De la Vinales, nu prea știm încotro să o luăm. Eu aș fi vrut la Las Terrazas, dar nu reușisem să găsesc nimic disponibil pentru cazare. Ne gândim să facem autostopul până aici și, dacă chiar nu există locuri de cazare, să plecăm spre Havana. Drumul este destul de lung așa că decidem că vom lua totuși un taxi.

Ajungem la punctul de acces și confirmăm de aici că există o colibă unde putem sta în noaptea asta. Plătim intrarea, 4 CUC, și plecăm către Hotel Moka Cabins.

De fapt căbănuțele astea mă fascinaseră pe mine și m-au făcut să includ zona pe traseul din Cuba. Sunt niște construcții din frunze de palmier, înălțate pe picioroange, fără vreun fel de mobilă înăuntru – doar două saltele, un coș de gunoi și un sul de hârtie igienică.

Se clatină puțin de la adierile de vânt sau când urci sau dacă de miști în somn, dar sigur nu e periculos. My kind of place. Dușurile și baia există și ele, sunt undeva mai în fundul curții și scrie clar că pot fi folosite doar de oaspeți.

Baños de San Juan

Aceste colibe sunt, de fapt, situate lângă Baños de San Juan, la vreo 3 km de Las Terrazas. Un loc fermecător, destul de izolat, cu piscine naturale și mese de picnic ocupate de familii gălăgioase de cubanezi. Se găsesc aici două restaurante și colibele noastre și nimic mai mult. În rest doar peisaj verde și proaspăt.

Ne schimbăm, ne îmbăiem și ne integrăm și noi în grupul de pe malul lacului. Apa este limpede și răcoroasă, iar eu mă cam tem să mă desprind de mal. Răzvan însă n-ar mai ieși.

Pentru a traversa de pe o parte pe cealaltă a râului găsești întotdeauna niște utile stepping stones.

Atunci însă când vrem să mâncăm ceva, pe la 19.00, constatăm uimiți că ambele locuri de mâncat s-au închis. Ce ne facem? Păi, pornim spre Las Terrazas, sigur acolo mai au ceva deschis.

Plecăm noi, dar drumul este pustiu și, în lumina crepusculară, se aud niste capre în depărtare. Și iar mă tem. Tocmai când mă plângeam că vreau să mă întorc apare un tractor cu remorcă. Răzvan face repede un semn de autostop, șoferul oprește și ne urcăm în remorcă. Cu noi mai sunt alți oameni, care par angajați de la vreun hotel – bucătar, ajutor, recepționer. Conversația nu prea se leagă, căci e cam greu să rămânem efectiv în picioare, iar tractorul se hâțână și hurducăie de pare că nu va ajunge într-o bucată.

Dar ne depune teferi, după câteva minute, în centrul din Las Terrazas. Vedem noi cu ce ne întoarcem.

Despre Las Terrazas știam că este o comunitate fondată în 1975 al cărei scop a fost să încurajeze rezidenții să joace un rol activ în conservarea și grija pentru mediul înconjurător. Principalul proiect al acestora, finanțat de guvern, desigur, a fost împădurirea a 50 km² de teren. Pe lângă înființarea propriu-zisă a satului, aceasta a presupus plantarea copacilor în terasele săpate în deal. Au împiedicat astfel eroziunea și le-a fost ușor să și aleagă un nume pentru acest loc.

Proiectul a făcut parte dintr-o schemă mai amplă a guvernului, care promova auto-suficiența și educația în zonele rurale, una dintre promisiunile revoluției. Astăzi, majoritatea locuitorilor lucrează în turism – la hotelurile din zonă sau au dezvoltat mici afaceri cerute de numărul mare de vizitatori.

Ne uităm deznădăjduiți în jur, orașul-sat pare și el gata de culcare. Dar găsim un restaurant pe râu și mâncăm acolo ceva. La o masă vecină sunt doi olandezi și, din discuția pe care au cu chelnerul, înțelegem că au și ei aceeași problemă – nu știu cu ce să se întoarcă acasă. Chelnerul are, desigur, soluția. Cubanezii par că au un răspuns pentru orice situație. „Păi vă duce Juan! Mergeți pe strada principală, faceți stânga, apoi dreapta, apoi mai mergeți un pic și găsiți un bloc mic. A doua ușa pe stânga, la parter. Juan.” Ne băgăm și noi în discuție. „Unde stați?” Stau în direcție opusă față de băile noastre, nu ne ajută. „Da’ ne duce și pe noi Juan pe urmă’? „Vă duce, cum nu?! E băiat bun.”

Până să plece în misiunea de reperare a lui Juan, olandezii se mută la masa noastră și mai bem o bere. Îi invităm mâine la băi.

Juan se ține de cuvânt, vine și ne ia și ne duce acasă cu un coco taxi care pare că a văzut multe la viața lui. Încearcă se ne propună niște drumeții pentru mâine, dar plecăm Juan. Lo siento.

Ne petrecem seara sub casă, unde un englez beat bine ni se alătură. Terminăm romul pe care îl mai avem – acum că se mișcă casa sau capul nostru, nu o să fie prea mare diferență.

A doua zi avem autobuz către Havana după-amiaza, deci avem timp de mic dejun, cafea sub casă, încă o baie cu olandezii de aseară și prânz, la restaurantul care era închis aseară.