Am plecat a doua zi, dis de dimineață către Trinidad. Pentru că era destul de aproape, 80 km, am decis că vom merge cu autobuzul. Am povestit cu gazda, ne-a spus unde este stația pentru Trinidad și ne-a chemat un taxi cu care să ajungem la autogară.

Am scris aici detalii despre cheltuielile noastre, cazare, traseu, vreme, ce e musai de văzut, ce am mâncat și băut bun în Cuba. 

Bun. Ne-am pus noi în stație și am așteptat. Și am tot așteptat. Dar nimic nu venea pentru Trinidad. Am încercat să întrebăm, însă nimeni nu prea știa să ne spună când este următorul autobuz. În schimb, am avut o conversație lungă cu un domn mai în vârstă (95% dintre cuvinte el / 2% cuvinte + 3% semne noi). Despre sistemul de guvernare, despre Cuba, despre mersul trenurilor și locurile de muncă. „Tu ce lucrezi?” „Marketing!” „Adică la supermarket?” „Ăăăăă, si” „Bien”.

După muult așteptat și după ce a început și ploaia, am decis să mergem cu un taxi. Ne-a pus un domn de bună-credință în Mercury-ul lui și ne-a repezit până la Trinidad.

Nu am apucat bine să coborâm din taxi că ne-au și reperat niște frați români. Mă rog, niște frați mai vitregi așa, căci plecaseră de ceva vreme din România, locuiau acum în Germania. A rămas că ne mai vedem după ce ne cazăm și noi.

Am stat pentru două zile la Hostal Nelva & Carlos, iar Răzvan nu prea a plăcut-o pe gazdă, dueña Nelva. Eram cam neprietenoasă, ce-i drept. Și a fost tare dezamăgită cu nu vrem să mâncăm seara acasă, dar ce să faci? Așa suntem noi mai ciudați – mâncăm în oraș.

Am scăpat de bagaje și am plecat. Și am nimerit într-o amplă acțiune de „fumigacion”. Perioada asta este sub semnul Zika, iar Cuba nu prea se joacă cu lucruri de-asta. Dezinsecția estre tratată foarte serios peste tot în țară. De multe ori am găsit poșta, băncile sau alte instituții ale statului închise pentru uciderea din culpă a țânțarilor infractori.

Cubanezii iubesc baseballul

Mai rătăcim un pic pe străzile lăturalnice și dă peste o gașcă ce joacă baseball, peste drum de Los Bomberos (secția de pompieri). Baseball-ul este unul dintre cele mai populare sporturi din Cuba. Era cel mai jucat sport din țară în jur de 1870, înainte de intervenția americană. Și, în ciuda originii americane (până și Fidel îl practica), baseball-ul este puternic asociat cu naționalismul cubanez, căci a înlocuit efectiv sporturile coloniștilor spanioli – luptele de taurii.

Trenul Manaca – Iznaga s-a stricat iar

Ne îndreptăm apoi către stația de unde ar trebui să luăm trenul pentru a ajunge la Manaca – Iznaga, una dintre vechile așezări coloniale. Trenul este unul special – un tren cu aburi ale cărui motoare au fost produse pe la începutul sec. XX. Atât de special încât nu prea te poți baza pe el, căci ba merge, ba se strică. Când am ajuns noi la gară trenul era suspect parcat pe o șină prin care crescuseră floricele. Frumoase, galbene. Mai încolo un pic ne-a spus un domn că trenul nu mai circulă de ceva vreme.

Începe si ploaia, dar situația se compensează cu o mini-pizza cubaneză, întoarsă cu patentul.

Cu ploaie și pizza plecăm către centrul orașului. Cam toate broșurile, ghidurile sau site-urile despre Cuba afișează cel puțin o poză din Trinidad. Și pe bună dreptate – deși cam toate orășelele din Cuba au clădiri coloniale superb conservate, parcă niciunul nu se compară cu Trindad.

Cu străduțele pietruite, pietonale, cu casele cu acoperișuri de țiglă roșie, vopsite în culori pastelate și ferestre cu obloane, Trinidad are un feeling aparte, completat și de localnicii care pălăvrăgesc în fața caselor. Orașul a fost fondat la începutul sec. XVIlea, în onoarea Sfintei Treimi  și face parte din patrimoniul UNESCO din 1988.

Ce am remarcat însă este ca Trinidad este mai mult un loc al turiștilor, decât al localnicilor, proporție pe care nu am mai simțit-o până acum. Deși este o distanță destul de mare, vreo 5 ore de condus, sunt multe autocare ce aduc aici turiștii din Havana. Asta este, Trinidad este frumos, îl împărțim cu alții.

Plaza Mayor

Ajungem în Plaza Mayor, punctul central al centrului vechi. Este decorată cu flori și gard viu și palmieri și, de la ploaie, parcă arată și mai vie și mai frumoasă.

Nu putem să însă să începem explorarea temeinică până nu sorbim un mojito. Intrăm în El Mojito, un băruleț simpatic unde, cu un pic de noroc, găsești o zonă unde să nu plouă.

Dar mojito-urile astea sunt magice! Au puterea să oprească ploaia! Yey! Trecem un pic pe la producătorii și comercianții de suveniruri și investim în niște jocuri de domino, altă pasiune a Cubei. Zona este plină de astfel de tonete și magazinașe de unde poți cumpăra berete ca ale lui Che sau maracas, instrumentele alea muzicale, din nuci de cocos, umplute cu nisip sau grăunțe mici, care produc sunete.

