Top
Faith 7 – capsula din ultimul zbor în spațiu din Proiectul Mercury. Au urmat Gemini și Apollo.

Recunosc, nu sunt prea mare fan de muzee sau alte obiective din categoria asta. Doar dacă nu sunt fix pe niște subiecte care să mă pasioneze, nu prea le caut. Însă de la NASA Space Center mai că ne-au dat afară la ora închiderii.

Sunt vreo zece astfel de unități în SUA; noi am văzut două – Kennedy & Houston, am parcat într-o noapte pe lângă unul – John C. Stennis din Mississippi și pe cel din Los Angeles am tot zis că îl vedem, dar n-am mai ajuns.

Saturn V - Cea mai înaltă și mai puternică rachetă de până acum, singura care a transportat oameni dincolo de orbita Pământului.

Saturn V – Cea mai înaltă și mai puternică rachetă de până acum, singura care a transportat oameni dincolo de orbita Pământului.

Cercetarea spațiului este un domeniu fascinant. Imensitatea lui, împreună cu trilioanele de miliarde de obiecte din numeroasele miliarde de galaxii ale universului sunt aproape imposibil de perceput pentru mine. Dar atunci când primești niște explicații, vezi evoluția mașinăriilor, planuri noi de explorare spațială, înțelegi că fix în momentul ăsta sunt oameni care trăiesc efectiv în spațiu și revin periodic acasă – este cu adevărat impresionant. Spațiul este uimitor, iar în istorie sunt doar 565 oameni care au ajuns să îl viziteze.

Acum, când zbor, mă încuarjez cu faptul că sunt oameni care merg în Spațiu.

Acum, când zbor, mă încuarjez cu faptul că sunt oameni care merg în Spațiu.

Sunt o grămadă de activități pe care le poți face la Nasa Space Center-uri – poți să iei masa cu un astronaut, care să îți povestească ce face el prin Spațiu, poți să campezi cu întreaga familie, peste noapte, în curtea NASA sau poți să participi la workshop-uri de o zi, poți să ai o zi de training-uri similare cu ale astronauților sau poți participa la diverse simulări – de lansare a unui space shuttle, de intrare în atmosferă, de docking.

Statuia a fost făcută pe baza unei serii de scan-uri 3D a costumului puratat de Neil Armstrong pe Lună.

Statuia a fost făcută pe baza unei serii de scan-uri 3D a costumului puratat de Neil Armstrong pe Lună.

NASA Space Center Houston

De aici sunt coordonate misiunile NASA și este și unul dintre locurile unde sunt antrenați astronauții din SUA. 🙂 Mai e și locul ăla celebru către care astronauții din Apollo 13 au anunțat că au o problemă și că ei nu se mai duc pe Lună, se întorc pe Pământ, în urma unor defecțiuni la rachetuță. Și s-au întors, cu bine. Cel mai de succes eșec.

Pupitrul de la care Kennedy a rostit faimosul discurs, cum că vor ajunge în 10 ani pe Lună, este la HSC.

Pupitrul de la care Kennedy a rostit faimosul discurs, cum că vor ajunge în 10 ani pe Lună, este la Houston NASA Space Center.

Este fascinant aici, sunt mai mult de 400 de item-uri expuse, mini cinematografe, zone cu specific – Marte, Luna, instalații interactive și magazine de cadouri.

Independece Plaza

În ogradă se înalță mândru un Shuttle Carrier Aircraft – un Boeing 747 de linie, modificat să care navetele spațiale de pe unde aterizau și ele, înapoi la locul de lansare. Avionul ăsta are la activ  6,335 de decolări și aterizări și a cărat navete de 223 de ori. Acum are în cârcă o replică fidelă și la scară a navetei Independence (fostă Explorer).

Shuttle Carrier Aircraft, Boeing 747 și naveta spațială Independence

Shuttle Carrier Aircraft, Boeing 747 și naveta spațială Independence

Și poate fi explorat și pe interior, unde mobilierul a fost scos (au păstrat doar locurile de la first class unde mai stăteau și astronauții la o tablă), iar pereții sunt decorați cu panouri informative care îți spun povestea avionului.

