Tanzania a fost ușor de ales, acum când nu sunt prea multe opțiuni de călătorie și când se întâmpla un exod al călătorilor spre destinația asta încă deschisă. Dar, nu este ca și cum este o țară sărăcăcioasă într-ale văzutului și-am plecat acolo doar că nu erau alte locuri primitoare. Ba, din contră. Tanzania – cu plajele alea ireale, cu animăluțele și parcurile naționale care parcă sunt din altă lume, cu oamenii super prietenoși și cel mai înalt munte al Africii, se bate lejer cu orice altă destinație. Și are și șanse mari de câștig. 🙂

A fost prima mea țară din Africa și mi se pare cea mai potrivită în rolul ăsta, de inițiator al continentului. Un fel de Thailanda, pentru Asia. Și și aici, ca în Thailanda, am plecat singură și am stat așa o lună, până Răzvan s-a îndurat să mi se alăture. Între timp, pentru câteva zile m-am văzut și cu prietenii de la VeveTravels și Cu rucsacul în spate.

A fost cea mai lungă perioadă petrecută într-o călătorie. Doar că în prima lună am și lucrat de acolo și m-am plimbat ușor mai restricționat. Dar tot e mai bine să lucrezi cu picioare în nisip și ocean în ochi, decât de acasă cu priveliștea blocurilor gri.

Tanzania

În forma actuală, țara s-a născut relativ recent – în 1964, când Tanganyika s-a cuplat cu Zanzibar. Tan + zan = (love) Tanzania.  Zanzibar, anterior, a făcut parte din Imperiul Oman – se găsesc ușor urmele imperiului prin Stone Town.

Capitala țării este Dodoma, deși pare că nu prea se întâmplă mare lucru pe acolo. Orașul fancy, cu aere de capitală este Dar es Salaam, peste mal de Zanzibar. Un fel de Ankara cu Istanbul. 

A, și legat de vaccinuri – cel pentru febră galbenă nu este cerut oficial în Tanzania (este obligatoriu doar dacă vii dintr-o zonă cu grad mare de infectare (sunt mai multe țări din Africa sau America Latină), dar este intens recomandat să fie făcut. La fel și pastilele împotriva malariei, alături de protecție sporită împotriva tănțarilor. Eu nu am făcut nici vaccinul, nici nu am luat pastilele de malarie, dar este un risc asumat. Nicium nu zic că e bine așa, doar spun că, tehnic, că se poate intra și fără.

Când am mers și cum a fost vremea?

Am plecat pe 11 ianuarie, fix când la noi începea să fulguiască pe afară. Și-am aterizat acolo pe o căldură intensă, la 8.00 de dimineața. Asudam continuu, de se uita îngrijorat la mine și șoferul de taxi.

Teoretic, sunt două sezoane de ploaie în Tanzania. Unul mai serios – care începe la final de martie și se termină la final de mai. Cei de la hotelul din Paje chiar îmi spuneau că în fiecare an închid o lună, cel mai des în mai, pentru că plouă continuu. Se închid și agențiile care organizează safari-uri și nici pe Kilimanjaro nu se mai urcă în perioada asta.

Și mai este un sezon ploios mai ușor, cu ploi mai răzlețe, de scurtă durată, undeva în noiembrie – decembrie. It’s business as usual în perioada asta.

Acum, cât am stat eu a fost mereu soare, 30 – 35 °C – cu vreo 4 zile în care a plouat cam 5 minute. Tare plăcute reprizele de ploaie. Însă în ultimele 3 zile din Zanzibar s-au adunat niște nori negri și a plouat mai tot timpul. Ca să facă mai ușoară plecarea, cred.

De ploi răzlețe, plus o furtună, am avut parte și pe continent, în safari. Dar cred că a fost mai bine așa – dacă ar fi fost foarte cald cred că animalele ar fi stat mai ascunse în timpul zilei și nu am fi văzut atât de multe.

Traseul

Pentru că a fost o vacanță combinată cu munca, nu m-am deplasat atât de mult pe cât aș face-o în condiții de călătorie pură. Oricum, pentru că Zanzibar-ul nu este o insulă chiar așa de mare (cea mai mare lungime este de 83 de km), am stat doar în câteva sate. De aici am vizitat diverse alte locuri, fie cu mașina, fie cu dalla dalla.

