Sus
Arta este unul dintre mijloacele prin care Comuna 13 s-a reabilitat

Cu numai câțiva ani în urmă Comuna 13 era considerată cea mai periculoasă zonă din Medellin, Columbia.  Oraș care, oricum, nu era premiant la capitolul siguranță.

Oricât de trist ar fi, orașul ăsta și-a câștigat celebritatea pe urma lui Escobar și a cartelurilor drogurilor, a gherilelor, grupărilor paramilitare și bandelor locale.  FARC, ELN, ACCU, AUC, CONVIVIR, EPL. – sunt atâta încât uiți așa de ușor care pentru ce și cu cine a luptat. Cert este că toți au luptat. Atacurile armate, răpirile, bombele, împușcăturile erau ceva comun pe străzile orașului ăsta nefericit.

Iar în Comuna 13 era cel mai rău.  
Case în Comuna 13, Medellin

Căsuțele din Comuna 13, Medellin

Am ajuns la Medellin seara, după un drum obositor dinspre Cartagena, pe o vreme ploioasă și nesuferită. Două locuri erau aici, pe care voiam să le fac musai. Să merg într-un tur prin Comuna 13 și să vizitez Museo Casa de la Memoria. Cumva din aceeași poveste, destul de conectate. Înțelegi mai bine locurile pe care le vezi, pe baza istoriei.

Comuna se referă la o împărțire pe zone administrative. Medellin este un oraș imens, organizat pe multe structuri și substructuri. Partea urbană este împărțită 6 zone, împărțite apoi în 16 comune și 249 de cartiere.

Comuna 13

Comuna 13

Un tur prin Comuna 13

Comuna 13 este poziționată ca un simbol! Un simbol al renașterii, al posibilității de a începe din nou, de a schimba gloanțele pe fluturi și floricele. Este valabil atât pentru Medellin, cât și pentru întreaga țară și pentru columbieni.

În Comuna 13 poți să mergi pe cont propriu. Mai ales că sunt atât de multe tururi, te vei simți mereu parte dintr-un grup, chiar dacă, oficial, nu ești cu ei. Ai grijă doar să stai aproape de zona scărilor rulante și să nu rămâi pe acolo când se întunecă.

Sau ca parte dintr-un tur organizat. Nu sunt eu mare facă de grupuri, dar aici mi s-a părut interesant. Pentru că tururile sunt ținute de cei care au locuit în Comuna 13 în perioada ei cea mai neagră.

Cineva celebru a filmat un videoclip aici, dar nu îmi amintesc cine.

Cineva celebru a filmat un videoclip aici, dar nu îmi amintesc cine.

Sunt mai mulți organizatori de astfel de tururi – eu i-am ales pe Zippy Tour Comuna 13. Pentru că păreau simpatici. Și pentru că rezervarea se făcea destul de ușor, direct pe site, cu o seară înainte. Iar confirmarea vine instant pe mail.

Tururile lor se organizează de două ori pe zi, la 10:00 și la 14:00. Și îți poți alege dacă să mergi la cel în spaniolă sau engleză. (noi l-am ales pe cel în spaniolă, că engleză am tot vorbit).

Comuna 13

Comuna 13

Ne-am întâlnit la stația de metrou San Javier și am urmat oamenii cu umbreluțe albastre.

Plimbarea asta durează cam 3 ore și este punctată de opriri din loc în loc pentru a povesti despre istoria locului și cum se desfășura viața pe aici, pentru a admira sutele de graffiti-uri sau dansurile băieților care au învățat singuri cum stă treaba cu break dance-ul.

Se dansează mult pe străduțele din Comuna 13

Se dansează mult pe străduțele din Comuna 13

E bine să ai papuci confortabili și bani mărunți.

Iar marele avantaj, atunci când tururile sunt organizate de oameni care locuiesc aici, este că poți merge în vizită la ei acasă.

Tururile sunt gratuite, doar pe bază de bacșiș. 

După ce ne-am strâns vreo 15 oameni, unii chiar din Medellin, care nu ajunseseră niciodată în Comuna 13, a început turul și povestea.

Culori frumoase pe străzile din Comuna 13

Culori frumoase pe străzile din Comuna 13

Cum a ajuns Comuna 13 cel mai periculos cartier

De-lungul timpului oamenii au tot migrat către partea asta a țării, cu diverse motivații – fie pentru un trai mai bun și pentru a profita de avantajele economiei înfloritoare (zona este foarte bună pentru agricultură), fie pentru a fugi de conflictele violente din zonele rurale din Antioquia.

