Drumeția prin jungla Columbiei ilustrează bine de tot zicala aia cum că nu-i doar despre destinație, drumul contează. C-am urcat și coborât și gâfâit și asudat timp de vreo 4 zile până am dat de orașul ăsta pierdut și regăsit.

Mereu zic că nu mă mai cațăr pe munți, nu-s chiar cea mai sportivă persoană. Dar, pe urmă, cum dau iar de vreo drumeție de-asta, parcă uit că nu-s în sare și mă apuc iar.

Se zvonește despre mersul până la Ciudad Perdida că-i una dintre cele mai frumoase rute de hiking din țară. Clar este unul dintre cele mai frumoase trasee pe care eu le-am făcut (vreo 5 cu totul, dar cine stă acum să numere).

Oricum, ideea de a ajunge la acest orașul străvechi – o combinație de terase și pietre, ascunse adânc în hățișurile pădurii tropicale din Columbia – a fost una cât se poate de bună.

Teyuna – Ciudad Perdida, niște istorie.

Locul, cunoscut prin părțile aste după numele indigen Teyuna, are o istorie tare interesantă și misterioasă. A fost descoperit puțin atunci când spaniolii colonizatori au ajuns prin locurile astea, dar a fost repede abandonat. Doar pentru a fi descoperit din nou câteva decenii mai târziu, în 1976.

Mi se pare foarte tare că istoria recentă a mai avut parte de astfel de descoperiri. Și nu este vorba de o bucățică de zid sau niște pietre fără vreo noimă – ci un sistem întreg de terase, scări, vetre și fundații. Se presupune că orașul a fost construit în jurul anului 800, cu 650 de ani mai tânăr decât  Machu Picchu.

La momentul celei de-a doua descoperiri, toate structurile arheologice erau acoperite complet de vegetație și, deși unele părți erau afectate de trecerea timpului, majoritatea zidurilor și teraselor era în stare bună.

Restaurarea și consolidarea a fost mai mult o lucrare de curățare. A fost îndepărtată vegetația de pe ziduri, au fost curățate „amprentele” circulare ale caselor, iar cărările au fost deposedate de nămolul și frunzele acumulate în timp.

Pentru a se păstra aerul autentic, acolo unde a fost nevoie de intervenții mai serioase, nu s-a folosit materialele moderne, ci au recurs la tehnicile din trecut.

Așa că, după ce a fost curățat, ferchezuit și aranjat, complexul a fost deschis, în 1981, pentru musafiri. Deși nu foarte organizat – ghidul zice că pe la începuturi vizitatorii puteau campa direct în zona protejată.

Deși în zonă au fost descoperite undeva la 26 de sit-uri arheologice, cel mai mândru, mai dezvoltat și mai important este Ciudad Perdida. Aici se pare că a fost headquarter-ul administrativ și politic pentru toate sătucurile din zonă. Experții în estimări estimează că aici locuiau undeva la 1500 – 2000 de oameni, dintr-un total de 10.000 câți își duceau viața prin zonă.

Costuri și tururi către Ciudad Perdida

Musai de știut – nu poți merge la Ciudad Perdida de capul tău. Trebuie să mergi cu un tur organizat și însoțit de un ghid cunoscător.

Până în 2008 exista o singură agenție care avea acces la traseul ăsta. Însă, după ce armata columbiană a eliberat ruta de paramilitarii aciuați pe aici și a transformat-o într-o zonă sigură, au apărut și alte agenții care să te ducă pe traseu. Toate sunt localizate în Santa Marta, care este și punctul de start al drumeției.

Erau vreo 6 agenții licențiate când am mers noi, dintre care am verificat 3. Oferta nu este prea diferită de la una la cealaltă, operează pe aceeași rută, costurile și regulile sunt aceleași.

Guias Indigenas Tours, cea mai nouă dintre ele – a apărut în 2017, este ușor mai specială. Este operată în totalitate de indigeni – de la ghizi, până la cei din birourile din Santa Marta. Și, deși au fost singurii care mi-au zis că am voie să merg în sandale, am ales să mergem cu Turcol.

Turcol este, teoretic cea mai experimentată agenție, fac traseul ăsta din 1990. Am decis să rămânem cu ei doar pentru că au fost primii pe care i-am vizitat.

Costuri 

Un astfel de tur te va costa cam 1000 lei (850 000 COP). Prețul include transport, masă, gustări, cazare, intrarea în parc și ghidul.

Costurile sunt aceleași la oricare dintre agenții (parcă la indigeni era un pic mai mult, dar ceva nesemnificativ). Și nu se modifică dacă optezi să faci turul în 4 sau 6 zile.

Dificultate și durată traseu

Traseul către ruinele antice poate fi făcut în minim 4 sau maxim 6 zile. Ai posibilitatea să te răzgândești pe drum și atunci vei fi alocat altui grup care face traseul în numărul de zile re-ales de tine.

Noi am optat pentru 4 zile și fost mai mult decât ok. Traseul nu este chiar o plimbare de seară, dar se încadrează bine în 4 zile, chiar și pentru mine. Oricum, mi s-a părut mai greu Poon Hill, în Nepal.