Cam prin locurile astea am ajuns:

Paje  → Pwani Mchangani (+ Mnemba Island) → Stone Town (vizită de o zi) →  Kizimkazi (tur la delfini) →  Pingwe (+ faimosul restaurant The Rock) → Plaja Matemwe  → Nungwi → Lacul Manyara (safari) → Parcul Național Tarangire (safari) → Parcul Național Serengeti (safari) →  Craterul Ngorongoro (safari) → Arusha.

Transport Tanzania

Spre Tanzania am zburat cu Qatarul care te transportă relativ repede și nici nu sunt pretențioși cu teste sau alte demonstrații de negativitate. Inițial aveam zborul de întoarcere pe 7 februarie, dar mai prelungit până pe 17 februarie. Deci am testat și noua politică de schimbare de dată a zborului, fără motiv, pe care o are acum Qatar Airways. Ba chiar am schimbat și aeroportul de întoarcere – din Zanzibar, în Dar es Salaam.

În Zanzibar am închiriat mașină pentru 7 zile. În restul zilelor m-am deplasat fie cu taxi, fie cu dala dala, mijlocul de transport în comun.

Mașină închiriată în Zanzibar

Ca să ne fie ușor să ne plimbăm de colo-colo pe insulă, am închiriat mașină – practică obișnuită prin părțile astea pentru turiștii călători. Transportul în comun nu este punctul forte al Zanzibarului, iar taxi-urile sunt nerușinat de scumpe.

În principiu, se conduce lejer (în zona orașului e mai haos), drumurile sunt decente (mai bune în partea de nord a insulei), atât timp cât sunt principale. Cele secundare oricum nu par a fi drumuri, pline de hârtoape și alte hăuri. 

Procedura e închiriere este extrem de simplă. Toată treaba a fost aranjată pe Whats App. Am ales să închiriem de la Zanzibar Cheap Car Rental – VeveTravels avea mașina de la ei și a confirmat că sunt ok. Am completat formularul de pe site, www.zanzibarcheapcarrental.com/ și în câteva minute mi-au răspuns să îmi confirme disponibilitatea și să îmi ceară permisul șoferului.

În Tanzania este nevoie de o echivalare locală a permisului de conducere. O formalitate care te costă 10$ și de care se ocupă firma de închirieri. Primești la final o foaie care atestă că e ok să miști mașina pe drumurile publice ale țării.  

Prețul pe zi a fost de 25$, fără vreo garanție sau asigurare. Iar în Tanzania se conduce pe stânga, lucru de care uitam des.

Mașina a fost drăguță, un Suzuki Escudo – chiar dacă una dintre portiere arăta de parcă ar fi fost împușcată de oameni care folosesc trasul cu arma pe post de relaxare. Am avut și ceva probleme cu o roată, dar cei de la agenție au încercat să ne ajute de fiecare dată când le-am semnalat ceva.

Se conduce destul de încet, mai ales că sunt multicele echipaje de poliție prezente, am fost opriți și de 3 ori într-o zi. Dar sunt pașnici – atât timp cât ai centura, ai permisul echivalat și nu depășești limita de viteză, îți urează drum bun.

Legat de parcare – nu am văzut vreo restricție pe undeva. De fapt, nu cred că am văzut vreo parcare amenajată în Zanzibar. Totuși, ne-a sărit un nene în cap că am parcat pe pământul lui și îi datorăm niște bănuți. Dar cererea lui nu s-a concretizat și am plecat repede de acolo.

Stațiile de alimentare sunt și ele dese, nu prea riști să rămâi fără combustibil. Doar că nu sunt deschise pe timpul nopții, cum noi am plecat în jur de 4.00 dimineața spre aeroport ne-am temut puțin că rămânem în acea pană. Dar a fost ok. Iar prețul este peste tot același, mai puțin de 1$ / litru.

Cam pentru același cost / zi se pot închiria și scutere. Dacă nu am fi avut nevoie să ne mutăm cu tot cu bagaje, sigur am fi ales varianta asta. Dar mare grijă cu ele, am văzut un accident atât de urât, între o mașină și un scuter.

VeveTravels are un articol mai detaliat.

Dala Dala

Mașinile astea constituie partea de transport în comun a Zanzibarului. Să mergi cu dalla dalla fost o aventură în sine, un obiectiv turistic m-aș aventura să zic. Sunt ca niște furgonete cu partea din spate deschisă unde, pe două băncuțe paralele, se înghesuie muuuulți oameni și multe bagaje. De fapt, dala dala le zic și minibus-urilor închise, la fel de pline și de zguduitoare.

