M-am tot întrebat – cum reușesc triburile să își păstreze cultura și obiceiurile? Cum reușesc să rămână atât de izolate, atât de în afara societății moderne? Acum, când transportul este accesibil, când contactul cu alte culturi se întâmplă regulat, când ONG-urile acționează constant pentru educație și sănătate.

Cu toate astea, există grupuri etnice care continuă să funcționeze. Bine sau rău, nu știu să evaluez. Nici nu este pentru mine să decid. Dar clar continuă să își ducă viața fără a depinde prea mult de vreuna dintre invențiile pe care noi, în lumea noastră modernă, le prețuim atât de tare și le folosim zilnic.

Femeie din tribul Mursi

Picturile tribului Karo

Am mai interacționat cu diverse triburi prin călătoriile mele. De exemplu, maasaii din Tanzania sau indigenii din tribul Ngäbe, din Panama.

Da, își păstrează și ei cutumele – dar, în același timp, au legături cu lumea dezvoltată. Spre deosebire de grupurile etnice din Valea Omo și împrejurimi, pe care le-am simțit, brute, neprelucrate, înrădăcinate în cultura tradițională.

Triburile din Etiopia

De fapt, în toată Etiopia sunt răspândite numeroase grupuri etnice, istoricul italian Carlo Conti Rossini zicea despre țara asta că este un „muzeu al oamenilor”. Cele peste 200 de dialecte vorbite în țară sunt martori ai diversității de care se bucură acest teritoriu.

Iar valea Omo este cu atât mai specială! Concentrează multe triburi într-un teritoriu atât de restrâns, fiecare cu particularitățile și practicile sale. Se presupune că zona a fost un fel de intersecție culturală, unde diverse popoare se întâlneau în timp ce se mutau de colo-colo, în procesul lor de migrație.

Oamenii din tribul Daasanach

Și ce spectacol cultural oferă oamenii ăștia! Interesant și tulburător în egală măsură. Pot să stârnească așa o suită de senzații: milă, compasiune, dezgust, revoltă, neputință, resemnare, admirație, curiozitate, recunoștință.

Dar, ca să poți să îi vezi cu adevărat, trebuie să fii pregătit să pui un pic pe pauză orice judecată sau norme ale societății în care ai fost educat.

Într-o colibă cu fetele Karo

Căsuțele în formă de elefant ale tribului Dorze, bărcile și colibele oamenilor Daasanach, picturile pointilliste de la Karo sau farfuriile din buzele femeilor Mursi – sunt imagini pe care nu le vei uita prea ușor.

Am ajuns în partea de sud a țării, cu direcție precisă spre Valea Omo, pe la mijlocul lunii martie. Deși, teoretic, este ultima lună din sezonul uscat, ploaia nu prea mai avea răbdare.

A fost însă foarte tare faptul că ploua cât eram pe drum, în mașină. Dar se oprea când trebuia să coborâm și să intrăm în vreun sat. S-a întâmplat așa de câteva ori.

Tocmai încetase ploaia. Tribul Daasanach.

Detalii organizatorice pentru Valea Omo

Perioada recomandată de vizitare este ianuarie – aprilie. Pentru că nu plouă așa de mult și drumurile sunt practicabile. Dar și pentru că în intervalul ăsta este ocazie mai mare să prinzi vreo ceremonie sau vreo nuntă.

Principalele orașe din zonă, de unde se vizitează satele grupurilor etnice și care au ceva infrastructură turistică, sunt Turmi și Jinka. În Jinka există și aeroport, de aici am zburat spre Addis Ababa.

Bărbații din tribul Karo

În total am petrecut în zonă 4 zile pline și am vizitat 6 așezări ale triburilor. Plus că am mai întâlnit pe drum niște reprezentanți ai altor grupuri etnice. Ne-am mai oprit pentru a face poze și a ne minuna un pic și de oamenii ăștia.

Călătoria în Valea Omo a fost parte unui tur mai cuprinzător prin Etiopia, pus la cale de Gino și o agenție locală – Aman Ethiopia Tours. Aman chiar are o întreagă serie de tururi dedicată acestei zone din țară. Au pus mai multe detalii pe site-ul Omo Valley Tours. 