Shuttle Carrier Aircraft pe interior

Shuttle Carrier Aircraft pe interior

Optimismul și perseverența lui Edison. :)

Optimismul și perseverența lui Edison. 🙂

Starship Gallery

O altă zonă care a generat muulte Ah! și Wow! este galeria astronavelor! Sunt o grămadă de lucruri interesante expuse. 🙂

Sunt 3 navete care au fost efectiv în spațiu (ca SpiderMan 🙂 )– capsulele de la Mercury 9 și Gemini 5 și modulul de comandă în care s-au întors astronauții din misiunea Apollo 17.  Ăsta din urmă a fost ușor carbonizat pe o parte la intrarea în atmosfera Pământului, din cauza căldurii extreme.

Capsula din Apollo 17

Capsula din Apollo 17

Aceste capsule aterizează în ocean, în puncte pre-stabilite, unde sunt așteptate și recuperate de echipele NASA.

Recuperarea Orion Sursă foto: www.nasa.gov / Media Resources.

Recuperarea Orion Sursă foto: www.nasa.gov / Media Resources.

Am văzut și un model de test pentru un modul lunar – mașinăria care îi depozitează efectiv pe astronauți pe lună.

Modulul lunar

Modulul lunar

Și un rover, tot de test, o mașinuță ca alea de golf, cu care s-au plimbat astronauții șmecheri pe Lună. Ultimele trei misiuni Apollo au dus cu ele și 3 rovere pliate, pe care le-au asamblat acolo și cu care s-au plimbat vreo 30 km pentru a strânge mostre, roci, praf lunar. Toate cele 3 mașinuțe (+ două de la ruși) sunt încă pe Lună.

5 de-astea sunt încă pe Lună

5 de-astea sunt încă pe Lună

Tot aici poți să atingi o pietricică adusă de pe Lună, sunt doar 8 pietricele lunare în lume, pe care poți să le atingi (noi ne-am pus degețelele pe două). O suspectez totuși că a fost super șlefuită de atâtea atingeri.

Stația Spațială Internațională – ISS

International Space Station (ISS) este una dintre cele mai impresionante realizări spațiale ale omenirii. Este un science lab care orbitează în jurul Pământului și reprezintă cea mai mare structură construită vreodată în spațiu.

Până acum nu am conștientizat că, efectiv, există oameni permanent în spațiu – acolo lucrează ei și revin din când în când pe acasă. Adică, îi mai vedeam câteodată cu mesajele lor de Crăciun, dar nu am stat niciodată să mă gândesc că oamenii ăia acolo lucrează, se trezesc și muncesc în spațiu. Îmi imaginez cu e o conversație între ei – Și, ce faci? Pleci pe Pământ săptămâna viitoare.

Astronauții pot dormi în orice poziție. Totuși, trebuie să se atașeze de ceva pentru a nu pluti haotic și a se lovi de ceva. Echipajele stației spațiale dorm de obicei în saci de dormit, aflați în mici containere.

Astronauții pot dormi în orice poziție. Totuși, trebuie să se atașeze de ceva pentru a nu pluti haotic și a se lovi. Echipajele stației spațiale dorm de obicei în saci de dormit, aflați în mici containere.

Stația asta se află la o altitudine de 400 Km deasupra Pământului și înconjoară globul la fiecare 90 de minute cu o viteză de aproximativ 28.000 km / h. Într-o zi, stația parcurge aproximativ distanța de la Pământ la Lună și înapoi. Nici măcar nu percep cum poate fi posibil.

Zona dedicată ISS de la NASA Space Center îți face o idee despre cum se desfășoară viața în spațiu, cum se spală, ce mănâncă, cum dorm astonauții sau cum arată băile.

Dușurile în spațiu par în sine niște aventuri

Dușurile în Spațiu par în sine niște aventuri

Tot aici am aflat și conturile de instagram ale unor astronauți rezidenți pe ISS. Sunt fascinante postările lor:

Missions Mars

Spațiul ăsta se focusează pe proiectele NASA de a trimite misiuni spațiale, cu echipaj, pe Marte. Este amenajat în culorile planetei și ți se explică cum ar putea fi viața pe Marte atunci când vor trimite în sfârșit oameni acolo, cum vor arăta căsuțele, îmbrăcămintea și echipamentele care ar putea fi utilizate.

Gravitația Pământului bate gravitația de pe Marte.

Gravitația Pământului bate gravitația de pe Marte.

