Am ajuns în Senegal venind dinspre Mauritania și m-a lovit așa o diferență palpabilă. Mauritania este austeră, brută, statică, în nuanțe ale aceleiași culori de nisip.

Pe când Senegal vine cu multă populație, cu zgomote și aglomerație, cu râsete și muzică și culori. Fizionomiile s-au schimbat, ținutele s-au schimbat, ritmul vieții era altul. Mi-a plăcut de la primul pas!

Primul oraș vizitat în Senegal: Saint – Louis

Și-apoi, ai din toate prin țara asta – rezervații naturale, arhitectură colonială, protejate de-ale lui UNESCO, moschei superbe, plaje frumoase, insule cu istorie, stadioane serioase, cele mai frumoase rochii și muzică. Senegal este foarte serios când vine vorba de muzică.

Dakar, Senegal

Cu siguranță știi faimoasa melodie 7 Seconds, dar știai că este cântată de fostul ministru al turismului din Senegal, Youssou N’Dour? Ritmul care mișcă nația se numește mbalax, un mix între muzica cubaneză și tradiționalele tobe sabar, făcut celebru chiar de dl. ministru, prin anii ’80.

Aici și melodia în cauză, numai bună ca fundal sonor pentru articolul ăsta, unde îi dau zor cu locurile și lucrurile mele preferate din Senegal.

Ne-a cântat băiatul ăsta așa frumos

Doamne care căsăpesc pești

Aici și melodia în cauză, numai bună ca fundal sonor pentru articolul ăsta, unde îi dau zor cu locurile și lucrurile mele preferate din Senegal.

1. O vizită în Saint Louis

Saint-Louis este prima așezare a francezilor în Africa de Vest, patrimoniu UNESCO din 2000. Chiar dacă cam în paragină, arhitectura colonială există. Centrul vechi este situat pe o insulă, în râul Senegal, insulă la care ajungi traversând Podul Faidherbe.

Pe lângă atmosfera boemă și străzile picturale, podul este și el un important reper în oraș. Construit inițial pentru a traversa Dunărea, a fost adus aici în 1897, iar arcadele de metal au fost proiectate de Gustav Eiffel, chiar el.

Pont Faidherbe

Saint Louis a venit cu multă culoare și cu multe interacțiuni cu oameni. Am vorbit cu oricine găseam o limbă comună. Am pozat copii și bărci colorate. Mi-am dorit să merg măcar o stație cu transportul în comun. Dar s-a potrivit să mergem cu o căruță. Și am găsit bere!

A fost locul meu preferat!

Am scris aici mai mult despre Saint – Louis și atmosfera lui boemă.

Bărcuțe colorate în Saint Louis

2. Istoria tristă de pe Île de Gorée

Străzile de pe Insula Gorée nu trădează deloc istoria pe care au trăit-o. Ba, mai mult, au aer boem, totul este calm, luminos și colorat.

Nu sunt drumuri pavate și nu sunt nici mașini pe insulă, doar alei umbroase, cu multă vegetație și flori saturate de Bougainvillea, asortate cu clădirile coloniale.

Clădiri în Île de Gorée

Și artiștii din Île de Gorée

Pare un atelier uriaș, unde artiștii s-au refugiat să lucreze și unde, din când în când își mai etalează lucrările – tablouri, sculpturi, bijuterii, piese vestimentare sau muzicale. Și mai pare că toată insula a împrumutat din apucăturile lor romantico-artistice-creative.

Mică parte din tablourile din Île de Gorée

Doar că lucrurile nu au fost întotdeauna așa. Clădirile astea elegante au fost martorele unor activități pe care cu greu le pot înțelege, asimila sau accepta, dar care păreau firești la vremea lor.

Căci insula a avut un rol activ în traficul de sclavi din Atlantic, considerată punctul final de ieșire al sclavilor din Africa.

Clădiri cândva elegante

Din secolul al XV-lea până în secolul al XIX-lea, a fost cel mai mare centru de comerț cu sclavi de pe coasta africană, locul unde sclavii erau adunați și expediați mai departe, către Americi.

Insula a fost condusă pe rând de portughezi, olandezi, englezi și francezi, iar arhitectura sa este un mix sumbru între temnițele sclavilor și casele elegante ale negustorilor de sclavi.

Mulți comercianți (deși eu le-aș spune criminali) și-au construit aici vile impozante, cu dublu rol – la etajele superioare locuiau și își aveau birourile. Iar la parter depozitau încărcătura umană, care aștepta să fie încărcată pe vapoare.

