Citește aici mai multe detalii despre cum să organizezi o călătorie în Mykonos!

Căci fix așa arată Mykonos Town (sau Chora, pentru prieteni) – ca un labirint cu străzi înguste, imaculate. Este spectaculos, n-am mai văzut ceva similar până acum (este și prima insulă din Ciclade pe care o vizitez). Nici măcar nu mi-am bătut capul să am o direcție, am mers așa, la nimereală pe străduțele astea. După vreo 20 de ture, cam ajungi să le înveți sau măcar te ghidezi mai ușor după restaurante sau magazine. Căci sunt din plin pe aici.

Oricum, albul ăsta strălucitor se păstrează așa cu mult efort. Proprietarii de clădiri trebuie să le vopsească de minim două ori pe an. Iar străzile se vopsesc de minim 4 ori, musai de dimineață. Pentru că atunci se închid cluburile și turiștii merg la somn. Se mai zvântă până își revin ei din mahmureală.

Și ca să fie mai aranjate și mai pozabile zonele astea, printre case au mai fost plantate și niște flori asortate de bougainvillea (nu o să știu niciodată să pronunț numele ăsta).

Superb orășel!

Clădirile din Little Venice par că abia se abțin să nu se arunce în mare! De la construcțiile cu cutiuțe colorate pe post de balcon, care se înclină peste apă, vine denumirea zonei.

Mai acum câteva secole, Mykonos era punct important pe rutele comerciale venețiene. Așa că negustorii de pe aici nu numai că au furat niște inspirație pentru mobilier și decorarea locuințelor, dar au și creat căsuțe asemănătoare cu cele din orașul italienilor.

Și bine au făcut, căci acum, zona este plină de baruri și restaurante, tare căutată și efervescentă. Mai ales la apus când toată lumea se înghesuie pe aici să prindă un loc în primul rând la spectacolul de plecare al soarelui și să mai apuce și-un pahar de Aperol Spriz asortat.

Little Venice

Centrul insulei este destul de arid și stâncos, dar vin repede plajele cu nisip auriu să compenseze. Eu am încercat doar câteva – Elia, Kalo Livadi și Kalafati, dar Mykonos-ul are multe celebre – Pasarou (cu celebrul club Nammos, unde prețurile sunt uimitoare și foarte fotografiate :)), Paradise și Super Paradise, Paraga.

Sunt destul de bine conectate cu centrul orașului, există autobuze dese care ajung destul de repede la majoritatea plajelor. Am scris aici mai multe despre autobuze de unde și spre ce pleacă, în secțiunea transport.

În principiu, plajele se aseamănă între ele – arce de cerc cu nisip galben și marea albastră-turcoaz lângă. Majoritatea sunt plaje amenajate – au chiar șezlonguri pe care le poți închiria online – https://www.beachdibs.com/, diverse facilități pentru sporturile de apă și baruri sau taverne pentru ăștia mai leneși.

Kalo Livadi

Acum, la final de sezon, de exemplu, la Kalafati plăteai pe 2 sezlong-uri + umbreluță 25 eur. Dar nu se supăra nimeni dacă stăteai direct pe nisip, cu păturica ta.

Dintre acestea, la Elia mi-a plăcut mai tare. E la vreo 12km de Mykonos Town și este cea mai lungă plajă de pe insulă. Are ca vecin un deluleț cu case albe și, din câte am citit, este una dintre plajele mai liniștite de pe aici. Căci în vremea când am mers eu, tot era liniștit.

Este una dintre plajele unde nuditatea e permisă și practicată, iar oamenii cu iubirea de același sex vin în număr mare pe aici. Partea lor preferată de plajă este marcată de un steag colorat.

Plaja Elia

Ce poveste frumoasă am avut cu locul ăsta! Cred că am mers la el vreo 3 zile la rând și mereu era închis. Într-o seară am întâlnit-o întâmplător pe stradă pe tipa ce fusese ghidul în Delos al unei americance cu care mă împrietenisem pe acolo. Și-am întrebat-o de muzeu. Nu știa de ce e închis, dar l-a sunat pe cel ce se îngrijea de acest loc. „E închis pentru s-a terminat sezonul și nu prea mai vine nimeni. Dar dacă e vreun doritor, deschid.” Așa că ne-am înțeles să mă prezint a doua zi, mai pe seară. Am avut și emoții – acu’ că venea omu’ să îmi deschidă special, trebuia să par și eu cunoscătoare și interesată.