Cert este că noile comunități care populau periferia orașului erau formate de oameni foarte săraci, lipsiți de educație și fără prea multe cunoștințe. Au fost forțați de împrejurări să se mute și să caute locuri noi unde să supraviețuiască.

Nu aveau bani să își cumpere locuințe sau materiale cu care să le construiască, foloseau apă din râuri și furau electricitate. Din ce au găsit și ei – lemn, prelate, sfori, aluminiu, sârme, au încropit cocioabe în care au trăit ilegal. Le-au ridicat fără vreo logică sau infrastructură, fără să aibă sisteme de canalizare, apă curentă, colectare a gunoiului sau fără a plăti vreo taxă.

Deși mai solide acum, căsuțele tot par construite unele peste altele | Comuna 13, Columbia

Deși mai solide acum, căsuțele tot par construite unele peste altele | Comuna 13, Columbia

Pentru că nu erau legale, din când în când guvernul intervenea și le mai distrugea. Dar în urma lor se ridicau instant altele noi – la fel de îngrămădite și de sărăcăcioase.

Casele construite în sus, pe dealuri

Casele construite în sus, pe dealuri, sunt mult mai accesibile acum.

Locuitorii de drept ai orașului s-au uitat chiorâș la șatrele care se ridicau lângă Medellin.

Dar și mai tare i-au displăcut pe locuitorii lor. Discriminați, fără vreo șansă de integrare, fără joburi, mahalaua de aici a servit drept pepiniera perfectă pentru grupările ce activau în zonă și care aveau nevoie de diverse servicii pe partea de trafic de droguri, jafuri, atacuri sau crime.

Comuna 13

Comuna 13 nu era nici pe departe așa colorată în anii ’90.

Dificultatea poliției (nu era în jurisdicție, le-o fi fost și lor frică, ăia erau mulți…) de a interveni în zonele astea a lăsat poziția vacantă. Așa că grupurile de gherilă de stânga au început să acționeze ca o forță de ordine neoficială. Erau judecătorii conflictelor, hotărau cine trăiește sau cine moare, cine era hoț și cine victimă.

Și mai era un motiv pentru care Comuna 13 era dorită de toți răufăcătorii, că erau ei FARC, ELN, CAP, traficanți, paramilitarei etc – locația. Este foarte aproape de autostrada principală (autostrada San Juan). Pe aici se putea asigura mai ușor transportul armelor, drogurilor și banilor.

Comuna 13 atrage turiști din toate părțiel lumii, care vin aici pentru povestea locului și tururile de graffiti

Comuna 13 atrage turiști din toate părțile lumi; vin aici pentru povestea locului și tururile de graffiti

Situația a scăpat de sub control în 1999.

Mai multe blocuri ale AUC (organizație de dreapta formată din grupări anti-gherilă și dezertori ai cartelului Medellin, al lui Pablo Escobar) au început o ofensivă pentru a îndepărta grupurile armate ilegale de stânga din zonă.

Acțiunea asta a provocat o violență fără precedent în comună. Criminalitatea a ajuns la cifre astronomice, iar omorurile deveniseră ceva normal, la ordinea zilei.

Copiii erau obișnuiți să vadă oameni morți pe stradă, locuitorii ieșeau rar pe stradă, iar casele aveau urme de gloanțe. Îmi doresc tare ca cea ce spune ghidul să fie măcar puțin exagerat și ca lucrurile să nu fi stat chiar așa…

Acum locuitorii din Comuna 13 nu se mai tem să iasă pe străzi

Acum locuitorii din Comuna 13 nu se mai tem să iasă pe străzi

Conform Colombia Reports, la sfârșitului secolului, rata medie de crimelor în Medellin a fost constantă în jurul valorii de 170 la 100.000 de locuitori. Altfel a stat situația în Comuna 13. Dacă înainte media crimelor era de 123, mai mică decât media orașului, între 1997 și 2002, rata omuciderilor s-a triplat, ajungând la 357.

Poliția din Medellin și forțele de securitate națională au implementat 10 operațiuni militare în Comuna 13 pentru a pune capăt războiului dintre gherile și paramilitari și cine mai activa prin Comună. Dintre acestea două au avut rezultate mai notabile – Mariscal și Orion.

Astăzi oamenilor nu le mai este rușine să spună că vin din Comuna 13

Astăzi oamenilor nu le mai este rușine să spună că vin din Comuna 13

Operațiunea Mariscal

S-a întâmplat în mai 2002, omorând 9 civili, dintre care 3 minori. În memoria lor și în cinstea copilăriei a fost construit un tobogan care suplinește scările. Ar fi distractiv, dacă nu ar fi tragic.

Să fim puțin, din nou copii. Pentru cei care nu au putut avea o copilărie până la capăt.

