Când m-am văzut cu Horia la Brașov și a zis că are în plan o călătorie în Mauritania nu am reacționat chiar pe loc. Mi s-a părut frumos ce face omul și am plecat liniștită înapoi la cazare. Doar că, în timp ce ploua în camera mea de hostel, m-am tot gândit la partea asta de lume, nu chiar prima opțiune când îți alegi unde să îți petreci vacanța.

Cum ar fi? Cum ar fi să merg și eu în țara cu una dintre cele mai mici densități a populației, cu 90% din suprafață acoperită de deșert, care este ultima care a abolit sclavia (în 1981) cu destul de puțină infrastructură turistică și căreia ghidul Lonely Planet (ediția din 2017) îi oferea doar vreo 10 pagini, zicând că este off-limits din motive de siguranță. Cum ar fi să merg cu un grup de oameni pe care să nu îi cunosc, ceva total nou pentru mine.

Răsărit în Azouega, poză făcută de Mihai.

Și-am mers! Și a fost surprinzător de la un capăt la altul! Am găsit-o statică, dramatică și artistică! Diferită de orice am văzut până acum, unde medicamentele au fost mai dorite decât banii, unde viața se desfășoară încet, într-un cu totul alt ritm. Să schimbăm niște bani – puțin sub o oră, să alimentăm cu carburant – 50 km înainte și înapoi.

Ca să imprim un nivel mai mare de aventură și extrem, mi-ar plăcea să pot zice că a trebuit totuși să depășim niște bariere de confort, curățenie sau standarde, doar că, pentru mine, nu a fost chiar așa. A fost confortabil, vesel, sigur și cu momente „waaaaoooow”  și „mmmmm” de la un capăt la altul.

Poate dacă ar fi trebuit să mă gestionez singură, să mă ocup de cazări și transport, cu rute și cercetări mai aprofundate, s-ar fi simțit mai aventuros. Dar de data asta genialul Gino a fost in charge cu operaționalul, pentru noi toți. Ne-a rămas așa mai mult timp de râs.

Pe străzile portocalii din Chinghetti

Zboruri și altele despre transport spre Mauritania

Deci, pe 26 octombrie, după o noapte petrecută prin aeroportul din Milano și încă niște emoții de tipul „risc de anulare zbor” petrecute în escala din Dakar, am aterizat la Nouakchott.

Zborul a fost o combinație de Ryanair (București – Milano / 50 euro) și Air Senegal (Milano – Nouakchott / 250 euro), segmentul de dus. Că întoarcerea a fost din altă țară specială, The Gambia!

Pentru că a plouat mult anul ăsta în Mauritania, deșertul este foarte verde.

Viza pentru Mauritania

În principiu, cam toată lumea are nevoie de viză pentru Mauritania (sunt câteva state exceptate, vecini de-ai lor, de pe-acolo). Dar se obține destul de simplu, la sosire. Trebuie să completezi un mini formular, iar condițiile sunt clasice – 6 luni de valabilitate pentru pașaport și măcar o pagină liberă. Plus 55 euro, plătibili în euro.

Lucrurile s-au mișcat foarte repede și în vreo 5 minute am plecat cu viza. Te și pozează în timpul ăsta și îmi e greu să cred că e cineva care să fi arătat bine în viza de Mauritania. Oricum, fuseserăm doar doi turiști în avionul dinspre Senegal, ar fi fost chiar ciudat să dureze. Mai ales că sunt vreo 3 ghișee. Poate altfel stau lucrurile pentru zboruri dinspre alt continent.

Random prin Mauritania

A, și ar trebui să știi și numele hotelului unde stai. Sau măcar al unui hotel pe care să îl declari (verbal) la sosire. Eu nu l-am știut, dar am spus că sunt cu băieții români care au sosit mai devreme și unde stau ei, stau și eu. M-au crezut pe cuvânt.

Există o rețea de wi-fi în aeroport, dar a mers destul de prost – cât să primesc un mesaj de la Gino cum că mă așteaptă pe dreapta, când ies. Căci, odată ieșit din aeroport nu mai ai voie să te întorci. Nici în fața aeroportului sau prea aproape de intrare nu ai voie să stai. Este un nene care se asigură sârguincios de asta.

Auberge de Caravanes, aici am stat în Terjit

Aeroportul este la vreo 50 de minute de oraș, am ajuns undeva în jur de 02:00 la hotel. Am trezit-o (și apoi cunoscut-o) pe Lavinia și m-am simțit tare prost. Nu știam eu la vremea aia că o să fac asta aproape în fiecare seară din călătorie.