Dar a fost foarte frumos – a intrat pe lista muzeelor mele preferate (nu sunt prea multe, nu-s chiar fan). Muzeul este amenajat într-o casă din sec. 19 și îngrămădește într-un spațiu mic o muuulțime obiecte – farfurii, fotografii și tablouri, piese de mobilier, bijuterii și costume, vase de ceramică, lacăte și încuietori și multe altele. Poți să vezi aici cum era amenajată o casă în trecut – cum arăta un dormitor sau cum era folosită bucătăria. Iar la subsol este piesa de rezistență – o corabie în mărime naturală.

Custodele e un tip super pasionat, care știe și povestește multe despre Mykonos și viața de pe insulă, despre bunicii lui și cum lucrurile pe care le văd în muzeu se regăseau și în casa lor.

Nu ai voie să faci poze în muzeu, dar până am văzut eu semnul am făcut 3. Iar intrarea se face pe bază de donație.

Deși mai peste tot prin insulă mai răsare câte una (sunt 16 în total pe aici), cele mai cunoscute mori de vânt sunt cele aliniate pe dealul din Mykonos Town, pe mal. Apar cam în fiecare poză din Mykonos. Și au și de ce, tare îs fotogenice. Spre apus devin punctul de destinație al tuturor din oraș și set-up pentru ședințe foto.

Au fost construite de venețieni și sunt orientate astfel încât să beneficieze cât mai mult de vânturile puternice de prin zonă. Au fost folosite pentru a măcina grâul adus aici de prin alte părți, având în vedere că insula este aridă și nu prea produce ceva.

Morile de vânt din Mykonos

Un alt loc tare pozat din Mykonos Town este celebra biserică Panagia Paraportiani, cu a ei formă neregulată. Este, de fapt, un conglomerat de biserici conectate între ele – 4 biserici alăturate, care formează baza, plus o a 5a biserică, deasupra.

Nu am găsit-o deschisă, eram curioasă cu se trece din una în alta. Dar cred oricum că partea spectaculoasă este exteriorul.

Construcția ansamblului de bisericii a fost începută în anul 1425.

Panagia Paraportiani

Oricum, bisericile sunt un alt lucru specific al Mykonosului. Doamna de la cursurile de gătit ne spune că sunt peste 800 pe insula asta micuță (pe net găsesc că sunt undeva la 1200, dar aleg să o cred pe ea). Dintre acestea 200 sunt private, deținute de familii. Cele publice au cupole albastre, iar cele private sunt colorate în maro – cărămiziu. O familie poate să construiască o biserică pentru a comemora ceva și apoi să o doneze pentru a deveni publică.

Este o practică răspândită ca o familie să construiască o astfel de capelă pentru a-și arăta credința sau ca recunoștință pentru situațiile când au primit răspuns la rugăciuni sau pentru a păstra osemintelor celor dragi.

În trecut, bisericile și capelele erau construite pe insulă cu fața spre mare, pentru a asigura călătoria liniștită și întoarcerea în siguranță a marinarilor.

Până și hotelul unde am stat avea o mică capelă în curte.

Ano Mera este un sătuc mic în mijlocul acești insule mici. Inițial, citisem că este mai liniștit decât Mykonos Town și mă bătea un gând să stau aici. Bine că nu am făcut-o, era prea liniștit, chiar și pentru mine. Dar pentru o vizită de o zi merge.

Are un farmec autentic, pare că nu este așa tare afectat de turism – ba, chiar mi s-a părut că aici majoritari sunt localnicii. Găsești ușor taverne cu mâncare proaspătă și cafea bună. Și sunt aici și câteva hoteluri drăguțe, cu piscine frumoase care să suplinească faptul că satul nu este pe coastă.