Vizitele în sate s-au desfășurat cam după același tipar. Fiecare dintre satele ce făceau obiectul vizitării avea un ghid alocat, membru al comunității. Pe lângă faptul că acesta vorbea bine engleză, cunoștea comunitatea și putea să ne povestească și să ne răspundă la întrebări.

La Daasanach, ca fetele

Fotografiile în Valea Omo

Bineînțeles că pozele sunt parte importantă a vizitei. Vrei să îți amintești ce ai văzut, să rememorezi fețele și locurile prin care ai fost, să le arăți prietenilor sau să încurajezi și pe alții să cunoască mai mult. Este normal să vrei să fotografiezi.

Iar pentru asta, ghizii au instituit un sistem mai eficient, cel puțin pentru vizitatori. Plătești o taxă fixă la final de vizită, în valoare de ±30 birr, un pic mai puțin de 30 lei. De banii ăștia pozezi cât vrei și pe cine vrea.

Doamnele Konso la poze

Înainte, lucrurile erau ușor mai complicate și mai stresante. Fiecare model te taxa pentru pozele pe care i le făceai. Fiind cam singura sursă de venit, toată lumea voia poze și toți se buluceau să le obțină. Și când năvălesc toți pe tine este greu să mai gestionezi situația.

La fel și cu darurile. Cum este protocolul la orice vizită, oamenii mai aduc una alta: bomboane, caiete, pixuri, săpunuri. Ca să eviți formarea de mulțimi și încăierările copiilor, este cel mai bine să le dai ghidului, să se descurce el. De altfel, așa insistau și ei să procedăm.

Acum, doar sper că șeful tribului împărțea producția frățește cu semenii lui sau făcea lucruri bune pentru comunitate.

Mașina noastră, înconjurată de oamenii Hamer

Fă ca vizita ta să fie semnificativă

În sine, vizitele astea sunt destul de… incomode, ca să zic așa. Ca și cum ai fi într-un safari cu oameni: cobori din mașină, stai pe acolo cam o oră, în medie, faci câteva zeci de poze și te zgâiești la oameni, cumperi o brățărică, dai niște bani, te urci în mașină și mergi la următorul trib.

Este adevărat că nu primești prea mare ajutor nici de la localnici, astfel încât vizitele să se desfășoare altfel. Și scopul lor este să îți vândă ceva sau să obțină vreun cadouaș.

Cam toate triburile au și un „market”

Dar, cu niște inițiativă, poți să mai temperezi aura de mercantilismul a întregii acțiuni. Încearcă să amâni sesiunea de poze mai spre final. Vizitele devin mai semnificative când încep cu o discuție despre trib, cu detalii despre comunitate, despre credințele lor, despre practici, despre îndeletniciri sau despre cum se desfășoară o zi obișnuită din viața lor.

Îndeletnicirile tribului Konso

Ghizii ne-au povestit bucuroși despre toate asta, când am pus întrebări și am ascultat. Și presupun că au avut și ei o satisfacție, că au împărtășit lucruri despre ei. Sau poți să îi întrebi lucruri direct pe săteni și să rogi ghidul să îți traducă.

Desigur, varianta ideală, așa cum spunea și Gino, este să petreci mai mult timp în sat. Poți să participi așa la mai multe momente ale zilei, când acțiunile localnicilor nu mai sunt condiționate de grupul de călători. Le dai așa posibilitatea oamenilor de a-și desfășura viața normal, iar tu te transformi în spectator.

Cicatricile și sculptura în piele

Procedeul ăsta de a înfrumuseța pielea cu tăieturi și cicatrici este destul de răspândit printre grupurile etnice din Valea Omo. Se poartă atât la bărbați, cât și la femei.

În trecut, bărbații nu se puteau decora așa până ce nu omorâseră vreun dușman sau vreun animal mai notabil. Pentru femei, modelele astea pe piele le fac mai dorite, mai frumoase în ochii pretendenților lor.

Sunt realizate cu o lamă sau un cuțit, o serie de tăieturi succesive în același loc, peste care se pune cenușă pentru a împiedica vindecarea completă și a obține efectul ăsta texturat al pielii.

La Mursi am văzut cele mai multe și mai elaborate modele.