Traseu în Mauritania

Mauritania este o ditamai țara, are de două ori mărimea Franței. Doar că e (aproape) toată deșert – mai nisipos, mai pietros sau mai verde, după caz. Sute de kilometri de condus prin deșert, de cele mai multe ori fără drumuri sau indicatoare.

Traseul nostru a fost așa:

Mașinile 4×4 cu care am mers prin Mauritania

Nouakchott

Noo – ak – shot! Că ce mi-a mai luat până am învățat să îl pronunț.

Despre capitală Gino tot spunea că e ca un sat mai mare. Și fix așa este – ca un sat! Ok, mai mare. Din spirit de solidaritate cu restul țării, este și el situat în deșert. Are câteva drumuri mai serioase și fooooarte multe magazine cu telefoane mobile și accesorii.

Muulte magazine pentru telefoane

Pe străzile din Nouakchott

Nu-s prea multe de făcut pe aici. Noi am stat foarte puțin când am ajuns și puțin mai mult la plecare. Principala atracție este piața de pește! Un haos colorat, plin de viață și de grămezi de pești căsăpiți. Cel mai bine este să mergi aici după-amiaza târziu, când se întorc bărcile de pescuit cu prada.

Dar, lăsând peștele deoparte, sunt impresionante bărcile, înghesuite ca sardinele pe plajă. Sunt pirogi de fapt, bărci de-alea lungi și înguste, cioplite din trunchi de copac. Destul de rudimentare și specifice zonei. Dar foarte frumos colorate. Cineva zicea că sunt undeva la 3000. Și că există oameni specializați care le pictează.

Pirogi în Nouakchott

Port de Pêche, Nouakchott

Am luat un taxi până aici, pe care cu greu l-am găsit. Dar a fost foarte ok, nu numai că ne-a luat pe toți patru câți eram, dar i-am pus muzică pe boxele din mașină și i-am cântat asiduu Dacă pleci, a lui Cătălin Crișan. Plus o melodie cu ceva trandafiri.

Piața Independenței, Nouakchott

Alte locuri de văzut pe aici mai sunt niște moschei, două la număr – Grand Mosquee și Mosquee Marocaine. Teoretic, nu ai voie să intri. Ba chiar de la asta din urmă ne-au și dat afară din curte. Mai au și o Piață a Independenței – uriașă și goală.

Lângă Nouakchott este si a doua cea mai mare piață de cămile din Africa, după cea din Sudan. Dar la ea nu am mai ajuns.

Mosquee Marocaine, Nouakchott

Unde am stat.

Pe hotel îl chema La Palma Hotel, bine poziționat. Am mers pe jos la locurile astea interesante. Au avut și mic dejun și au fost destul de prietenoși oamenii. Cu wi-fi și uscător de păr.

Azouega

Prima dimineață, după ce am cunoscut și restul grupului, ne-am împărțit foarte inspirat în cele două mașini 4×4 care așteptau în fața hotelului.

Aveam să petrecem seara în deșert, lângă o oziță, la baza uneia dintre cele mai înalte dune din Mauritania.

Iarbă și movile de nisip, Mauritania

Până acolo pare că tăiem pe de-a dreptul deșertul. Care este foarte… verde, lucru tare ciudat pentru un deșert. Se pare că au avut cel mai ploios sezon din ultimii 10 ani și peste tot au apărut plăntuțe verzi. Și unde sunt plante, mai apar și cămile. Și un fel de bostani pe care șoferii îi vânează, îi sparg de pietre și îi mănâncă cu mâna. Și îi împart de fiecare dată cu noi. Au un gust bun, un fel de combinație de pepene verde cu castravete, care par potriviți pentru hidratare pe la temperaturile astea de 40 °C

Șoferul nostru împarte un bostan cu Gino

Un fel de in the middle of nowhere

Ajungem seara, cu foarte puțin înainte de apus. Până ne instalăm corturile, soarele pleacă de tot. Dar noaptea este absolut superbă. Caldă, cu multe stele care tot cad spectaculos.

Semeața dună de la Azouega, Mauritania

Șoferii gătesc pentru noi într-un cort-operațional și se organizează și un mini bazar sub formă de două femei cu papornițe, de unde facem niște cumpărături.