Poți să înveți cum diferă gravitația pe Marte față de Pământ, care sunt locurile pe unde NASA a trimis roboței sau care sunt fenomenele climatice. Și cică, dacă ai putea sta la Ecuator-ul de pe Marte, temperatura la picioare ar fi ca o primăvară caldă, iar la cap ar fi extrem de frig. :)!

Vremea pe Marte în ziua când am vizitat Houston Space Center.

Vremea pe Marte în ziua când am vizitat Houston Space Center.

Producțiile și materialele dedicate planetei Marte nu o prezintă ca fiind cea mai prietenoasă.

Producțiile și materialele dedicate planetei Marte nu o prezintă ca fiind cea mai prietenoasă.

Galeria Astronauților

Galeria de astronauți adună o serie de costume spațiale care au fost folosite în misiuni din viața reală. Este explicată evoluția lor, materialele din care sunt fabricate, misiunile unde au fost folosite.

Costumele astronauților și evoluția lor.

Costumele astronauților și evoluția lor.

Există aici și un perete imens cu pozele oficiale ale celor care au zburat în spațiu – începând cu misiunile Mercury, Gemini și Apollo, până la cei care sunt în prezent în spațiu. Pozele care au o bandă neagră sunt cu membri care au murit în misiuni sau în timpul antrenamentelor.

Fotografiile oficiale ale echipajelor care au mers în Spațiu.

Fotografiile oficiale ale echipajelor care au mers în Spațiu.

Turul cu trenulețul

Din păcate, pe acesta nu l-am făcut. Când am mers noi, deși nu era o perioadă foarte aglomerată, coada era estimată la două ore, așa că am renunțat.

Mi-a părut tare rău pentru Rocket Park, pe care îl vezi de pe stradă, când vii spre NASA Space Center. Există aici o rachetă Saturn V care nu a fost niciodată folosită și, luând în considerare clădirea care o adăpostește, este imensă.

Trenulețul te mai duce și la locul de unde au fost controlate misiunile spațiale și unde a fost auzit pentru prima dată Houston, we’ve had a problem.

Am încercat să mergem pe cont propriu, dar nu ne-au lăsat.

Prima aselenizare

Prima aselenizare

NASA Kennedy Space Center – Cape Canaveral

Pentru că ne-a plăcut atât de mult la Houston, am zis să mergem si la Kennedy. Mai ales că tot ploua prin Florida.

  • Cost bilet intrare: 59$ / adult.
  • Durată vizită: planifică minim 3 – 4 ore, dar poți petrece lejer ziua aici.
  • Program: 10am – 5pm
  • Localizare: Florida, Cape Canaveral – la 90 km de Orlando.
  • Parcare pentru RV disponibilă, 15 $.
  • Website: https://www.kennedyspacecenter.com/
Rezervorul extern pe care se atașează navetele are 44 m înălțime.

Rezervorul extern, pe care se atașează navetele, are 44 m înălțime.

NASA Kennedy Space Center este locul de unde se lansează rachetele. Și partea cea mai frumoasă este că poți să asiști la o lansare. În curtea de la Kennedy există un fel de tribune amenajate pentru special pentru asta, iar pe site-ul lor te poți înscrie pentru a primi informări când astfel de evenimente se întâmplă.

Celebrul counter de la NASA

Celebrul counter de la NASA

După ce a fost scos din uz acum câțiva ani, din cauza unui uragan care îl vătămase, ceasul celebru a fost restaurat și plasat la intrarea în Space Center și mai numără și acum, onorific, lansările de la Cape Canaveral.

Este considerat unul dintre cele mai urmărite ceasuri din lume, prin aceeași categorie cu Big Ben din Londra, și a numărat lansări celebre ca Apollo 12, lansarea Hubble Space Telescope sau prima lansare a unei navete spațiale.

Am ajuns pe fugă, cu vreo 3 ore înainte de închidere, și ne-ar mai fi trebuit măcar încă o oră ca să vedem, măcar fugitiv, tot.

Și aici există un tur, de data asta cu autobuzul. L-am luat pe ăsta prima oară, să fim siguri că prindem. 🙂

Vehicle Assembly Building

Autobuzul ăsta ne-a plimbat prin împrejurimi. Am ajuns prima data la Vehicle Assembly Building, una dintre cele mai mari clădiri din lume, ca dimensiuni – are 160 m în înălțime și 158 lățime. Este imensă, iar domnul șofer de autobuz și ghid ne zice că:

  • Steagul de pe clădire are 63 m lungime cu 35 lățime, cel mai mare steag al SUA din lume.
  • Pe dungile albe / roșii ar putea merge lejer un autobuz
  • Fiecare steluță de pe steag are 2 m ca diametru
  • Clădirea are cele mai mari uși din lume și le ia 45 de minute să se deschidă complet.