Grupurile etnice din Valea Omo și din împrejurimi

Tribul Dorze

A fost primul trib pe care l-am vizitat și unde am petrecut și cel mai mult timp, undeva la două ore. Ei nu sunt chiar din Valea Omo, sunt trib de munte. Am urcat ceva până am ajuns în sat, unde era chiar ușor răcoare.

Este considerat unul dintre triburile mai comerciale; au reușit să transforme fluxul de turiști într-o afacere organizată, cu beneficii de ambele părți. Îți povestesc amănunțit despre caracteristicile comunității și poți să tragi cu ochiul la modul lor de viață și la activitățile cu care își petrec timpul.

Războinici la Dorze, ?

Turul începe cu un upgrade de outfit, când băieții sunt îmbrăcați în vânători și fetele în… regine, parcă. Aveam să rămânem decorați așa pe toată durata vizitei. Dar suntem chiar drăguți.

Eu înveșmântată în haine Dorze

Colibele Dorze

Colibele Dorze

Colibele Dorze sunt piesa de rezistență. Sunt înalte, aproximativ 12 m când ce ies „din fabrică”, și arată ca niște coșuri de nuiele, întoarse. Ne spun că au, de fapt, formă de cap de elefant și dacă te uiți mai bine vezi ochii pe post de ferestre și trompa unde este ușa.

Deși sunt foarte înalte, nu există un pilon central care să susțină structura. Doar un schelet din bambus îmbrăcat în frunze de banani falși – enset. Pot fi ridicate și plantate într-o nouă locație, dacă este cazul. Un fel de mobile homes. Și, deși par fragile, pot să reziste până la 80 de ani.

O căsuță Dorze

Spațiul dinăuntru este împărțit pe zone. La intrare, un fel de hol unde stau musafirii când vin în vizită. Mai la interior, o zonă pentru animale, care funcționează pe post de calorifere vii. La peste 2300 m este binevenită orice sursă de căldură. Plus o zonă de locuit, pentru familie, cu un loc pentru foc în centru.

La masă la tribul Dorze

Focul ăsta are rol multiplu – face cald, ține casa uscată, o împiedică să putrezească și o ferește de termite. Astea din urmă ar ronțăi-o pofticioase, dacă nu ar fi afumată.

Însă, își primesc și ele porția de casă. Partea de jos, unde nu ajunge fumul, este proaspătă și gustoasă. Și cum mănâncă ele sârguincioase, pe măsură ce trece timpul, casa se tot scurtează de jos și rămâne mică.

Colibe Dorze care au rămas mici

Ni se pregătește ceva

Prin sat la tribul Dorze

Plimbarea noastră prin bătătura oamenilor începe cu o sesiune de tors, pentru fete și de țesut, pentru băieți. Oamenii Dorze sunt faimoși pentru abilitățile lor de țesători. Fac eșarfe, pături, fețe de masă, pălăriuțe și tot felul de alte textile.

Mie nu îmi iese nicicum firul ăla de lână. ??‍♀️ Doamna instructor mă privește cu un amestec de dojană și lipsă de speranță și mă trimite să văd cum e în colibă. Poate mă pricep mai bine la admirat.

Sunt vestiți țesători cei din tribul Dorze

Asistăm apoi (și punem și un pic mâna) la procesul de făcut kocho, un fel de lipie din frunzele de enset. Enset-ul ăsta (bananul fals, căci nu face și fructe) e tare bun pe lângă casa dorze-ului. Fac din el case, pâine, îl folosesc ca hârtie de împachetat.

Testăm apoi țuica locală și complexul noroc tradițional – când gazda urlă din toți rărunchi „ioi, ioi, ioi, ioi, ioi” și-apoi toți ăilalți de la masă îi răspund cu un „ioi” scurt și intens , de se aude din satul vecin.

Cred că devine din ce in ce mai amuzant, pe măsură ce trec păhărelele.

Se gătește afară, la Dorze în sat

Lipie din frunze de enset, bananul fals

După ce bem și mâncăm, avem parte de dans și muzică live. Și o mini-sesiune de shopping, în urma căreia am plecat acasă cu o față de masă pe care o port pe post de eșarfă. 60 de lei, și este cel mai frumos lucru pe care îl am din Etiopia.