Și viața e bună, chiar dacă eu efectiv nu mai pot articula cuvinte. De pe undeva am căpătat o răceală cu tuse și răgușeală sănătoasă. Cred că până la finalul călătoriei nu am vorbit normal. 🙂

Răsăritul la Azouega, Mauritania

Dimineața urcăm toți pe dună, pentru răsărit. Uitându-mă de jos la movila asta de nisip nu credeam să ajung până pe creastă. Dar, cu mici poticniri, am răzbit și am avut parte de un răsărit ce colora tare frumos nisipul.

Unde am stat?

La cort! Varianta mea de cazare preferată! Am avut corturi de o persoană, gen 2 seconds, fiecare cu al lui, destul de basic, dar care și-au făcut treaba. Plus saltele, pături și perne.

Soluri mlăștinoase la Azouega, Mauritania

Oaza Terjit

Teoretic următorul punct nu este chiar departe, dar ne mai oprim să mai pozăm o cămilă, să mai mâncăm un pepene sau să scoatem mașina din nisip. Căci, oricât de 4×4 o fi ea, tot se mai împotmolește. Dar băieții sunt zdraveni și unii chiar împing. 😀

Băieți care împing!

Terjit este unul dintre cele mai cunoscute locuri de vizitat din Mauritania. O oază surprinzătoare cu palmieri semeți, care se ivește undeva într-un defileu destul de arid. Poți să te și îmbăiezi aici, băieții chiar au testat. După sunetele pe care le făceau, nu părea că apa e prea caldă însă.

Noi fetele am povestit la umbra palmierilor și am ascultat un cântec spaniol de jale interpretat de un turist pentru fetițele care se bălăceau pe acolo, prin piscina dedicată fetelor.

Oaza Terjit, Mauritania

Oaza are și un sat atașat, cu câteva străzi și câteva locuri de cazare.

Ne-am întors pe jos până la auberge (cum îi zic francezii hotelului), însoțiți de un grup de copii. Copiii cred că sunt cei mai prezenți prin satele mauritane – care au constant un aer de abandonat. Satele, nu copiii. Am văzut moscheea, vreo două G Class și am încercat să negociem niște desene cu henna, dar n-am reușit.

Satul Terjit, Mauritania

Ziua asta a fost chiar specială pentru mine. O dată pentru lucrurile văzute – diferite, interesante. Dar mai ales pentru atmosfera care se crea în grup – am împărtășit povești din călătorii, din viață, și-am râs o grămadă. Și aveam să o ținem așa până la final, de nu cred că a înțeles bietul șofer ce e cu oamenii ăștia care doar râd, zgomotos și cu lacrimi. Adică, nici nu apucam să rostim propoziții cap – coadă, ca să pară că e o bază de la care a pornit veselia.

Strada principală din Terjit

Auberge des Caravanes, Terjit

Unde am stat?

La  Auberge de Caravanes, Terjit. Foarte drăguț locul, am dormit într-un fel de colibe, destul de austere, dar curate. Și cu plase de țânțari.

Dar tot ne-am uitat dimineața cu invidie la familia de mauritani care dormise efectiv afară, în niște corturi de plasă. Este foarte tare povestea lor – locuiseră mult timp în Canada și acum reveniseră în țară pentru a deschide o clinică. Cum o fi să te muți dintr-o țară așa dezvoltată în Mauritania? Erau trei fete, destul de tinere, și părinții și aveam să îi întâlnim des pe traseu.

Tot din oază

Oudane

De la Terjit plecăm spre Oudane, al 4lea cel mai vechi oraș din Mauritania.

Pe drum ne mai oprim să pozăm sate și pe locuitorii lor. Nu sunt prea multe – nici așezări, nici oameni. Cred că de-asta ne entuziasmăm așa când dăm de ele. Localnicii nu prea sunt dornici de poze, de cele mai multe ori anunță așa din capul locului, cu un refuz categoric din mână.

Poză din mers 

Dar sunt foarte pitorești și vin înveșmântați în niște haine specifice care mai pun niște nuanțe de alb și albastru prin culorile astea constante ale nisipului. Majoritatea bărbaților poartă un ansamblu din turban (o eșarfă înfășurată pe cap) și boubou (un fel de rochii lungi, bleu ciel, cu găuri mari pentru mâneci). Îi vezi peste tot îmbrăcați așa, chiar și șoferii noștri respectă dress code-ul.

Un domn în boubou în Atar, Mauritania

În culoarea asta superbă de albastru cer sunt vopsite și ușile caselor, pe care Lavinia le vede prima și de care se entuziasmează mereu. ?

Casă cu ferestre albastre. Pare că sunt vopsite de curând și soarele nu a avut încă timp să le decoloreze. 

