Îmi plac foarte mult mijloacele de transport, locale. Încerc de fiecare dată să le folosesc prin țările prin care merg, mi se pare că acolo e neaoșul cel mai neaoș. Acolo se înghesuie băștinașii cu papornițe și pui și capre și griji și gânduri și răbdare. Nu trebuie să te temi de puneri în scenă sau comercializări pe rutele de transport în comun. Dar nu numai că încerc, uneori le includ musai în traseu, chiar dacă nu chiar îmi trebuie ruta respectivă.

Am mers cu câteva destul de ciudățele: jeepney-urile în Filipine. Dalla dalla în Zanzibar. coco taxi în Cuba. Tuk  – tuk în o grămadă de țări din Asia. Red Devil Bus în Panama. Autobuzele înzorzonate și pline de muzică din Nepal și în câte și mai câte.

La răsărit, aproape de capătul de linie. Se vede praful care se ridică din vagoane | Fotografie de la Gino Pop.

Dar parcă niciunul nu a fost așa de spectaculos ca trenul cu minereu de fier în Mauritania. Acum, el intră numai așa, tangențial la transport în comun. Menirea lui este alta.

Deci, care e faza cu trenul cu minereu de fier?

Păi, transportă minereu de fier de la minele din Zouérat, până la portul din Nouâdhibou, pe coasta Atlanticului. Calea ferată a fost deschisă în 1963 și are doar linia asta, lungă de 704 km, de la mină la ocean. A fost construită de francezi, dar de vreo 50 de ani este operată de statul mauritan.

Locomotiva trenului cu minereu de fier din Mauritania | Poză de la Gino Pop, că eu nu am fost în stare să fac..

Trenul este considerat unul dintre cele mai lungi și mai grele din lume. În medie, ajunge undeva la 2.5 km. Când am mers noi părea însă mult mai scurt.

Deși Mauritania e deșert în proporție de vreo 90% și nu pare prielnică niciunei culturi, are resurse naturale. Resurse care se concretizează mai mult de 50% din lucrurile pe care le exportă țara asta.

Choum, locul de unde am urcat în tren

După ce au luat teritorii din Sahara de Vest, linia era atacată constant de grupările care activau prin zonă, lucru care afecta puternic economia. De-asta s-au mobilizat să găsească repede soluții să securizeze calea ferată și să o facă din nou operațională.

Cu Gino și Mihai, cam neclari, pe fundal

Viorel și poză artistică, din tren

Există și un vagon de pasageri, dar cel mai des oamenii călătoresc efectiv pe minereu. Cei mai mulți sunt localnici, care transportă diverse. Dar în ultimul timp a devenit găselniță pentru turiști – să se ducă și ei în aventuri de-astea. Oricum, vagonul ăla arată destul de neprimitor (spre deosebire de minereu ?) și mai costă și vreo 15 euro. 

Mersul pe minereu nu e în vreun fel reglementat, deci nu costă nimic. Ești de capul tău.

Aici și un material video superb, făcut de National Geographic, despre tren.

Vagonul de călători din trenul cu minereu de fier. De obicei, este ultimul din șir.

Cum am făcut noi?

La mine, și cred că și pentru alții din grup, trenul a fost locomotiva călătoriei în Mauritania.

Îmi povestise amicul Horia, la o bere, că merge aici și mi s-a părut așa de tare ideea, că m-am alăturat și eu grupului.

Călătoria asta cu trenul a fost parte a unui tur mai lung prin țară, gândit de Gino împreună cu o agenție locală. De la ei am avut mașini, șoferi și cazări. Se poate face și pe cont propriu, majoritatea articolelor pe care le-am citit erau de la oameni care făcuseră asta singuri.

Poză ușor strâmbă cu trenul cu minereu de fier din Mauritania, făcută de mine.

Deși trenul mai oprește ici – colo pe traseu, există 3 stații clare:

Traseul poate fi făcut și în sens invers, de la Zouérat la Nouâdhibou, doar că atunci vagoanele sunt goale. Mă rog, goale fără minereu, dar cu localnici și alți temerari. Am citit că este o practică răspândită să se cumpere pește din port, care să fie vândut în așezările de pe traseu.

Like a boss! ? 