A fost finalizată în 1966 și a găzduit asamblarea rachetelor din programul Apollo. Pe clădire o vedem a afară, din autobuz. Nu intrăm din motive de siguranță.

Vehicle Assembly Building. Sursă foto: www.nasa.gov / Media Resources.

Vehicle Assembly Building.
Sursă foto: www.nasa.gov / Media Resources.

VAB este construită la aprox. 6km de platformele de lansare, iar până acolo rachetuțele sunt duse cu niște transportatoare cu șenile imense (crawler-transporters), unele dintre cele mai mari vehicule construite vreodată. Călătoria durează cam 5 ore.

Transportatoarele duc o rachetuță la platforma de lansare.

Transportatoarele duc o rachetuță la platforma de lansare.
Sursă foto: www.nasa.gov / Media Resources.

Platformele de lansare

Vedem și platformele de lansare, dar tot așa, din depărtare. Sunt 3 – 39A, 39B, and 39C, construite pentru operațiunile Apollo (Apollo 11 a fost lansată de pe 39A) și modificate acum pentru programul SpaceX.

În 2014, SpaceX a semnat un contract de închiriere cu NASA pentru a folosi zona de lansare pentru următorii 20 de ani și au operat o serie de modificări pentru lansarea rachetelor sale Falcon 9 și Falcon Heavy.

La Cape Canaveral, pe lângă NASA, își mai desfășoară activitatea și câteva companii private care au ca domeniu de activitate explorarea Spațiului – SpaceX, Boeing, United Launch Alliance sau Blue Origin, a băiatului de la Amazon. Pare că se întâmplă o nouă space race.

Apollo/Saturn V Center

Punctul de destinație al bus-ului este Apollo/Saturn V Space Center și a fost partea mea preferată. Cât așteptăm la ușă, pentru ca seria din fața noastă să termine de văzut filmulețul, aruncăm o privire prin Moon Tree Garden, grădina mică de la intrare. Sunt aici 12 copăcei care au crescut din semințele duse pe Lună de Apollo 14. Sau așa ceva. 🙂 Sigur sunt 12 la număr, câte unul pentru fiecare misiune Apollo, cu echipaj. Cu ocazia aniversării a 50 de ani de la prima aselenizare, le-au ridicat băieților din echipaj statuie.

The Eagle has Landed - statuia ridicată pentru misiunea Apollo 11

The Eagle has Landed – statuia ridicată pentru misiunea Apollo 11 la NASA Space Center

La intrare un filmuleț ne povestește despre space race – întrecerea nebună, dinte ruși și americani, de a ajunge în spațiu. Și cât de afectați se simțeau americanii de succesele raportate de ruși.

De aici a fost coordonată lansarea primei rachete din programul Apollo  – 8. Iar camera arată fix ca atunci, zic ei. Ba chiar au aruncat câteva pachete de Viceroy și Marlboro pe mese și au lăsat halatele de lucru pe scaune. Asistăm și la o simulare a lansării, fix din camera asta, cu înregistrările originale. Și este emoționant, se simte tensiune în sală și îți ții respirația la numărătoarea inversă.

Camera de control pentru Apollo 8

Camera de control pentru Apollo 8

Urmează apoi zonă dedicată misiunilor Apollo,  cu multe alte exponate, unde suspendată tronează o racheta Saturn V care are 111 m lungime, de nici nu poți să o cuprinzi în poză. Este cu 18 mai mare decât statuia libertății. Și este una dintre cele 3 rachete de acest tip rămase.

Sala dedicată misiunilor Apollo.

Sala dedicată misiunilor Apollo.

Sunt afișate aici multe ziare care au dedicat 'prima pagină' aselenizării.

Sunt afișate aici multe ziare care au dedicat ‘prima pagină’ aselenizării.

De aici, totul se desfășoară pe repede înainte, căci mai avem doar o oră până la închidere.