Muzică live, dansuri și petrecere

Chiar dacă tribul ăsta poate nu este la fel de exotic și de pictural ca cei din Valea Omo, mie mi-a plăcut mult la ei. Mi se pare că sunt oamenii de la care am aflat cele mai multe informații, ne-au arătat cum trăiesc, ce mănâncă, ce beau și cum se distrează.

Market-ul de la Dorze

Tribul Konso

Satele Konso sunt faimoase pentru zidurile concentrice construite din piatră și sistemul de poteci înguste și alambicate din interiorul acestor ziduri. Atât de faimoase că UNESCO le-a inclus, în 2021, în lista Patrimoniului Mondial. Zidurile astea au o simbolistică mai profundă, nu doar de apărare. Reprezintă un sistem complex ce marchează succesiunea generațiilor de lideri.

Casele au și ele niște forme specifice, cu acoperișuri din paie și ornamente de ceramică.

Așa arată un sat Konso, poză de pe site-ul Unesco

Când am ajuns noi însă, aproape toată populația în putere era la munca câmpului. Sunt fermieri de profesie și au terenurile în apropierea satului.

Rămăseseră acasă bătrânii prea slăbiți ca să muncească. Și copiii. Foooarte mulți copii, care ne-au însoțit pe toată durata plimbării.

Și care au fost efectiv fascinați și extaziați de mușchii lui Gino și de capacitatea lui de a mișca alternativ mușchii pectorali. Suspectăm că generația următoare se va numi toată Gino.

Copii Konso și Niko, șoferul nostru

Deși combinația bătrâni-copii dădea un aer trist-obositor satului, ghidul s-au străduit  să facă lucrurile cât de cât mai interesante. Ne-a arătat un joc popular printre localnici, un fel de table într-o copaie.

Ne-a arătat piatra de 50 kg, pe care trebuie să o ridice și să o azvârle peste cap băieții ca să demonstreze că au devenit bărbați și că își pot alege nevastă. Bineînțeles că Gino a ridicat-o, dar nici să fi vrut nu avea de unde și ce alege.

Ne-a arătat dormitoarele de la etaj ale sătenilor și locul unde dorm animalele.

Copiii sunt curioși să ne vadă

 Este tribul unde am stat cel mai puțin, ceva nu prea s-a legat pe aici.

Decorațiuni pe casele Konso

Tribul Hamer

Am ajuns la ei spre seară. Ne-a întâmpinat aici un ghid cu brățări frumoase și aspect de maasai. El ne-a făcut turul satului și a povestit câte ceva despre comunitatea Hamer.

Sunt crescători de vite și agricultori, plantează legume, sorg, mei. Sunt animiști, cred că toate obiectele, locurile sau ființele au suflet. Mai cred în strămoșii care îi veghează.

Nu știu câți ani au și nici cât este ceasul sau în ce zi sunt.

Nu prea contează lucrurile astea pentru ei  – se căsătoresc când corpul începe să afișeze schimbări, se trezesc când răsare soarele, se culcă când e întuneric.

Bătătura portocalie de la Hamer

Este foarte picturală vizita la ei. Satul arată foarte măturat și curat, cu bătături portocalii și colibe rotunde, din bețe și paie. Acasă sunt doar femeile și copiii, ghidul a confirmat râzând că bărbații ar fi la bar. Or fi, că e seară și poate merită și ei un pahar.

Market la tribul Hamer

Femeile Hamer

Femeile sunt spectaculoase! Sunt decorate cu coliere din mărgele colorate și brățări metalice. Dar și mai impresionat este felul în care își aranjează părul. Fac un amestec din ocru, apă și ceva rășini pe care și pun în cap.

Și din năclăiala asta arămie fac codițe mici pe care le răsucesc de multe multe ori. Coafura se numește goscha și nu arată deloc rău. Este semn de sănătate și bunăstare, iar bărbații le găsesc atrăgătoare.

Părul incredibil al femeilor Hamer

Decorațiuni elaborate ale fetelor Hamer

Femeile căsătorite poartă un colier special, diferit de cele din mărgele, care indică faptul că sunt prima soție. Un bărbat poate avea mai multe femei în grijă, dar prima își arată întâietatea cu „gulerul” ăsta.