În total sunt doar 47 km, dar urci și cobori de o grămadă de ori, așa că par mai mulți. Traversezi și vreo două râuri – adică efectiv, îți scoți încălțările și treci râul. Aici m-au invidiat toți pentru sandale. Mai dai și de câteva piscine naturale unde te răcorești după atâtea bombănituri la adresa urcușului.

Temperatura în junglă este undeva la 26° C, dar umiditatea te omoară.

La întoarcere refaci traseul pe care ai urcat. Căci indigenii Wiwa nu vor să cedeze altă porțiune de pământ pe care să o pângărească neaveniții de turiști. Guvernul încă negociază.

La Ciudad Perdida poți ajunge doar pe jos. Deși există două rute care ajung la complexul arheologic, doar una este deschisă publicului – cea care merge paralel cu râul. Ciudad Perdida este poziționat în partea superioară a râului Buritaca, undeva între 900 și 1200 m peste nivelul mării.

Când să mergi?

Perioada ideal-recomandată este decembrie – martie, dar tururile se fac tot timpul anului. În principiu, se pleacă într-o expediție imediat ce s-au adunat vreo 15 persoane. Dacă nu se adună, se mai combină clienți de la mai multe agenții, dar nu prea este cazul.

Accesul la Ciudad Perdida este însă restricționat pentru cea mai mare parte a lunii septembrie, când indigenii își recuperează orașul. Este o perioadă de sărbători pentru ei atunci și vin aici pentru diverse ritualuri religioase și de purificare.

Noi am mers pe la început de martie, am avut parte de o noapte cu ploaie super puternică, de m-am întrebat de două ori cum răzbesc eu cu sandalele. Dar a fost bine, până a doua zi s-a oprit și a ieșit soarele.

Plecat-am 9 din Vaslui…

Suntem, de fapt, 12 – și cu ghidul 13. Ș-am plecat din Santa Marta, dar tot acolo. Ne-am urcat toți într-o camionetă care ne-a dus până la El Mamey, cu o scurtă oprire la intrarea în parc.

Aici ne-am pus la masă, că eram osteniți de la mersul cu mașina și aveam nevoie de forțe pentru traseu. Tot acum am ales și ce vom mânca la întoarcere – pui, pește, porc, mâncare de vegetarieni. A fost o decizie grea, eu nu știu mereu unde și ce o să mănânc la doua masă dintr-o zi, da’ păi peste 4 zile.

Și-așa, sătui și odihniți, ne-am pus la drum! Am încercat să nu mă influențeze fețele celor care coborau, dar cam greu când toți arată de parcă urăsc cu desăvârșire orice persoană care numai schițează un zâmbet.

Ghidul nostru nu vorbește engleză. Dar avem 3 traducători care și-au negociat un preț mai mic pentru tur, cu promisiunea că traduc ei când domnul ghid are ceva să ne povestească. Și tot are lucruri de spus.

Îl suspectez că a lucrat în domeniului producției de coca, prea are multe povești din zona asta. El se jură că nu, dar mai zice și că toată lumea de pe aici a avut, într-un fel sau altul legături cu producția și traficul de narcotice.

Oricum ar fi, omul este simpatic, știe multe lucruri interesante despre junglă, sit-urile de aici și tradițiile indigenilor. Și, când traseul este mai greu, ne dă acadele.

Traseu

Drumul are partea lui cinstită de peisaje spectaculoase. Uiți repede de umiditate, transpirație, mușcături de insecte sau pantele care îți taie respirația. Trecem prin mult verde de Sierra Nevada. Iar pe fundalul de junglă apar și pete de culoare, sub forma satelor de indigeni. Nu sunt tare prietenoși și nu vor nicicum să fie pozați. Dar copii se adună și ne urmăresc, căci au învățat că grupurile astea de oameni aduc o marfă de valoare – bomboane!!

La Ciudad Perdita se ajunge în a treia zi, dis de dimineață. Plecăm cu noaptea-n cap și cu somnul pe față către sprint-ul final. Până la sit avem de urcat 1260 de trepte alunecoase, înguste și de dimensiuni diferite, puse acolo și traficate de populația Tairona. E drăguț să te gândești că shamanii au fost și ei pe acolo, dar nu te ajută cu nimic la urcat.

Plouă mocănește și noi urcăm unul în spatele celuilalt. Sunt recunoscătoare bățului meu de trekking, deși pe drum m-am cam rușinat de el. În afară de ghid, nu mai are nimeni ciomag.

Sit-ul propriu-zis, un platou înalt înconjurat de junglă și verde, este impresionant. Iar faptul că îl zărești doar din când în când, când decide ceața să se miște un pic, îi dau o alură magică. Ok, ceața și efortul de a urca până aici.

Muntele este sacru pentru indigeni, de-asta țin cu dinții la pământul lor și se uită neîncrezători la turiștii care se perindă pe aici. Este foarte important să nu lași pe aici niciun fel de gunoi. Sau să le strângi, dacă vezi ambalaje sau alte bazaconii aruncate. Oricum, traseul și râul sunt super curate. Așa că trebuie sa ai respect pentru locul ăsta.

Cazare, apă și mâncare.