Atlantis Space Shuttle

Efectiv fugim să vedem zona asta. Experiența începe cu un scurt metraj care arată cum a apărut ideea shuttle-urilor spațiale. Brief-ul era o reducere semnificativă a costurilor – construcția rachetelor costa enorm, un Saturn V ajungea la $185 mil; ultimele 3 misiuni Apollo au fost anulate din cauza costurilor rachetelor. Așa au apărut aceste navete parțial reutilizabile, care se lansează ca niște rachete, dar aterizează ca un planor și care au dus oameni, și nu numai, în spațiu și înapoi timp de vreo 30 de ani. Deci astronauții au făcut naveta cu naveta spațială. 🙂

La pensie, după 33 de misiuni și 4,848 ocoluri în jurul Pământului, naveta se odihnește aici. Poți să o vezi de aproape, cu porțile larg deschise.

Atlantis Space Shuttle

Atlantis Space Shuttle

Hubble Space Telescope

Există aici o replică la scală a celebrului telescop spațial – Hubble. Deși a fost dus în spațiu în 1994 de naveta Discovery, telescopul nu a fost chiar operațional de la început, din cauza unei lentile setate incorect. 4 misiuni și 19 ani mai târziu – lentila a fost corectă și sistemele upgradate.

Acum Hubble scanează atent Spațiul și face poze care nu ar fi posibile de pe Pământ, din cauza poluării luminoase și a denaturării atmosferice.

De când e el a făcut peste 1 milion de observații asupra Universului, furnizând informații super valoroase pentru oamenii de știință.

Hubble Space Telescope are dimensiunea unui autobuz școlar

Hubble Space Telescope are dimensiunea unui autobuz școlar

Zona asta are o grămadă de activități – poți să înveți cum să folosești un braț robotic sau cum să andochezi (nu am reușit nicicum), dar cel mai tare și pe care l-am ratat era simulatorul de lansări. Asta ar fi fost într-adevăr o experiență, dar era aproape de ora închiderii și nu mai activa.

Există o parte dedicată și misiunilor care au eșuat și celor care și-au pierdut viața – cum sunt Columbia, Apollo 1 sau Challenger.

Și un van care arată foarte bine, m-aș vedea străbătând lumea cu el – Airstream Motorhome! Era folosit pentru a duce astronauții la navete, se zice că toți cei care au stat în mașina asta, au ajuns în Spațiu.

Airstream Motorhome

Airstream Motorhome

Rezervorul extern

În fața clădirii care adăpostește Atlantis-ul este expus un rezervor exterior pentru navete. Este compus din rezervorul în sine – cel portocaliu, și două propulsoare. Pe ansamblul ăsta se atașează naveta și se lansează împreună. Propulsoarele se detașează după 45 km și mai înaintează vreo 22 km din inerție. Când reintră în atmosferă, deschid parașute și cad în ocean, într-un loc stabilit înainte, de unde sunt recuperate de navele NASA.

Apoi, în timpul zborului, la 112 km deasupra Oceanului Atlantic și la aproximativ opt minute, 30 de secunde în zbor, rezervorul se separă de orbiter. Acesta continuă să urce până la 209 km, apoi cade, dezintegrându-se în atmosferă și căzând în ocean, la fel într-o zonă predefinită.

Rezervorul extern și propulsoarele laterale

Rezervorul extern și propulsoarele laterale

Rocket Garden

Ăsta este primul lucru pe care îl vezi când de apropii de KSC și este și ea impresionantă. Există tururi ghidate sau poți să te plimbi de unul singur să citești tu plăcuțele și să testezi capsulele unde stăteau astronauții.

Este aici o rachetă Mercury-Redstone 3, ca cea cu care Alan Shepard a realizat primul zbor  în spațiu pentru americani. Și o rachetă Saturn 1B, cea care a stat la dezvoltarea viitoarelor Saturn V care au dus oamenii în spațiu.

Nu uita să te abonezi la newsletterul În Sandale, care să te anunțe când apar articole noi pe blog. Și mi-ar plăcea să ne împrietenim și pe Instagram și Facebook. ?

Rocket Garden

Rocket Garden, NASA Space Center

Saturn

Saturn 1B, bunicul lui Saturn V

Replica de la capsula Gemini. Acomodează 2 astronauți.

Replica de la capsula Gemini. Acomodează 2 astronauți.

Kennedy Space Center

Kennedy NASA Space Center

Houston Space Center

Houston NASA Space Center

post a comment