Sunt semi-dezbrăcate, mărgelele țin loc de veșmânt. Dar asta nu le-a împiedicat să-mi ceară insistent bluza. Cred că le plăcea că e colorată și li se părea normal să mă despoi și eu în mijlocul satului, ca parte a imersiunii culturale.

Părul elaborat al femeilor Hamer

Femeile Hamer

Mai ai niște obiecte interesante, pe care le folosesc pe post de pernă sau scaun, în funcție de nevoie. Se numesc borkotos și sunt foarte frumos lucrate și decorate. Poți să îți cumperi una de la magazinul amenajat în sat. Sau, tot de la market, poți să îți alegi una dintre sutele de brățări asamblate cu mărgeluțe cumpărate din Kenya.

Borkotos – pernele care îți protejează coafura

Însă, ceremonia săritului pe tauri este activitatea pentru care tribul Hamer este faimos.

Este ritualul pe care trebuie să îl treacă băieții ca să devină bărbați. Se întâmplă așa: se aliniază 15 – 30 tauri, iar băieții trebuie să alerge pe spinările animalelor. Dacă au nenorocul să cadă, mai așteaptă un an. A, și sunt complet despuiați când performează fuga.

În semn de suport, femeile înrudite cu băietul ce dă proba imploră participanții bărbați să le biciuiască. Cu cât mai adâncă cicatricea, cu atât mai mare mândria și suportul arătat.

Tânăr din tribul Hamer

Cicatricile lăsate de nuiele pe spatele unei fete Hamer

Tribul Karo, Valea Omo

A fost preferatul meu. Este unul dintre cele mai puțin numeroase grupuri etnice din Valea Omo, undeva la 1000 – 1200 de cetățeni. Satul pe care l-am văzut noi era fix pe malul râului, pe care l-am folosit ca background pentru poze.

Specialitatea lor este pictura pe corp, folosesc un fel de cretă albă sau colorată pentru a crea niște modele artistice pe piele. Aici am întâlnit și mai mulți bărbați, decorați ei cu desene și picturi.

Sunt foarte frumoși și le place să pozeze, spre deosebire de Hamer. Poartă niște coliere supradimensionate și colorate, care arată superb pe pielea lor!

Pentru înfrumusețare, fetele își pun un cui în bărbie. Dar ca să nu lase acțiunea fără o însemnătate practică, folosesc gaura lăsată de cui pe post de robinet pentru a spăla copiii micuți.

Și, tot pentru înfrumusețare, își scot și doi dinți din față.

Femeile Karo și râul Omo în fundal

Am fost invitate și într-o colibă unde s-au strâns mai multe fete din sat. Am povestit în cuvinte puține despre cum trăiesc, cum dorm și unde se iubesc. Bonus, am primit un copil cu care să ne jucăm.

Oamenii Karo, Valea Omo

Cum ne plimbam noi prin sat am și dat și de doi tinerii, în mijlocul unei partide de biliard.

Biliard la tribul Karo

Ca tradiții și stil de viață se aseamănă cu Hamer – au și ei ceremonia săritului pe tauri, sunt animiști, nu își cunosc vârsta și nu au noțiunea timpului.

Karo, Valea Omo

Tribul Daasanach, Valea Omo

Ce aventură a fost la tribul ăsta! Și ei locuiesc pe malul râului Omo și, ca să facem lucrurile cât mai autentice, am trecut gârla cu bărcile tradiționale. Drăguțe și mici, bărcile astea sunt făcute dintr-un trunchi de copac scobit.

Bărcile Daasanach cu care am trecut râul Omo

Toate bune și frumoase, doar că, înainte să ajungem noi, plouase torențial și potecile se transformaseră într-o mare de nămol alunecos și lipicios. Cu nămolul ăsta ne-am urcat în bărci, în el am stat și pe el l-am cărat pe bocanci pe toată durata vizitei. A fost amuzant! ?

S-a strâns tot satul Daasanach

La Daasanach deja lucrurile erau evoluate! Am văzut aici panouri solare. Au și școală, unde merg, momentan, doar băieții. Și un fel de dispensar.