Sunt multe muzee în zonă, cam toate plasate pe laturile de la Plaza Mayor – Museo Romántico, Museo de Arhitectura Colonial, Galeria de Arte Benito Ortiz, Museo de Arqueología, Museo de Historia Municipal sau Museo de la Lucha Contra Banditos.

Museo de la Lucha Contra Banditos

Alegem să mergem la Museo de la Lucha Contra Banditos. Muzeul documentează lupta împotriva contrarevoluționarilor – banditos – ce au luptat cu armata lui Fidel în perioada de după victoria revoluției. Exponatele nu sunt cine știe ce – mai mult documente, tăieturi din ziare și niște exemple de arme. Cele mai „interesante” item-uri sunt în curte – o barcă și un camion militar pe care sunt montate mitraliere. Acestea ne dau o idee despre resursele implicate în lupta acestor banditos, refugiați în Sierra del Escambray, lanțul muntos din zonă.

Însă, clădirea ce adăpostește acest muzeu găzduiește și simbolul Trinidad-ului – turnul colorat alb-galben. Biletul de intrare în muzeu, pe care am plătit 1 CUC, îți dă posibilitatea de a urca și în turn.

„No jale las campañas” ne spune o doamnă.  „Ce?” „N-am înțeles.” Zâmbim și noi și „Si, si! Claro!”. Începem să urcăm scara de lemn și realizăm că mesajul era să nu tragem de clopote. „Nu tragem, doamnă, că la noi clopotele astea nasc întrebări existențiale cu răspunsuri perfect logice din partea lui Mitică.”

Turnul este parte dintr-o biserică din sec. XVIII – Iglesia and Convento de San Francisco de Asís, care a fost anterior construită în acest loc.

În vârful turnului primim super priveliști panoramice cu centrul orașului și dealurile înconjurătoare. Ne bucurăm, facem poze și plecăm spre casă să scăpam de hainele de ploaie.

Trinidad se umple de turiști

Ne întoarcem și orașul este altul: plin plin de turiști, muzică de peste tot bucurie și spectacole. O străduță din scări găzduiește un adevărat festival – vedem reprezentații de dans, formații si cântăreți care se succed rapid. Treptele au fost transformate în scaune, ca într-un amfiteatru. Cineva vorbește tare la telefon și așa aflăm și noi că Havana se pregătește de un concert Rolling Stones care să marcheze „înmuierea” tensiunilor cu SUA.

Iar pe străzi dai peste cărucioare de unde poți cumpăra cocktail-uri dintr-o gamă extinsă – Cuba Libre, Daiquiri, El Presidente, Mojito, Ron Collins, Piña Colada sau, preferatul meu, Canchanchara. Cam cum sunt mașinuțele de popcorn la noi, în parc. Petrecem așa, cu dans și muzică și pahare până seara târziu.

Playa Ancón

A doua zi e soare și cald și decidem să mergem la Playa Ancón, la vreo 12 km de Trinidad. Am așteptat o vreme autobuzul, dar se pare că i s-a întâmplat ceva. Nu mai vine, s-a stricat, nu aici oprește – în stație se vehiculează mai multe variante. Oricum, reușește Răzvan să combine niște fete și mergem toți 5 cu un taxi.

Plaja este foarte drăguță, nu tare populată. Este una dintre cele mai lungi și late plaje din partea de sud a Cubei și se poate face aici snorkeling sau diving. Noi nu am făcut decât să lenevim la soare și să citim.

La plecare, fetele lui Răzvan au uitat de noi și, oricum, ratasem ora de întoarcere a autobuzului. Asta dacă o mai fi venit. Așa că ne-am dus la stația de taxi colectiv, improvizată în apropiere. Ne cuplăm cu un cuplu și mergem să verificăm care este următoarea mașină care pleacă. În Cuba se respectă peste tot regula „cozii” – cine a ajuns primul, pleacă primul. Este valabil si pentru transportul în comun, se formează coada și urci în funcție de cum ai ajuns.

5 într-un Polski

Problema e că următoarea mașină care pleacă este un Fiat Polski. Restul mașinilor sunt Dodge-uri, Cadillac sau Buick-uri, dar noi am nimerit la Fiat Polski, una dintre cele mai mici mașini din lume. „Pai cum să încăpem noi 5 în jucăria asta? ”  Nici nu ne cunoaștem, poate așa ne mai luam în brațe „Se poate, se poate” ne asigură proprietarul. Deja se face întuneric, parcă nu am mai aștepta. Hai.  

Răzvan se urcă în față, că-i cel mai mare și se împachetează cum poate și el, noi 3 în spate. Dar picioarele mele nu încap nicicum. Așa că intervine șoferul și mă aranjează, mai împinge un pic și, oricum, te mai turtești și tu când trag scaunul și închidem ușa.  În viața mea nu am stat așa compresată – nici în India, nici în autobuzul 131. Problema era însă ca partea mea mașina nu mai avea mască interioară și pe acolo intra un aer foarte cald și fum de la țeava de eșapament. Am ajuns înapoi în Trinidad transpirată, semi-asfixiată și cu dureri de mușchi, dar teafără și super amuzată.

Am plecat a doua zi, după ce am mai vizitat o dată centrul, spre Cienfuegos. De data aceasta ne duce un Ford verde, maaare și încăpător, pe care îl împărțim cu un alt cuplu călător.