La Maison des Esclaves

La Maison des Esclaves, Île de Gorée

La Maison des Esclaves este o astfel de casă, pe care o și poți vizita. A fost construită în 1776 și renovată ulterior. Există aici o faimoasă și dureroasă „ușă către nicăieri”, care se deschide din camera de depozitare, direct către mare. Se pare că nimeni nu se mai întorcea, o dată ce ieșea pe acea poartă.

Arta de aici reflectă puternic suferința scalvilor

Ușa către nicăieri

Casa are rol de reminder și mărturie a suferinței prin care acești oameni au trecut și a traumelor provocate poporului african. Este o tristețe și o melancolie palpabilă când te plimbi prin temnițele strâmte și foarte prost luminate. Mulți dintre sclavi mureau aici, înainte de a mai apuca să urce pe vapoare.

Clădirea a fost deținută de o femeie afro-franceză (Anne Pépin), care avea mai multe nave și participa activ la comerțul cu sclavi, dar care nu știa să scrie și să citească.

Pentru a vizita casa există o taxă de intrare de aproximativ 1 euro.

Străzile de pe Île de Gorée

Insula este destul de aproape de Dakar. Deși există hoteluri și aici, cei mai mulți vizitatori vin doar pe durata zilei. Conexiunile cu orașul sunt frecvente și accesibile. De la Gare Maritime pleacă la fiecare 1 – 2 ore un ferry care nu face mai mult de 25 de minute până pe insulă.

Costul este de aproximativ 10 euro pentru o călătorie dus – întors. Se aplică prețuri diferite pentru localnici sau africani. Când am mers noi era destul de aglomerat, cred că, în toată călătoria, atunci am văzut cei mai mulți turiști adunați la un loc.

Île de Gorée, văzută de pe ferry

Sunt aici și diverse magazine, de fapt doamnele care se ocupă de vânzări te abordează încă de pe ferry și încearcă să îți smulgă promisiunea că vei ajunge și la magazinul pe care îl reprezintă. Și restaurante, unde poți sta la o bere cât aștepți ferry-ul.

Artă pe sârmă, Senegal

Flori și verde în Île de Gorée

3. Monumentul Renașterii Africane din Dakar

Este o statuie imensă, cea mai mare de pe continentul african!

A fost construită recent. Cu o zi înainte ca Senegal să împlinească 50 de ani de independență, în 2010 au tras, simbolic, cearșaful de pe ea. Printre altele, menirea monumentului este să fie un corespondent turistic al Statuii Libertății sau Turnului Eiffel. La nivel mai profund, simbolizează eliberarea africanilor de rasism, ignoranță și ură.

Monumentul Renașterii Africane

Detaliu din statuia asta imensă

Monumentul are 52 m înălțime și trebuie să urci 208 trepte ca să ajungi la baza lui. Căci, ca să amplifice mărimea, este cocoțat pe unul dintre dealurile gemene, la care oamenii de pe aici se referă cu apelativul de Deux Mamelles.

Căci cum se aseamănă mai tare și mai tare două ridicături de pământ. Cu sânii, desigur.😇  Este înfățișată aici o familie supra dimensionată modernă, părinții și un copil. Toți arată foarte bine, se vede înclinația pentru sport și mâncare bio.

Orașul văzut de la Monumentul Renașterii Africane

Te poți plimba gratuit pe la picioarele familiei, dar există o taxă de intrare (10 euro) dacă vrei să intri în capul capului familiei. Au făcut și un lift care te urcă până acolo, de unde se pare că vezi foarte frumos Dakar-ul și oceanul înconjurător. Noi nu am urcat, se vedea frumos și de jos.

Președintele de la vremea aia a pus și el creionul la desenarea statuii și deține 35% din drepturile de autor.

4. Cu barca pe apele din delta Sine-Saloum

Delta Saloum este parc național din 1976 și se întinde pe peste 70.000 de hectare. Zona este superbă, cu păduri de mangrove, mlaștini, insulițe, păduri și baobabi. Plus oceanul pe post de fundal.

Apele proaspete ale râului se amestecă cu marea sărată a Oceanului Atlantic, construind aici o casă primitoare pentru țestoase, foci și delfini. Păsările sunt rezidente și ele, în număr mare. Dacă te pasionează activitatea, se pare că e loc tare recomandat de birdwatching.

Mangrove în delta Saloum

Cel mai bun mod de a experimenta parcul este cu barca pe apă. Noi am făcut o plimbare din Toubakouta, un loc calm și simpatic, în sudul deltei.