Revenind la Oudane – este unul dintre sit-urile UNESCO din Mauritania. Este împărțit în orașul vechi și orașul nou.

Cel vechi este parte din Patrimoniul Mondial și se concretizează, de fapt, în niște ruine. Așa, mai de la depărtare, arată ca o grămadă de moloz. După ce te strecori pe străduțe și asculți și povestea ghidului, lucrurile mai capătă sens. A fost hub de întâlnire a caravanelor care transportau diverse prin partea asta de lume.

Moscheea noului Ouadane

De la Oudane se ajunge și la Eye of Sahara ( sau Richat Structure – n-am înțeles de ce o cheamă și așa). Ceva interesant pentru geologi (niște pietre vechi și speciale) sau pentru astronauți (că ei îl văd în toată splendoarea, din spațiu). Așa, de la sol este o întindere mare de… pustiu. Nu chiar cel mai spectaculos loc văzut în Mauritania, dar sigur dacă nu ne duceam ne gândeam că am fost la doi pași de Ochiu’ Saharei și nu ne-am dus. Așa că, dacă te găsești prin zonă și n-ai altceva de făcut, mergi să vezi și locul ăsta. N-are ce să îți strice.

În Eye of Sahara

Sau Richat Structure

Unde am stat?

De data asta am avut chiar și wi-fi la hotel. Camerele sunt în continuare curate și avem și baie proprie. Iar seara au organizat și ceva cultural – un cor de fete care cântau la lighean și o reprezentare au unui fel de dans de împerechere.

Oudane, Mauritania

Chinghetti

Pe măsură ce tot înaintezi pe teritoriul Mauritaniei lucrurile devin mai complexe. Deja Chinghetti aduce a un fel de orășel. Bine, drumurile sunt tot portocalii, dar sunt mai multe pe aici – e și benzinărie, boutique și, temerarii dintre noi, care au vizitat mai mult, au văzut și măcelărie.

Deja avem mai multe puncte de interes de văzut. Este cel mai vechi oraș din Mauritania. Și este și el împărțit în oraș vechi și oraș nou, separate de o vale. De fapt, sunt două orașe vechi – unul mai vechi și altul mai nou.  Orașul vechi mai vechi a fost acoperit de nisip, că nisipul are apucături de-astea. Adevărul este că am dat aici de un vânt tare aprig.

Benzinăria din Chinghetti, Mauritania

Chingetti este și el sit UNESCO și și aici poposeau caravanele care mișunau prin Sahara. A fost un important punct educațional, cunoscut pentru școlile unde se studiază Coranul și pentru manuscrisele străvechi care se păstrează aici. Am fost și noi să le vedem. Și nu am fost singuri, deja numărul turiștilor a început să crească prin zona asta.

Domnul păstrator al manuscriselor vechi din Chinghetti.

Dar cel mai frumos a fost la Moschea din Chinghetti, care se presupune că este a doua cea mai veche moschee cu activitate continuă. Tot felul de topuri în lumea asta.

Oricum, peisajul arată spectaculos, mai ales că am văzut-o la apus. Și că am văzut și cum deșertul tot încearcă să pună gheruțele pe ea, deja pe o laterală s-a format o dună serioasă.

Moscheea din Chinguetti este considerată simbolul național!

Unde am stat?

La L’Eden, unde lucrurile încep să fie fancy! Avem decorațiuni și lămpițe în cameră și niște uși superbe. Plus o curte interioară plină de vegetație, unde am petrecut câteva ore la umbră, cu carte și un ceai (și o Cola).

La hotel aici mai stătea un grup de 2 fete din Țările de Jos & un tip din Maroc care făcea cam același traseu ca noi prin zona de nord din Mauritania, doar că pe jos. Cu cămile care să le care bagajele. Astea da lucruri extreme, pe căldurile astea năprasnice. Le-au descusut băieții. ?

Portocaliu de Chinghetti

Chinghetti, Mauritania

Scurte opriri la Atar…

Drumul până la Atar a fost surprinzător (ce des am folosit cuvântul ăsta în articol. Adevărul este că l-aș folosi să definesc țara cu totul). Am trecut niște munți înalți și teșiți, pentru care șoferul a făcut cale întoarsă, să ne ducă la un punct de unde să îi pozăm mai frumos.