Sau poți să alegi un segment mai scurt, de la Zouérat la Choum, care are undeva la 4 ore și se face (teoretic) pe zi. Aici mi se pare complicat cu temperaturile, care ajung pe la 40 °C și nu cred că este prea plăcut în vagonul încins.

Trenul cu minereu de fier este cunoscut și ca Snake of the desert

Noi toți, așteptând trenul în Choum. În spate, un mural dedicat trenului 

Noi am ales să mergem de la Choum la Nouâdhibou, care înseamnă 12 ore de călătorie. Pentru că trenul nu are chiar un orar fix, trebuia să avem grijă să fim din timp acolo.

Am făcut o scurtă oprire în Atar pentru câteva cumpărături. Apoi ne-am instalat în colibele de la Auberge du Choum, unde ne-am petrecut așteptarea. Am mai mâncat, încărcat telefoane, făcut duș, dansat un pic și dormit.

Auberge du Choum

Poate că trenul nu funcționează el după un program fix, însă traversează sârguincios bucata asta de deșert zilnic, fără excepție. Pleacă de la Zouérat în jur de prânz și ajunge și el cum poate. Mai primeam update-uri din când în când, pe unde este și o estimare pentru când va ajunge în Choum.

În „gară” la Choum, deja se făcuse întuneric

Într-un final a ajuns la 20:00, când deja era întuneric. Nu am mai prins apusul în tren, așa cum speram. Dar ne-am bucurat de răsărit. Dacă trenul ajunge în timp, nu prea ai cum să le prinzi pe ambele.

Ne-am urcat rapid în vagon; există un fel de scară pe care te cațări. Asta fusese una dintre neliniștile mele – cum mă urc eu în vagon?! Dar a fost destul de simplu. Mai ales că aveam cu noi doar bagaje mici, strictul necesar pentru tren și pentru dușul de a doua zi din Nouâdhibou. Bagajele mari plecaseră cu șoferii, aveam să le recuperăm în Nouakchott.

Pe scările astea ne-am urcat în tren

Și așa am dormit în tren | Poză făcută de Nick.

În trenul cu minereu de fier din Mauritania

Am fost 8 oameni în total și ne-am instalat fiecare pe unde a apucat. Sincer, cred că am avut cel mai bun loc, în centrul grămezii. Minereul fusese aranjat cumva, dar movila tot era mai mare și stăteam ușor deasupra marginilor vagonului.

Este un întuneric care se ia în serios și abia de vedem ceva în jurul nostru. Dar ne instalăm ușor ușor, mai pe bâjbâite, mai cu lumina de frontală. Trenul se pune rapid în mișcare (cred că am stat undeva la 15 minute în gară). Iar noi ne pregătim sufletește pentru cele 12 ore de călătorie.

În miez de noapte și nor de praf

Poate părea un lucru ciudat de făcut – de ce să vrei să traversezi deșertul într-un marfar descoperit, plin de praf de-ăsta toxic care îți intră peste tot, atâtea ore înțepenit în nu chiar cel mai confortabil loc? Dar este o experiență absolut genială, care a intrat instant în topul celor mai mișto și cutezătoare lucruri pe care le-am făcut. Așa, ceva de făcut o dată în viață (deși când s-a terminat aș mai fi urcat încă o dată fără ezitare).

Am petrecut o noapte în trenul ăsta

Este adevărat că atunci când trenul prindea viteză și se ridica un adevărat nor de praf de fier. Ziceai că ești în mijloc de furtună de nisip și era o idee bună să nu deschizi gura.

Și din când în când se tot poticnea și smucea, moment în care ar fi fost indicat să stai jos. Și arăți efectiv ca un coșar, plin plin de țărână feroasă, în păr, în fiecare rid, în gură, în plămâni, în papuci.

Eu și Lavinia și un fund

Dar când lucrurile se calmează, praful se așază, cerul se limpezește, trenul intră în legănatul specific repetitiv, oh, atunci vine partea minunată!

M-am simțit așa mică între cer și deșert, admirând stele căzătoare dintr-un fel de pat plutitor. Și m-am simțit curajoasă că eu, care mă tem de orice, care sunt aiurită și împrăștiată, care nu mă pricep la nimic cu adevărat, fac asta! Și m-am simțit și norocoasă și-am mulțumit.