Am dat o tură de canale, am văzut păsări, am coborât pe o insulă de scoici, unde există și un mini traseu de parcurs până la un punct de belvedere, cu mulți baobabi împrejur.

Echipa în barcă

Câteva sute de hectare din deltă au fost desemnate, în 2011, în Patrimoniul Mondial UNESCO, datorită prezenței mormanelor de scoici, adunate de oameni de-a lungul secolelor. Aceste movile au produs insulițe artificiale, unele dintre ele lungi de sute de metri.

5. O oprire la moscheea din Touba

Este una dintre cele mai mari moschee din Africa, deși le-am cam pierdut șirul că parcă toate se luptă pentru un ceva mare – cel mai mare covor, cel mai mare minaret, cele mai multe minarete, cel mai faimos arhitect.

Moscheea din Touba, Senegal

Însă, ca mai toate clădirile de acest gen, este frumoasă și impresionantă cu toate arcadele și cupolele și dantelăriile ei. Are 5 minarete și adăpostește mormântul lui Ahmadou Bamba, fondatorul Mouridismului. Și fondatorul moscheii.

De fapt, numele din buletin este Marea Moschee a Mouridelor, o mare și influentă sectă musulmană din Senegal care s-a născut aici, la Touba.

Am fost foarte foarte frumos îmbrăcate când am vizitat Touba.

Vizita aici este destul de strictă și riguroasă – trebuie să fii însoțit de un ghid, nu ai nicăieri voie cu papuci, iar femeile trebuie să fie acoperite din cap până în picioare.

Așa am sfârșit atârnând cu foarte multe lucruri pe mine – eșarfă pe cap, eșarfă pe umeri, sandale agățate de geantă și, peste toate, aparatul foto.

Unul dintre cele 5 minarete

Interiorul moscheii din Touba

Ghidul a făcut lucrurile mai interesante, ne-a povestit despre materialele folosite la construcție, valoroase și importate, ca marmura albă de Carrara sau marmura roz din Portugalia. Sau despre cum Coranul este citit în moschee de 33 de ori în fiecare zi. Ne-a făcut și poze. 🙂

Touba este la o distanță de 190 km de Dakar, în line dreaptă, pe autostradă.

Touba, Senegal

6. Lacul (care-este-câteodată) Rose

Lacul ăsta, Retba sau Rose, nu era nicicum roz când am ajuns noi la el. Dar se pare că are capacitatea de a fi.

Este la o distanță de vreo 40 km de Dakar, un lac micuț separat de ocean de o limbă subțire de nisip. Este faimos pentru că este sărat și roz, doar că rozeala asta depinde de sezon și de momentul zilei.

Culoarea este dată de prezența unei alge și este mai puternică între ianuarie și martie, în plin sezon uscat. Când am mers noi, în noiembrie, nu numai că nu era sezon, dar și plouase mult, lucru care nu numai că a destabilizat extragerea sării din lac, dar l-a și decolorat.

Lacul Retba nu este în chiar cea mai roz zi a lui

Lac Rose, Senegal

Dar știam asta și, chiar dacă nu am văzut un lac roz, tot a fost o experiență bună.

Am văzut cum se adună sarea, am vorbit și pozat vânzătorii de diverse din zonă. Ne-am mai plimbat pe dune într-un Defender! Și am ajuns și la ocean.

Sarea care se extrage din Lac Rose

Defender, baby!

Zona mai are niște importanță în mânecă. Aici, pe malul oceanului, lângă lac, era cândva punctul de finish al celebrului Paris – Dakar.

Ultima dată, raliul a fost organizat în Africa în 2007. Ediția din 2008 a fost anulată din cauza unor atacuri teroriste ce au implicat turiști, în Mauritania.

Dar nu e nimic pe aici (vreo placă, vreun semn, vreo mașină) care să indice că Paris – Dakar a trecut pe aici. Oricum, eu sper că raliul va reveni curând acasă!

Oceanul de lângă Lac Rose

A, și Lacul (care este câteodată) Roz este și pe lista de așteptare la UNESCO.

7. O plimbare casual cu leii în Senegal

Nu sunt cel mai mare fan de activități cu animale. Adică, am adorat sesiunile de safari din Tanzania, dar altfel grădinile zoologice sau alte parcuri cu animale nu sunt chiar sus pe lista mea.

Daaaar, acțiunea asta de păstorit leii, din Senegal, a fost într-un fel. Se întâmplă la Fathala WildLife Reserve, în apropiere de granița cu Gambia.