Partea bună este că sunt foarte ieftine. O călătorie Paje – Stone Town m-a costat, cu dalla, 1800 TZS (vreo 0.80 $), iar cu taxi 30 $. Și că sunt destul de amuzante, uneori au și muzică.

Partea rea este că nu prea poți să le folosești pe orice rută. Adică cam toate au ca punct de destinație capitala Stone Town. Și de acolo schimbi ca să ajungi unde ai nevoie. Nu e prea practic și cam pierzi timp.

Au stații predefinite, dar de multe ori le-am făcut cu mâna în stradă și au oprit să mă ia.

Plus că numele este genial, doar de dragul lui și tot să mergi. Se zice că ar fi derivat din „dolar”. Cred că de aici s-a inspirat și ăla cu I need a dollar, dollar a dollar is what I need.

Taxi

Taxi-urile le găsești peste tot. În Zanzibar, de cele mai multe ori, sunt van-uri de șase persoane. Poți să le iei din stradă sau se îi rogi pe cei de la hotel să îți aranjeze unul. Cum eu nu iubesc să mă tocmesc (căci întotdeauna vei primi un preț ce trebuie negociat), îi rugam pe cei de la hotel să mă ajute cu un taxi.

Le-am folosit pe ruta aeroport – Paje (30$), Paje – Pwani Mchangani (60$) și Arusha – aeroport Arusha (10$) pentru că aveam bagaje după mine.

Zboruri interne

Pentru optimizare de timp, am ales să zburăm de la Zanzibar la Arusha. Și apoi să ne întoarcem de la Arusha în Dar es Salaam, de unde aveam zborul de retur în București.

Biletele le-am cumpărat de pe kiwi.com, iar costul a fost de 230$ (2 persoane + bagaje de cală, multi city trip). Am zburat cu As Salaam Air la dus și Air Tanzania la întors. Și am râs tot timpul de avioanele astea mici, cu elice, ca niște autobuze.

Deși biletele specificau clar că este un zbor direct (am căutat musai să fie așa), tot am făcut un popas în Dar (la dus) și în Zanzibar (la întors).

Zborul cu tot a durat 2 ore. Iar când ne-am întors ne-au dat jos în Zanzibar, din greșeală, unul dintre bagaje. Noi am fost mulțumiți, că nu a trebuit să îl mai plimbăm de colo-colo încă vreo 6 ore, când aveam zborul cu Qatar. Ni l-au adus în Dar es Salaam câteva ore mai târziu, cu o nouă cursă. Problemă rezolvată, toată lumea fericită.

Cazare Tanzania

Tanzania are o gamă largă de tipuri de cazare – hoteluri faimoase de tip resort, hosteluri și colibe cool sau campinguri confortabile.

Cel mai mult am stat în Paje, vreo 26 de zile. Am rezervat de acasă, direct pe site-ul lor, și am negociat un preț bun pentru Paje și pentru long stay.

Paje: Paje Beach Bandas

Căsuțele arată tare frumos, aproape integral din materiale naturale! Banda înseamnă chiar asta – bungalow, colibă. Aveam și o prispă simpatică, unde veneau pisici și șopârle mici. Iar o frunză mare de palmier funcționa ca paravan, pentru intimitate. Dar cel mai tare și mai tare mi-au plăcut oamenii care lucrează acolo!

Preț / noapte: 21 euro (negociat pentru 28 de nopți). Cu mic dejun inclus.

Am scris aici puțin mai mult despre acest hotel.

Pwani Mchangani:  Mchanga Beach Resort

Hotelul arată foarte frumos, așa, ca un resort de lună de miere. Cu căsuțe individuale, direct pe plajă, există restaurant și piscină. Totul ca la carte. Doar că în mod normal nu aș sta în locuri de-astea. Cam scump și cam fancy. Am ajuns aici pentru că prietenii de la VeveTravels erau aici, petreceau câteva zile în sat. Iar asta era cea mai ieftină posibilitate de cazare de pe booking.com.  

Preț / noapte: 63 euro. Mic dejun inclus.

Nungwi: Meck’s Inn Lodge

Hotelul a fost foarte ok, cu un preț decent, aproape pe plajă, camere mari și curate. O opțiune foarte bună pentru Nungwi, pe care l-am găsit plin și scump. Doar că a fost o aventură cu el – când am ajuns în sat ne-au scris să nu mai venim că ceva s-a întâmplat cu camera. Pentru că nu erau alte variante accesibile am anunțat booking.com, s-au activat imediat și au discutat ei cu hotelul. Ne-au găsit altceva pentru prima noapte și ne-au primit apoi pentru celelalte două nopți. A fost ok în final și am fost surprinsă de suportul de la booking.com.