În Atar am oprit doar puțin să mai cumpărăm una-alta pentru călătoria cu trenul și o bere fără alcool. Dar ne-am și plimbat un pic pe o stradă comercială din centru (cred că în centru era ?) și al cărui specific păreau roabele cu pâine. A fost prima agitație și aglomerație de care am dat în Mauritania.

Pe o stradă comercială în Atar

Multe rochii albastre

…și la Choum

După Atar, am mers la Choum, unde oprește trenul. TRENUL!! Faza e așa – Mauritania are un tren care transportă minereu de fier de la mine, la portul de la ocean. Iar noi urma să ne urcăm în tren, pe minereu, și să parcurgem cei 500 km, până pe coastă.

Choum, Mauritania. Nu ăsta e trenul 

Pentru că nu are chiar o oră fixă la care ajunge, trebuia să fim acolo mai din timp și să așteptăm. Că el, trenul, nu ne-ar fi așteptat.

Am stat vreo câteva ore în colibele de la Auberge du Choum unde am și mâncat, încărcat telefoanele și odihnit puțin.

Auberge du Choum

Trenul minereului de fier

Dacă ar trebui să aleg un lucru pe care să îl nominalizez drept cel mai mișto pe care l-am făcut în viață ar fi așa „am râs și am cântat în plină noapte, într-un vagon de marfă descoperit, umplut  cu pilitură de fier, în timp ce traversam deșertul”.

Happy!

Trenul și minereul lui de fier, la răsărit

Ne-am îmbarcat (se folosește îmbarcat și pentru tren? Mă rog.) la Choum și am coborât 12 ore mai târziu la Nouadhibou, cu minereu de fier peste tot – și-n inimă și în plămâni.

Am povestit aici mai pe larg despre tren, că prea a fost frumos.

TRENUL!

Nouadhibou

În Nouadhibou n-am făcut nimic. A, ba da. Am făcut duș! Și am plecat de aici spre Nouakchott, printr-o căldură nebună. Mai ales că șoferul nu ne dădea aer condiționat, dar noi am fost înțelegători și nu ne-am plâns.

Ar fi fost frumos să vedem colonia de monachini, un fel de foci mai pufoase și mai drăgălașe, pe care o găzduiește Nouadhibou. După ce au fost vânate cu îndârjire, pentru piele și grăsime, specia e acum protejată și pe cale de dispariție. Dar nu a fost timp.

Alte lucruri practice de prin Mauritania

Legile locale arată că Mauritania e țară islamică. Gen, consumul de alcool este interzis. Nu ai voie să aduci în țară produse din porc. Este indicat să te îmbraci modest, fără prea multă piele la vedere.

Sunt destul de multe puncte de control pe traseu, unde polițiști verificau fiecare mașină.  Șoferii noștri arătau diverse acte, inclusiv detalii despre noi, și ne-a fost recomandat să avem copii de pe pașapoarte. Cu siguranță toate verificările astea contribue la faptul că Mauritania este acum o țară sigură, fără vreun incident terorist în ultimii ani.

Drumuri de Mauritania

Bani

Moneda locală are un nume tare drăguț – ouguiya, de le englezescul ounce (uncie). 1 euro înseamnă vreo 40 de d-ăștia. Au avut un proces de denominare acum câțiva ani, când au renunțat la un zero. Doar că, așa cum e întâmplă încă și pe la noi, oamenii nu s-au prea obișnuit cu asta și tot îți spun prețurile în banii vechi. Lucru care ne făcea să întrebăm, pe la începutul călătoriei, „Cââââât?”.  Pe urmă ne-am obișnuit.

Magazin în Mauritania

Interior de magazin în Mauritania

Nu sunt prea multe chestii pe care să le cumperi de pe acolo, n-am găsit nici magneți. Deși mereu când ajungeam pe undeva ni se pregătea și câte un magasin, cam toți vindeau aceleași lucruri – eșarfe, brelocuri, pietre.  

Îți poți cumpăra și SIM local pentru net. Eu nu am avut, dar băieții din mașina noastră da. Și se îndurau și ne mai dădeau și nouă. Sunt destul de multe zone însă unde nu prea ai acoperire.

Apus în Mauritania

Mâncare și băutură

Mauritania nu-i chiar o destinație pentru foodies, dar nu-i ca și cum am răbdat vreodată de foame. Am mâncat, în principiu, cam același tip de mâncare pe toată durata călătoriei, cu mici variații – orez, legume, pui și supe. De obicei ne găteau cei de la hotelurile unde eram cazați sau șoferii în deșert. De vreo două ori am mâncat și „în oraș” – kebab și am gustat și niște frigărui de cămilă, foarte bune.