Dacă până nu demult se îndeletniceau exclusiv cu creșterea animalelor. Acum s-au mai reorientat profesional și sunt și pescari sau agricultori.

Un copilaș plin de noroi

Coafura reflectă statutul marital

Casele lor sunt făcute din tablă și nu mai au aerul ăla poetic al colibelor de lemn și paie. Aflăm însă că sunt casele de sezon ploios, când este uscat schimbă acoperișul cu paie și iarbă.

Colibele de sezon ploios

Copiii micuți sunt hrăniți cu o băutură din sorg, care fermentează și îi face să aibă niște burtici foarte mari. Acum toți sunt nămoliți și uzi de la ploaia ce numai a căzut și de la bălțile prin care s-au zbenguit.

De fapt, toată lumea este așa. Chiar și noi. Dar asta nu le oprește pe fete să pună de un dans tradițional, care aduce cu o horă. Sau să își întindă marfa pe jos, la vânzare.

Hora fetelor la tribul Daasanach

Și femeile Daasanach poartă mărgelele deja clasice. Și le și comercializează. Fetele nemăritate au o coafură distinctă, care să le indice statutul – un fel de codiță pe mijlocul frunții.

Fată nemăritată care vinde mărgele

Tribul Mursi, Valea Omo

Mursi este tribul vedetă! Au fost făcuți faimoși de un articol vechi din National Geographic din 1939, care povestea despre practicile lor… neobișnuite, cel puțin.

Femeie Mursi cu un disc de ceramică în buză

Desene cu cuțitul direct în piele

Căci Mursi sunt cunoscuți pentru bătăile feroce cu bețe. Un fel de campionat sportiv, unde fiecare sat își trimite reprezentanții pentru a câștiga onoare pentru comunitate și prestigiu pentru învingător. Sunt considerate ilegale acum.

Mursi și bețele lor

Dar mai ales pentru piesele circulare de lemn sau ceramică pe care femeile le poartă în buza inferioară. „Farfurioarele” astea pot să ajungă până la 12 cm în diametru.

Procedeul prin care se întâmplă asta este greu de asimilat. Când o fată ajunge la adolescență, mama (sau o altă femeie din sat) îi face o crestătură în buza de jos. O împiedică să se închidă printr-un dop mic de lemn. Dop a cărui dimensiune crește o dată la câteva zile, până ajunge la dimensiunile unei farfurii de prăjituri.

Este decizia fetei cât de mult vrea să își lărgească buza. Tot în perioada asta își scoate și vreo 4 dinți de jos.

Femei Mursi

Nu poartă discurile la treburile casnice

S-au lansat mai multe teorii care să explice practica asta. Că mărimea farfuriei era direct proporțională cu cât de dorită sau atrăgătoare era fata. Sau că arăta cât de avută este. Că era o metodă de a se mutila pentru a scăpa de vânzătorii de sclavi. Sau că marchează momentul în care o fată devine femeie.

Este o practică care se stinge ușor

Fetele aleg mai repede să își lărgească urechile

David Turton, cercetător la Oxford ce a făcut studii antropologice printre Mursi în 1969, pare că a primit cel mai bun răspuns, chiar de la o femeie Mursi – Este obiceiul nostru.

Este adevărat că este un foarte puternic element vizual al apartenenței la trib, dacă vezi o femeie purtând o farfurie în buză, sigur e o Mursi.

Copiii Mursi

Cu siguranță această practică va dispărea în timp. După cum ne spune ghidul, numărul fetelor care aleg să poarte farfuria este în scădere. Fetele tinere din sat au acum doar urechile lărgite.

În plus, au fost și presiuni exterioare, de la guvern și de la societate, în general – care avansează ideea că practicile astea sunt semn al înapoierii și că nu vor putea fi asimilați lumii moderne și dezvoltate până nu renunță.

Acum doar urechile sunt lărgite

Fată Mursi cu urechi lărgite

Când am ajuns noi la Mursi, nu erau prea mulți reprezentanți acasă. Din explicațiile ghidului am înțeles că sunt plecați cu vitele la păscut. Crescutul animalelor este principala lor îndeletnicire, dar mai cultivă și diverse plante.