Preț / noapte: 65 euro. Mic dejun inclus.

Lacul Manyara – Panorama Camp Site

Este un camping basic, cu cazare în niște igloo-uri cu forme drăguțe și cu apă caldă (de care nu prea m-am bucurat, căci se luase un pic curentul). Aveam și un magazin de suveniruri, plus un bar de unde puteam cumpăra bere sau altceva de băut. Patul a fost confortabil și am avut și o extra pătură, în caz de frig. Dar, cea mai importantă este locația! Fix deasupra Great Rift Valley (Valea Marelui Rift), de unde se vede frumos lacul Manyara și parcul pe care numai ce îl vizitasem.

Preț / noapte: 21 euro. (inclus în costul de safari)

Serengeti – Seronera Public Campsite

Aici am stat la cort, nici nu exista altă variantă. Și a fost tare frumos, mi-a plăcut că nu aveam garduri sau delimitări, corturile sunt puse pe o pajiște, iar noaptea animăluțele mișunau pe acolo. Am văzut hienele șirete care au furat o pungă cu sticle de bere și apă (puternice creaturi).

În corturi am avut saltele și saci de dormit. Și chiar dacă seara era destul de frig, am trecut cu bine noaptea.

Ngorongoro – Simba Campsite

Campingul din ultima seară a fost preferatul meu, singurul public din Ngorongoro! Am fost vizitați de bivoli și am auzit antilopele gnu în apropiere. Deși seara era incredibil de frig, cel puțin pentru mine care aveam doar haine pentru Zanzibar, în cort a fost ok. Iar dimineața am avut parte de cel mai frumos răsărit.

Preț / noapte: 30 euro (inclus în costul de safari)

Arusha – Gateway Lodge

La hotelul ăsta am avut o noapte inclusă în costul de safari, iar a doua seară pe care o aveam de petrecut în Arusha tot aici am decis să o petrecem. Hotelul arată bine, curat și situat într-o zonă destul de animată. Are și restaurant în caz de nevoie, deși meniul nu este cel mai ofertant.

Preț / noapte: 25 euro. Mic dejun inclus.

Ce trebuie văzut / făcut musai?

*top din locurile și lucrurile pe care eu le-am văzut / făcut

1.Safari. Este cu adevărat spectaculos. Să vezi leii în mijlocul zebrelor, elefanții care vin aproape de mașină, mii de antilope gnu care acoperă câmpiile și hipopotami care se împroașcă cu apă nu este ceva ce ți se întâmplă prea des. Iar Ngorongoro este musai în multitudinea de Parcuri Naționale pe care le are Tanzania. Dacă ar fi să aleg doar un loc pentru safari, zona asta ar fi. 

2. Paje, Zanzibar – M-am felicitat tare pentru că am ales satul ăsta pentru cazarea mea pe termen lung. Este un loc boem, destinație favorită pentru kitesurfării profesioniști sau începători. Seara se împânzea oceanul de zmeie de-astea, de mă întrebam mereu cum de nu se încurcă firele alea subțiri între ele. Iar oamenii ăștia, pasionați de sporturile de apă, aduceau cu ei un vibe boem și tineresc. Seara se făceau focuri de tabără pe plajă sau în fața hostelurilor și se împărțeau pahare cu Konyagi. Tot aici am fost la o fermă de alge care are mare grijă de angajatele ei și am vizitat școala din sat de vreo 3 ori.

3. Plimbare pe fundul oceanului – mareea este incredibilă. Arhipelagul Zanzibarului este protejat de recif, care creează în jurul insulelor o zonă cu ape micuțe și calme. În zona asta sunt apele cele mai turcoaz, apar creaturi colorate și se întâmplă mareea, când apa pleacă pentru sute de metri. Și atunci poți efectiv să mergi pe fundul oceanului până te plictisești, pe lângă bărci poticnite în nisip și steluțe de mare. Nu am mai văzut nicăieri în altă parte fenomenul ăsta și dacă nu aș fi știut de ele clar credeam că ne paște un tsunami.   