Fathala WildLife Reserve, Senegal

Leuții ăștia sunt crescuți în rezervație, sunt îngrijiți și hrăniți bine și apoi trimiși să se pozeze cu turiștii doritori. Mâncau regulat (câte un măgar / cap de felidă) și arătau a lei mulțumiți, pufoși și pieptănați.

Doi lei, Senegal

Plimbând leii la Fathala Wildlife Reserve

Dacă au și puiuți când îi vizitezi, poți să te joci puțin cu ei. Acum, când am mers noi, copiii deja crescuseră și nu mai era chiar o plăcere să îi smotocești.

Sunt o grămadă de reguli pe care trebuie să le respecți la întrevederea cu leii. Ca în cazul oricărei întâlniri regale, există un protocol de urmat. Și clar ei vor fi cei care îți vor da de înțeles când vizita trebuie să se încheie.

Burtică în care a încăput un măgar

Leuț la masă, Senegal

8. Cumpărături colorate din Senegal

Cred că un sfert din bagajul meu la plecare a fost cu haine din Senegal. Nu doar pentru că am cumpărat foarte multe, dar și pentru că nu se zgârcesc la material.

Au niște imprimeuri nebune și minunate și îți vine să le iei pe toate acasă! Am râvnit la toate rochiile senegalezelor și la turbanele lor asortate. Or fi ei musulmani, dar sunt explozie de culoare!

Ținutele minunate de pe străzile din Senegal

Cele mai multe dintre produsele astea, pe care merită să le aduci acasă, se vând prin buticuri, croitorii sau magazine de țesături așezate cuminți pe străzile orașelor sau în apropierea obiectivelor turistice. Nu am găsit până acum țară africană cu așa bunătăți. Dar mai caut.

Pe lângă textile, mai au picturi, bijuterii, sculpturi, măști africane, genți, evantaie și tot felul de alte lucruri, care sigur ar fi arătat bine la mine acasă.

La Liane, magazinul ce dă vinde lucrările femeilor din Saint Louis.

9. Apusurile

Oh, tot ce se spune despre apusurile africane este adevărat! Se pare că este ceva legat de cantitatea mare de praf din atmosferă care influențează felul în care se răsfrânge lumina.. dar cine stă să disece.

Senegal a fost un loc unde soarele a pus în scenă așa niște spectacole! Chiar în Dakar era un mare ponou care proclama orașul locul cu cel mai frumos coucher de soleil d’Afrique, moment în care am aflat și cum se zice apus de soare în franceză.

Apus în Senegal

10. Cel mai vestic punct al Africii e în Senegal

Și Eur-asiei, dacă e să plusăm. Nu numai că Dakar-ul este situat în cel mai vestic punct al Africii continentale. Dar există acolo o mică limbă de pământ unde, dacă întinzi un picior spre mare, nimic nu va fi mai vestic decât tine. 🙂

Locul se numește Pointe des Almadies și cred că, în trecut, era mai semnalizat și mai tratat ca atracție turistică. Dovadă stă un pilon abandonat, cu plăcuțe care indică distanțele către diverse orașe importante din lume.

Când am mers noi drumul spre punctul ăsta era privat și inaccesibil. A vorbit Gino cu muncitorii de pe acolo și ne-au permis să mergem pe rând, doi câte doi. Ca la școală.

Pointe des Almadies

Spre vest

11. Privește viața din Dakar

Ca mai toate orașele mari din Africa, Dakar este un oraș al contrastelor. Trafic intens, mașini fancy, căruțe, clădiri dărăpănate și clădiri elegante, supermarché-uri și gherete.

Sunt multe lucrurile pe care le poți face pe aici. Dar cel mai interesant îmi pare să îi vezi pe oameni. Cum își desfășoară ei viața, ce fac în fiecare zi.

Seara, pe plaja din Dakar

Primul gând despre acest oraș a fost că toți masculinii joacă fotbal, fără excepție. De la mici mici, până la bărbați în toată firea, se strângeau seara în grupuri pe plajă și se antrenau într-o alergătură continuă.

Apoi, una dintre amintirile mele dragi din Dakar este când am cumpărat un super glue, de la o gheretă dintr-o zonă rezidențială. Îl am și acum, ce a mai rămas din el. O acțiune așa de banală, lipsită de vreo încărcătură turistică, dar atât de apropiată de local. Nici oamenii ăia nu înțelegeau ce e cu noi acolo și ce vrem. 🙂

Dakar, Senegal

Viața în Dakar

Detalii practice despre Senegal.

Am fost în Senegal la începutul lui noiembrie. Am avut parte de vreme tare bună, este începutul sezonului uscat, care ține până în februarie – martie. Am stat aici vreo 5 zile, timp în care am văzut minunățiile de mai sus.