Noi, la finalul călătoriei

Deși nu credeam că se va întâmpla, am dormit destul de mult (și destul de bine) pe tren. Minereul este moale, cu o textură ca de nisip. Și am și mâncat niște Pringles, că ni se făcuse foame la un moment dat.

Citisem că este mai bine să stai în primele vagoane, dinspre locomotivă. Așa nu numai că vezi trenul în toată splendoarea și lungimea, dar nici nu te mai pălește tot praful ridicat din zecile de vagoane. Noi am stat undeva mai spre capăt și am avut pare de o cantitate consistentă de minereu zburător.

Toaleta am organizat-o într-unul dintre colțurile vagonului, singurul nelocuit.

Oameni pe minereu

Ce să împachetezi.

Pentru călătoria cu trenul ai nevoie să te pregătești un pic și să aduci cu tine câteva lucruri care îți vor face șederea pe tren mult mai confortabilă:

Sunt momente când praful este efectiv nebun. Nu poți fără protecție full pentru ochi. Luasem de acasă ochelari de ski, dar s-au dezintegrat pe drum. Am avut însă posibilitatea de a închiria unii în Choum, pentru 10 euro, pe care să îi returnez în Nouâdhibou. Mi-au plăcut atât de mult însă, că am vrut să îi păstrez. Dar, pentru că trebuia să înapoiez ceva, dragii de băieți au dat ochelarii lor la schimb. Iar eu am o amintire foarte frumoasă. Plus ochelarii ?

Noaptea temperatura scade destul de mult. Am avut un sac micuț, de la Decathlon, cu rezistență până la 15 °C, care a fost perfect. L-am abandonat pe acolo, deși cred că ar fi fost mai mult decât funcțional și după contactul cu minereul.

Ar trebui să fie mai groase și să acopere cât mai multă piele. Eu am avut, tot de la Decathlon, un fel de bluză de-aia de ploaie, care a protejat destul de bine hanoracul de pe dedesubt. Iar câțiva băieți au folosit combinezoane de-alea sanitare.

Capăt de linie

Când trenul a oprit la Nouâdhibou mi se părea că aș putea să mai dorm un pic. Am ajuns cam în același timp cu răsăritul, moment bun de photo shooting.

„Stația” este o clădire decrepită, aruncată în deșert. De aici cred că vagoanele merg la descărcat și este musai să te cobori din tren, e un nene care să ocupă personal de asta.

Sunt multe mașini, taxiuri, care îi așteaptă în gară pe pasageri. Am avut și noi una, nominală chiar.

Mașina ne așteaptă la scară

Gara din Nouâdhibou

Călătoria asta mi-a plăcut foarte mult! Am coborât cu un zâmbet maaare pe față, care s-a păstrat mult timp. Este exact ceea ce se anunță a fi – multe ore petrecute într-o tren masiv din fier, care cară tone de fier prin deșert și pentru care sigur nu vei folosi cuvântul „confort” ca definiție. Dar e o experiență!!

Eu, Lavinia și Gino, în drum spre duș

Eu și TRENUL!

Acum, poate nu este o experiență pentru oricine. Fiecare călător este diferit, caută alte lucruri, are alte criterii prin care își traduce fericirea. Nu toată lumea se entuziasmează la 12 ore petrecute cățărat pe un praf urâcios, care se lipește de tot.

Dar mai cred că este destul de ușor să îți dai seama dacă este pentru tine. Dacă îți sclipesc puțin ochii la ideea unei astfel de activități, sigur îți va plăcea.

Din tren

A, și mai este un aspect important!

Nu cred că aș fi făcut asta de una singură – altfel se simte timpul când ești cu cineva, mai împarți o frică sau o sticlă de apă, o opinie, o poveste.

Pe drum

Și eu la sosire!

Dacă ai nevoie de alte detalii despre trenul cu minereu de fier din Mauritania lasă un comentariu și răspund cu drag. Și nu uita să verifici și celelalte articole de pe În Sandale, pentru inspirație și recomandări de călătorii.

Iar dacă ți-au plăcut articolele poți să te abonezi la newsletterul În Sandale, care să te anunțe când apar povești noi pe blog. Totodată, mi-ar plăcea să ne împrietenim și pe Instagram și Facebook.

Superbii mei ochelari