Să fim puțin, din nou copii. Pentru cei care nu au putut avea o copilărie până la capăt.

Ghidul continuă cu povești din timpul Mariscal. O mamă ai cărei fii erau răniți a scos pe geam un cearșaf alb, cerând încetarea bombardamentelor pentru a-și putea duce copiii la spital. La scurt timp fiecare casă a fluturat câte un steag alb! Așa a luat sfârșit asaltul, care nu a adus niciun beneficiu. Ba din contră, a creat victime și a distrus moralul și casele localnicilor.

Și ghivecele sunt colorate în Comuna 13

Și ghivecele sunt colorate în Comuna 13

Operațiunea Orion

În același an, în octombrie, noul președinte al Columbiei, Alvaro Uribe a inițiat controversata Operațiune Orion. A ordonat intrarea în forță și înlăturarea grupărilor din Comuna 13.

Timp de 4 zile, 1000 de polițiști, soldați, ajutați de elicoptere și un tanc au atacat cartierul. Sunt însă zvonuri că în tot acest timp poliția ar fi colaborat cu paramilitari. Sute de civili nevinovați au fost răniți, torturați și reținuți, iar mai multe persoane au fost ucise. Cifrele exacte rămân neclare și acum.

Comuna 13

Comuna 13

Anul următor rata crimelor a scăzut de la 357 la 72. Dar chiar și acum rămâne o acțiune controversată. A fost văzută doar ca o înlocuire a unui grup armat cu un altul, la fel de rău și de ilegal. Și se zvonește că scăderea crimelor se datorează faptului că Don Berna le-a interzis să se mai căsăpească toată ziua. Don Berna – vi-l mai amintiți din Narcos? Fondatorul Los Pepes, finanțat de Cali să îl omoare pe Escobar și pe cei ce îl ajutau, cel care i-a preluat armata de asasini, după moarte. Don Berna.

După extrădarea lui din 2008, crimele au început din nou să crească. Dar comunitatea de aici nu s-a mai lăsat atât de total învinsă de violență.

Zidurile colorate din Comuna 13

Zidurile colorate din Comuna 13, Columbia

Comuna 13 azi

În aceste zile, Comuna 13 este mai sigură, noi ne plimbăm destul de nestingheriți pe străzi. Iar tinerii de aici au preocupări mai normale. Au înlocuit armele cu spray-urile de graffiti și sunetele de mitralieră cu muzică și dans.

Zona este plină de tot felul de culori și desene, deseori găzduiește întreceri internaționale între grafferi.

Sunt mulți artiști în Comuna 13

Sunt mulți artiști în Comuna 13

Administrația orașului a investit în reabilitarea zonei. Există aici o linie de teleferic, scări rulante exterioare care fac întoarcerea acasă a rezidenților mult mai plăcută. Joburile sunt accesibile acum locuitorilor din Comuna 13, ba, mai mult, zona s-a transformat într-o atracție turistică. Localnicii și vizitatorii populează străzile, se bucură de mâncarea de pe stradă sau de o bere rece. Ghidul ne povestea că acum câțiva ani, când au început și au avut primul tur, erau doi ghizi și un singur vizitator.

Scările rulante din Comuna 13

Scările rulante din Comuna 13

Turul nostru se încheie pe prispa casei unde ghidul și-a petrecut copilăria. Primim gustări și îi cunoaștem și pe ceilalți membri ai familiei. Oamenii ăștia nu se lamentează, nu își plâng de milă, zâmbesc și se arată doar bucuroși că acum e mai bine. Iar mie mi se pare că îmi povestesc un film și nicicum o realitate, când toți se temeau să iasă de din casă.

Comuna 13

Comuna 13

Acum excursiile se desfășoară în mod regulat, iar grupurile sunt numeroase. Cu toate acestea, este important de menționat că zona încă se confruntă cu probleme de criminalitate și violență a grupărilor ilegale. Să rămâi afară după întuneric nu este o idee prea bună în Medellin, în general, iar aici cu atât mai puțin.

Ți-a plăcut povestea Comuna 13? Nu uita să te abonezi la newsletterul În Sandale, care să te anunțe când apar articole noi pe blog. Și mi-ar plăcea să ne împrietenim și pe Instagram și Facebook.

Nici locuințele de acum nu par cele mai rezistente

Nici locuințele de acum nu par cele mai rezistente

Graffiti pe străzile înguste

Graffiti pe străzile înguste

Comuna 13, Medellin

Scările urcă până aici în Comuna 13, Medellin

Sărbătorind copilăria

Sărbătorind copilăria

Comentează ceva...