Doar câțiva Mursi în sat

Cum am coborât din mașină ne-a întâmpinat o tipă a cărei piele cu pielea ca o pânză de desen, unde sculptase tot felul de modele. Parcă te doare când o vezi. Dar parcă nici nu îți poți lua ochii de la ea.

Dar cel mai dubios este este când ghidul-mursi o folosește pe post de „tablă” și are un băț ca indicator pentru a ne povesti ce e cu simbolurile alea.

Prima interacțiune cu Mursi

Piele ca o planșă de desen

Săpunul a fost marfă valoroasă aici. Aș vrea să cred că am făcut schimb de cadouri. Noi am dus niște săpun, ei ne-au dăruit discuri de ceramică.

Fată Mursi care ne vinde discuri și girafe din ceramică

Market la Mursi

Tribul Mursi are acum o populație nu mai mare de 10.000. Pentru a-i vizita ai nevoie de escortă înarmată. Mă rog, escortă armată sunt cuvinte mari. De fapt este un nene cu o pușcă care sare în mașină undeva, pe drum.

Mursi, Valea Omo Etiopia

Este o măsură implementată acum ceva timp, când au tot fost niște probleme între triburi, care a continuat să se păstreze și acum.

Pare mai mult o acțiune menită să mai scoată niște bani de la turiști, decât ceva care chiar să asigure securitatea. Am și uitat la un moment dat că îl avem cu noi.

Copiii Mursi, cu burticile lor mari

Girafe de vânzare

Tribul Banna

La tribul Banna nu am fost efectiv în vizită. Dar am întâlnit niște reprezentanți pe drum. I-am văzut din depărtare cocoțați pe picioroange. După ce s-au asigurat că i-am văzut s-au dat repede jos ca să începem negocierile pentru sesiunea foto.

Copiii veseli din tribul Banna

A fost o întâlnire tare veselă! Artiștii erau toți copilași, mai mari sau mai mici, care păreau că se distrează tare cu spectacolul pe care îl fac. Se pictaseră frumos de dimineață și ieșiseră la țopăit.

Erau însoțiți de părinți, care s-au ocupat de negocieri și care ni i-au prezentat mândri pe copii. Am schimbat două vorbe și două bomboane, am pozat și am mers mai departe.

Cel mai mic cățărător 

Jucăriile copiilor Banna

Tribul Banna se trage din neamul Hamerilor. Vorbesc o limbă asemănătoare și au obiceiuri similare. Locuiesc în zonele mai muntoase și, cam ca mai toate triburile, cresc vite și fac plantează diverse.

Cele despre care am povestit sunt doar grupurile etnice cu care noi am interacționat. Valea Omo, și Etiopia în general, este mult mai bogată.

Surmi, Tsemay, Nyangatom, Ari, Arbore, sau Abuak, Majang, Nuer în vest, sunt triburi la fel de importante și care își practică și azi tradițiile vechi de sute de ani. Dar la care noi nu am ajuns.

Dacă ai nevoie de alte detalii despre Etiopia și oamenii din Valea Omo, lasă un comentariu și răspund cu drag. Și nu uita să verifici și celelalte articole de pe În Sandale, pentru inspirație și recomandări de călătorii.

Iar dacă ți-au plăcut articolele poți să te abonezi la newsletterul În Sandale, care să te anunțe când apar povești noi pe blog. Totodată, mi-ar plăcea să ne împrietenim și pe Instagram și Facebook.

Copilaș din tribul Karo, cu râul Omo pe fundal.

Sat Daasanach

Karo, Etiopia

Asortată tribului Karo

Copilașii Karo în bălțile lăsate de ploaie

Ținutele frumoase al tribului Karo, Etiopia

Râul Omo, Etiopia

Traversăm râul Omo

Școala tribului Daasanach

Copiii pun de un fotbal

Ne aranjăm pentru o poză la Daasanach

Valea Omo, Etiopia

Daasanach, Etiopia

Niko și un copilaș de la Mursi

Tribul Mursi, Etiopia

Valea Omo, Etiopia

Mursi și buzele lor

Farfurioare de la Mursi

Un mic și simpatic Hamer

Hamer, Etiopia