Cum ziceam, sunt incluse în preț. Sunt destul de basic, având în vedere locul unde te afli.

Înnoptezi într-un fel de cameră de hostel, dar în aer liber. Există totuși un acoperiș, în caz că se stârnește vreo ploaie. Iar paturile supraetajate au, fiecare în parte, plase pentru insecte. După zilele cu urcușuri grele găsești paturile astea super confortabile. Noi am fost norocoși și am găsit mereu saltele. Însă, când este mai aglomerat, sunt scoase și hamacele la înaintare. Locurile se alocă pe principiul primul grup venit, primul grup servit.

Locurile de dormit sunt amplasate de regulă lângă râuri, unde mai aveai și câte o piscină naturală în care să te bălăcești înainte de somn.

Ai și dușuri la fiecare bază – o dată nu am avut voie să ne vedem paturile până ce nu a făcut toată lumea duș. Nu este apă caldă, dar te obișnuiești repede.

Mâncarea a fost și ea surprinzător de bună pe drum. Preparate simple – pui, pește, orez, legume. Dar tare bune. Primeam 3 mese pe zi, plus gustări pe traseu. Așa se întâmplă când călătorești cu bucătăreasa și proviziile proprii. Fiecare grup are bucătarul lui. Iar cafeaua cu lapte de dimineață făcea trezirile când încă era întuneric afară, mult mai prietenoase.

Pentru apă, făceam refill în fiecare tabără. 1.5 – 2 litri ne ajungeau pentru un segment de mers.

Ce să iei cu tine

Atunci când împachetezi, să ai în minte că va trebui să cari mereu bagajul ăla în spate. Deci, cu cât mai puțin, cu atât mai bine. Dar, musai să ai cu tine –

• Aparat foto sau telefon – peisajele sunt superbe.
• Repelent împotriva insectelor. Am folosit un brand local – Nopikex, ca un săpun cu care te dai pe pielea udă. Destul de eficient.
• Sticlă reutilizabilă pentru apă.
• Bocanci sau teniși comozi. Eu am urcat în sandale și nu am avut nicio problemă. Dar nu era recomandat și nu am mai văzut pe nimeni încălțat așa.
• Sandale sau șlapi – pentru când mergi la duș
• 2 – 3 tricouri + o bluză cu mânecă lungă (seara e răcoare)
• Bustiere, șosete & chiloți
• Haină de ploaie
• Haine de dormit
• Husă impermeabilă pentru rucsac – avem unele ieftine de prin Nepal.
• Pantaloni scurți & pantaloni lungi
• Cearșaf de dormit. Le ador pe cele de la Dechatlon, sunt ușoare și foarte utile.
• Costum de baie
• Prosop
• Gel de duș, șampon, pastă de dinți & periuțe – variante de travel.
• Ochelari de soare
• Cremă de soare
• Deodorant
• Medicamente (paracetamol, nurofen, smecta, fenistil, plasturi)
• Încărcător pentru telefon. Deși nu ai semnal nicicum în zonă, vei face des poze.
• Frontală, noaptea e beznă.
• Pungi pentru lucrurile murdare sau ude
• Băț de trekking. L-am găsit, cu greu, în Santa Marta, dar a fost tare util.

Rucsacul meu a avut un pic mai puțin de 5 kg și a fost ideal. Unele lucruri au fost la comun cu Răzvan și așa s-au echilibrat rucsacurile.

Recomandări pentru când vizitezi Ciudad Perdida

• Împachetează numai lucrurile esențiale. Am avut o tipă în grup cu un rucsac mult prea mare. A fost un chin pentru ea pe tot traseul.
• Ai grijă să fii într-o formă bună și să nu ai probleme de sănătate
• Colectează tot gunoiul pe care îl faci / găsești și aruncă-l atunci când ai ajuns înapoi în Santa Marta.
• Nu hârjoni animalele și nu le hrăni. Ai voie să te uiți de la distanță.
• Fii politicos și nu prea zgomotos. Așa toată lumea are parte de o experiență cât mai frumoasă
• Respectă indigenii și obiceiurile lor, mai ales că ei își protejează foarte tare intimitatea. Nu îi fotografia și nu intra în curțile lor fără să întrebi înainte dacă sunt de acord cu asta. Și mai ales, nu hrăni copiii cu bomboane. Zahărul le strică dinții și nu merg la doctor.
• Nu ai semnal la telefon pe aici, așa că să nu uiți să îți anunți familia / prietenii că o să dispari o vreme. Știind că ești într-o țară cu faimă de periculoasă, poate se sperie.

---

Dacă ai nevoie de alte detalii sau întrebări despre drumeția până la Ciudad Perdida, lasă un comenatriu și răspund cu drag. Și nu uita să verifci și celelate articole despre Columbia, pentru inspirație și recomandări din țara asta minunată.

Iar dacă ți-a plăcut articolul poți să te abonezi la newsletterul În Sandale, care să te anunțe când apar povești noi pe blog. Totodată, mi-ar plăcea să ne împrietenim și pe Instagram și Facebook.

Până atunci, las aici mai multe poze din drumeția până la Ciudad Perdida.