, chiar dacă este o mașinuță mai mică, nu am avut probleme când am trecut pe mașina noastră, care este ceva mai mare.

 Examenele

Prima dată am dat examenul teoretic. Asta după ce mi-am împlinit orele de teorie și am trecut simularea de la școală. Tot a decurs bine, toată acțiunea (poze, achitat taxă, examen) a durat vreo oră și un pic. Am luat 26 de puncte, iar la final am ales locul și ziua unde voiam să dau examenul practic. Erau 3 variante de dată, am ales-o pe cea mai apropiată care era pete aproximativ 2 săptămâni.

Pentru examenul practic nu ai o oră anume, te prezinți dimineața la locul de întâlnire (teatrul Masca la mine), ești repartizat unui polițist și apoi repartizat unei grupe. Pentru că nu se știe cum se vor descurca cei dinaintea ta – dacă totul decurge bine, conduci cam 25 – 30 minute, dacă greșești ceva flagrant, te dai jos mai repede din mașină – nu știi cât va dura până te urci la volan.

De multe ori, când făceam orele de școală, mă vedeam cu Răzvan în zona unde se țineau examenele și îi întâlneam pe examinații zilei. Asta a fost încă un lucru foarte ajutător – ajungi să te familiarizezi rapid cu atmosfera și procedura de examen. 

Totul a decurs bine la examen – singura greșeală pe care am făcut-o a fost să tratez un STOP ca pe un cedează trecerea.

Nu înțeleg însă atitudinea polițiștilor – super încruntați și oficiali, niciun zâmbet, niciun cuvânt pe lângă subiect. Chiar dacă trebuie să te pice sau să te declare admis, ar putea să o facă mai prietenos. M-au pus să opresc muzica (am ajuns la un compromis și doar am dat-o mai încet 🙂 Sau poate doar al meu a fost așa..

Eu am fost surprinzător de relaxată și sigură pe mine – nimeni nu știa unde sunt, nu mă așteptam să trec și nici nu avem o miză prea mare. Nu luam, asta era. Mai încercam. Dar s-a dovedit o atitudine bună.

Primul drum a fost la mare, imediat ce permisul a ajuns acasă. Am plecat noaptea, ploua rău, era aglomerat și mi-a înțepenit piciorul. Dar a fost cel mai frumos drum! ?