Totuși, mai cred una dintre top experiențe în Tanzania este să te urci pe Kilimanjaro. Nu am mai avut timp (o urcare durează undeva la 5 zile, iar costul începe undeva la 1300 euro) și nici nu eram foarte pregătită din punct de vedere fizic. Dar am promis că mă întorc pentru o cățărare.

Ce-am mâncat și băut bun?

Mi-a plăcut mâncarea de aici – poate nu cea mai variată, dar aromată și delicioasă!

Preparatele au fost destul de simple – calamari, creveți, caracatiță, pești la grătar, dar faptul că erau atât de proaspete le făcea așa de gustoase.

Dintre mâncărurile tradiționale, m-am îndrăgostit de Zanzibar Pizza, care nu are prea multe în comun cu faimoasa pizza italiană. Este ca o clătită dintr-un aluat foarte subțire, modelat în formă de bărcuță și umplut cu diverse ingrediente – ouă, roșii, ceapă, brânză, avocado, carne, fructe de mare. Sau pot fi dulci, cu fructe sau unt de arahide (tare mâncat prin zonele aste) etc. Se prăjește pe plită pe ambele părți până se rumenește.

Supa urojo iar a fost foarte bună și este un preparat specific, un mix de cartofi, cocos, mango, aromată cu turmeric și chili. Este un street food clasic.

Am mai încercat ugali – un fel de mămăligă din griș care are rol de garnitură. A fost ok, dar tot nu am devenit tocmai fan.

Dar cel mai mult am mâncat chips mayai, o combinație de cartofi prăjiți și omletă.

Curry-urile se regăseau mult în meniuri, preferatul meu a fost cel cu caracatiță, dar și creveții au fost buni.

Găsești lejer și mâncare europeană, paste și clasica pizza, la fel și burgeri sau diverse sandvișuri, dacă ai apucături de-astea. 🙂

Deși Tanzania este musulmană, berea și alcoolul în general se găsesc relativ ușor. Există o cantitate considerabilă de bere și băutură făcută în țară – iar brand-uri locale au nume foarte drăguțe – Kilimanjaro, Safari, Serengeti (bere) sau Konyagi și K Vant (un fel de gin local, bun).

Sunt și restaurante unde nu se servește deloc alcool, dar nu se supără dacă îți aduci berea din altă parte. Ba, chiar te trimit ei și îți dau și un pahar. ?

Desigur, sucurile de fructe sunt peste tot, disponibile în diverse sortimente – pepene, mango, ananas, banane, trestie de zahăr.

SIM Card & Internet

Surprinzător, internetul a mers bine! Atât la hotel, unde am putut lejer să lucrez, să vorbesc la telefon ore în șir și să folosesc Netflix-ul. Cât și la diverse restaurante sau terase – netul era foarte bun. Există și câteva cafenele care chiar au amenajate spații de lucru.

Iar pentru perioadele când nu eram în apropierea unei surse serioase de internet, mi-am cumpărat și un SIM Card cu 20 GB, valabil o lună. Exceptând vreo două zile când m-am mutat în Pwani Mchangani și când a picat de tot, fără vreo cauză, a mers relativ bine. Am folosit maps-ul lejer, am văzut mail-urile și am folosit What’s App-ul des.

SIM Card-ul a fost de la ZANTEL și a costat 20.000 TZS (vreo 9$). Mi l-a setat tipul de la care l-am cumpărat, în Paje. Am mai încărcat ulterior cu 3.000 TZS (1 $ și un pic) pentru o săptămână.

Zantel este operatorul de telefonie cu cea mai bună acoperire în Zanzibar. (după cum îi zice și numele). ÎNSĂ, dacă vrei să călătorești și în Tanzania continentală Vodacom este mult mai bun. Din camping-urile din safari colegii de tur făceau video call-uri, iar noi nu aveam nici măcar semnal GSM, ce să mai vorbim de net.

Ce am cumpărat?

Cred că este țara din care am cumpărat cele mai puține lucruri. Poate că am mai îmbătrânit și nu mai sunt așa pasionată de cumpărături. 🙂

Ne-am întors totuși cu un tablou, care s-a cam mototolit și a cărui vopsea s-a crăpat tare pe drum. Când am sunat la un nene recomandat de Hornbach sa îl pună pe ramă  ne-a zis că dacă am venit cu el din Africa să îl aducem mai la vară, că se întinde mai ușor. 🙂

Dar tabloul este frumos, iar coșmeliile unde se vând sunt peste tot – atât în Zanzibar, cât și în partea de nord a Tanzaniei. Mari pictori oamenii ăștia.