Dacă am fi stat mai mult mi-ar fi plăcut să ajungem și la Cap Skirring, pentru plajele considerate unele dintre cele mai frumoase din Africa de Vest și pentru nopțile cu muzică live și dans direct pe plajă.

Saint Louis, Senegal

Transport prin Senegal

Am intrat în țară terestru, dinspre Mauritania, pe la vama Rosso, despre care nu o dată am citit că ar fi cea mai coruptă vamă din lume. Am fost foarte curioasă să văd cum se desfășoară lucrurile, dar Rosso nu s-a ridicat la nivelul faimei.

Totul a decurs firesc și normal. Adică, cât de normală poate să fi o graniță între două țări din Africa, într-un sat micuț, cu o barcă de lemn care să te treacă gârla, alături de zeci de alți oameni și și mai multe papornițe.

Fete bucuroase că stau pe bancă cu Gino

O altă graniță pe care am traversat-o tot terestru a fost cea cu Gambia, prin Karang. După ce am trecut, am mai mers puțin cu mașina până Barra – unde sunt și rămășițele unui fort. Apoi am luat un ferry mai serios, către Bajul, peste răul Gambia. Tot o trecere pitorească am avut și aici.

Vama Rosso

Noi am trecut cu bărcuțe de lemn

Pe calea aerului, am găsit bilete la preț chiar bun (250 euro) din Milano spre Dakar, cu Senegal Airlines.

Prin Senegal am avut transport asigurat de oamenii ăștia pe care îi are Gino prin toată lumea. Omul lui din Senegal ne-a preluat de la Rosso, ne-a plimbat cu un van pe la locurile pe care am vrut să le vedem și ne-a aranjat și vreo două zile în Gambia.

Dakar, Senegal

Religie Senegal

Senegal este musulman în proporție de 94%. (surprinzător, primul președinte după independență a fost catolic). Dar, nu l-am simțit prea conservator. Se dansează, se cântă, hainele nu sunt chiar modeste. Femeile își acoperă capul cu niște turbane absolut superbe, care îmi par mai repede design vestimentar, decât simbol religios.

O moschee la care am oprit întâmplător

Interior de moschee

Desigur, când vizitezi moschei sau alte sit-uri religioase este nevoie să fii cât mai acoperită.

Și consumul de alcool este permis, există magazine dedicate de unde poți cumpăra bere sau vin.

Bani & costuri

Moneda din Senegal este CFA, West African Franc, care mai poate fi folosit în 8 țări din Africa de Vest. La supermarket, gen Auchan, am plătit de fiecare dată cu cardul. ATM-urile erau destul de dese în Dakar. În rest, cam cash-ul este rege. Fiind o țară francofonă, funcționează bine cu euro.

1 euro = 655 CFA, când am mers noi. Am schimbat bani la graniță, de unde am fi putut cumpăra și cartele SIM, dacă am fi vrut.

Tonete cu lucruri de cumpărat în Senegal

Prețurile sunt similare cu cele din magazinele noastre, poate un pic mai mici prin restaurante. De exemplu, o porție de yassa costa undeva la 2500 – 3000 CFA. (3.8 – 4.5 euro). Yassa este mâncarea pe care am comandat-o cel mai des – un sos de ceapă, lămâie și usturoi care însoțea carnea de pui sau peștele. Foarte bună!

Curs valutar la zi cu xe.com.

Yassa, sos de ceapă și carne de pui

Tot un fel de yassa, dar cu calamari.

Senegal este pe drumul cel bun, doar că drumul este lung. Este una dintre cele mai stabile țări din Africa de Vest, cu o democrație de succes și o economie în creștere.

Totuși, rămân multe domenii unde mai este mult de lucrat, cum ar fi procentul de 35% din populație care trăiește sub limita sărăciei. Altfel, au dezvoltat multe prin țară – drumurile sunt bune, au infrastructură turistică și încă produc multe alune!

Cu niște oameni tare dragi, în Senegal

Dacă ai nevoie de alte detalii despre Senegal, lasă un comentariu și răspund cu drag. Și nu uita să verifici și celelalte articole de pe În Sandale, pentru inspirație și recomandări de călătorii.

Iar dacă ți-au plăcut articolele poți să te abonezi la newsletterul În Sandale, care să te anunțe când apar povești noi pe blog. Totodată, mi-ar plăcea să ne împrietenim și pe Instagram și Facebook.

Saint Louis, Senegal

Interiorul unui restaurant în Senegal

Cămile pe plajă, Senegal

Île de Gorée, Senegal