Masa amenajată pentru noi, în Terjit

Alcool nu am găsit deloc, însă am băut foarte mult ceai. Este clasicul ceai negru, dar mauritanii au un fel special de a-l prepara. Îl vântură din păhărel în păhărel până face o spumă, mai ceva ca la bere. Îl beau și ei cu mult ceai și mentă.

Cafea am avut mai peste tot, dar sub formă de pulbere Nescafe!

Ceai negru, cu spumă

mult orez în Mauritania

Este periculos?

Dacă citești MAE (și chiar și Lonely Planet de data asta), nu mai pui niciun picior în Mauritania. Dar situația din teren nu este chiar așa de dramatică. Adică, nu e dramatică deloc – nu ne-am simțit nicio clipă în nesiguranță. Au trecut mai bine de 10 ani de la ultimul atac terorist și lucrurile sunt destul de calme.

Ne-am plimbat singuri fără probleme, și prin Nouakchott și prin alte sate. Nu a vrut nimeni să ne jefuiască, să ne înșele, să ne răpească sau să ne atragă în vreun scam. Nu aș zice că ar fi cea mai intruziv-prietenoasă nație, mi s-au părut cumva cam rezervați, dar altfel oameni ok.

Piața din Atar

Am întâlnit și alți turiști pe traseul nostru, ba chiar am văzut și vreo două campere. Cei mai mulți din Franța sau vorbitori de franceză, dar nu numai. Deci ușor ușor Mauritania intră și ea pe lista de destinații pentru călătorit.

Franceza mi-ar fi fost de mare ajutor, abia bungheam două cuvinte, d-apăi să mai fie vorba de vreo conversație. Și a fost păcat, căci sigur șoferii aveau ceva povești pentru noi.

Oaza de la Azouega

Gino & Time4Mauritania

Toată minunățiile asta de lucruri s-au întâmplat pentru că Gino, împreună cu cei de la Time4Mauritania au aranjat și au gândit traseul. Mi-aș dori tare să pot ține pasul cu băiatul ăsta prin lume, dar planurile lui sunt mult prea îndrăznețe.

Agenția este cea care i-a plimbat pe aici pe cei doi nebuni care și-au făcut noaptea de miere pe minereu. Le-au ieșit niște poze foarte mișto, preluate și de cei de la CNN în articolul ăsta.

Grupul nostru ? | Selfie de la Gino

Mauritania a fost surprinzătoare de la un capăt la altul! Cum Nick a spus într-o zi „ok, a fost foarte frumos alaltăieri! A fost frumos și ieri! Dar azi e iar foarte frumos? Păi, ce se întâmplă?!”. Fiind o țară pe care nu o vezi atât de des prin pozele de la călători, nu prea știi exact la ce să te aștepți.

Pentru mine, driverul fusese călătoria cu trenul. Iar asta a făcut ca toate acele peisaje minunate, orașele îndepărtate și izolate, deșertul care avea capacitate să își modifice forma și textura de la oră la oră, oazele umbroase, apusurile, munții, dansurile, râsetele – să fie bonusuri neașteptate, de care să mă bucur mult mult.

Un sat mai mare din Mauritania

Mauritania intră în topul meu cu țări speciale, diferite – cum am găsit Cuba sau India și cum, sunt sigură că voi găsi, Japonia. Influența vestică se simte așa de puțin aici. Nu-s firme luminoase, nu-s lanțuri de supermarché-uri la tot pasul.

De exemplu, de cele mai multe ori spun despre capitalele țărilor pe care le văd (sau despre țări, cu totul) că sunt locuri ale contrastelor – ici zgârie nori și Prada, dincolo dughene și piețe pestrițe. Nu a fost și cazul lu’ Nouakchott (și nici al Mauritaniei, în general), unde diferențe de-astea nu prea am văzut, era la fel de rural peste tot.

Chinghetti, Mauritania

Dacă ai nevoie de alte detalii despre Mauritania lasă un comentariu și răspund cu drag. Și nu uita să verifici și celelalte articole de pe În Sandale, pentru inspirație și recomandări de călătorii.

Iar dacă ți-au plăcut articolele poți să te abonezi la newsletterul În Sandale, care să te anunțe când apar povești noi pe blog. Totodată, mi-ar plăcea să ne împrietenim și pe Instagram și Facebook.

Nouakchott, Mauritania

Azouega, Mauritania

Drumuri de deșert

Cămile după verde

Mauritania

Apus de deșert