Bani & costuri

Moneda locală este Shilling Tanzanian (TZS), niște bănuți frumoși cu animăluțe. 🙂

În Tanzania, cash-ul e rege! Locurile unde poți plăti cu card sunt limitate, turistice desigur, și percep o taxă de ~5%.

Bancomatele nu sunt nici ele mai breze – nu sunt prea dese și ai și aici taxă de retragere (aprox. 4$ – 5$). Plus o sumă maximă de 400.000 TZS (~173$) pe care o poți retrage per tranzacție. În Paje aveam 3 bancomate – 5 zile la rând am mers la 2 să văd dacă au fost aduși bănuți, nu aveau. Al 3lea, de la NMB Bank – în stația de benzină, lângă secția de poliție, se pare că avea bani, dar nu îmi dădea. Deși din cont îi lua. A mai trebuit să contactez și banca tanzaniană să le spun de necazul meu (au fost super receptivi și au răspuns foarte repede mail-urilor, nu cred că aveau prea mult de lucru). Am rezolvat într-un final cu Revolut-ul – care mi-a înapoiat bănuții.

Singurul ATM care nu a vrut comision a fost în Arusha, cel de la NBC.

Așa că cel mai indicat este să ai dolari sau euro de acasă. Îi poți schimba la un curs bun, similar cu xe.com,  la birourile de schimb. În Paje, pentru 1$ primeam 2250 TZS. Sau mai poți plăti în dolari – restaurante, suveniruri, tururi, hotel. Mai greu la magazinele mai mici, la benzină sau la piață.  

Ca prețuri, Tanzania mi se pare ușor comparabilă cu România. Dacă nu mâncam pe stradă, o masă de o persoană mă costa, în medie, undeva la 8$ – 10$. Pe un cocktail plăteam cam 6$, iar pentru o bere undeva la 2$. Pe continent prețurile erau mai micuțe.

Toată vacanța ne-a costat în jur de 6000$, pentru două persoane, cu tot – bilete de avion, zboruri interne, safari, cazări, mese, tururi, mașină închiriată. Eu am stat în total 40 de zile, iar Răzvan 13 zile. Am pus în tabelul de mai jos costurile pentru cele mai importante activități, în dolari.

Este periculos?

Având în vedere că am mers singură și am stat așa aproape o lună, am fost încrezătoare că este o destinație sigură, cel puțin Zanzibarul. Nu am pățit nimic și nici nu m-am simțit în pericol, deși, câteodată plaja era destul de goală când reveneam acasă. Totuși sunt un om destul de precaut – încercam să evit să merg singură pe poteci întunecate (lucru care îmi fusese recomandat și de hotel), să nu iau cu mine toate actele / banii, să scot camera doar când voiam să pozez ceva.

Am mers singură cu autobuzele locale, am fost pe străzile din Stone Town și totul a fost ok. Destul de des primeam propuneri de tururi, suveniruri sau ghid pentru diverse, dar după un „nu, mulțumesc” politicos eram lăsată în pace.

Două mici incidente au fost, în ambele cazuri localnicii pretindeau că am parcat / stăm pe pământul lor și ar trebui să le plătim o taxă. Am plecat fără prea multe discuții din zonele respective și totul a fost ok.

Apoi, am mai citit și despre diverse incidente / jafuri. Dar, cred că dacă îți iei niște măsuri de bun simț, valabile cam peste tot – mai ales dacă mergi în locuri de unul singur, totul va fi ok și vei putea să vizitezi relaxat.

Apoi, localnicii sunt super prietenoși. Le place să vorbească, să își exerseze engleza, să afle lucruri despre tine și să îți povestească istoria lor. Poate fi destul de obositor când fiecare om are ceva să îți spună sau să te întrebe, dar este farmecul și cultura locală.

Ghid de vacanță:

Tanzania, Lonely Planet, a 7a ediție, publicată în ianaurie, 2018

Dacă ai nevoie de alte detalii despre Tanzania lasă un comentariu și răspund cu drag. Și nu uita să verifici și celelalte articole de pe În Sandale, pentru inspirație și recomandări de călătorii.

Iar dacă ți-au plăcut articolele poți să te abonezi la newsletterul În Sandale, care să te anunțe când apar povești noi pe blog. Totodată, mi-ar plăcea să ne împrietenim și pe Instagram și Facebook.