Stând degeaba pe o bancă m-a găsit Nikos, șoferul care mă adusese aici cu o zi înainte, pentru cursurile de gătit. Și așa m-am aciuat turului pe care il făcea unei americance, pe aici. Am mers să îi vizităm ferma din Ano Mera, unde cultivă viță de vie și roșii și plănuiesc să organizeze și sesiuni de yoga cu capre. Cică e un hit în vremurile astea. ??‍♀️

Ferma din Ano Mera

Care e la vreo 6.5 km de Mykonos Town, doar că spre el nu sunt autobuze. Și cum eu nu aveam alt mijloc de transport, am luat-o pe jos spre el. Acum 6 km nu-s așa mulți, dacă nu ar fi o pantă continuă și dacă eu aș fi adus niște apă cu mine. Dar am răzbit și am ajuns până la fărulețul ăsta încă funcțional, dar lăsat cam în paragină.

Are mai bine de 100 de ani, a fost construit în 1891 după ce o navă a britanicilor s-a scufundat în zonă. Ca să mai evite tragedii de-astea au ridicat farul, înalt de 19m și cu un sistem de iluminare franțuzesc, premiat la vremea respectivă. Abia în 1983 a fost înlocuit cu un echipament electronic; vechiul mecanism e expus la Muzeul Marinei, din oraș.

Priveliștea de aici este tare frumoasă, bate ușor vântul, se văd insulele vecine și marea e albastră albastră.

La întoarcere, s-a îndurat un creștin cu scuter și fără cască sau mască să mă ia până în oraș.

Farul Armenistis

Nu sunt eu prea mare bucătăreasă, dar îmi place tare să merg la cursuri de gătit. Mai ales în locuri de-astea, unde mânarea este faimoasă. Am găsit două companii care făceau cursuri, am ales Mykonian Spiti, părea mai simplu sistemul la ei.

Cred că la greci am avut parte de cel mai interesant curs de gătit, până acum. Categoric unul dintre highlight-urile călătoriei în Mykonos. După ce am umplut roșiile, am pus straturile de aluat și spanacul pentru plăcintă, am asamblat tzatzikiul și am amestecat risottoul, ne-am pus la masă și povestit de parcă eram prieteni din totdeauna. Cred că am petrecut acolo vreo 6 ore. De la doamna Teta, care ține cursurile și care este și întemeietoarea businessului, am aflat o grămadă de lucruri despre Mykonos și viața aici.

Costul a fost ușor măricel, 140 euro. Dar a meritat clar. Și am fost foarte recunoscătoare pentru transportul dus-întors inclus, căci fix atunci s-a pornit o ploaie torențială.

Dacă tot am trecut prin fața lui de atâtea ori, am zis să și intru la un moment dat. Și a fost chiar drăguț, mai ales că eram singurul vizitator la vremea aia, eu și pisicile ne plimbam pe acolo.

Muzeul expune o serie de obiecte interesante, multe în formă surprinzător de completă, majoritatea descoperite în siturile arheologice de pe insulele vecine, Delos și Rineia.

Piesa de rezistență este o urnă mortuară, care are desenată pe ea povestea calului troian.  Era să o ratez, căci e ascunsă după un perete, la intrare, ca să nu se dezvăluie așa, încă de la început. Dar m-a adus pe drumul cel bun băiatul de la intrare.

Costul biletului este de 4 euro.

Este construcția remarcabilă din Ano Mera, care domină mini piața centrală. Este ușor diferită de celelalte sute de biserici de pe insulă. A fost construită la inițiativa a doi călugări, în 1542. Apoi, în 1767 a fost restaurată și i-a fost atribuit numele pe care îl are acum – Fecioara Maria din Tourlos, după o icoană care plutea pe mare.

Există aici și o expoziție de veșminte și alte produse bisericești.

Panagia Tourliani, Ano Mera

Mykonos are propria mascotă, pe Petros – pelicanul. Care vine la pachet cu o poveste interesantă și ușor incredibilă. Petros originalul, a ajuns aici în 1954, rănit în urma unei furtuni. Localnicii l-au oblojit și iubit și adoptat ca rezident al insulei. Asta până în decembrie 1985, când cineva a dat cu mașina peste el și l-a omorât. ??‍♀️

Doar că se obișnuiseră tare cu reprezentantul rasei pelicănești pe aici, așa că au adus noi reprezentanți. De data asta 3, dintre care unul donat de Grădina Zoologică din Hamburg și altul de la Jacqueline Kennedy, chiar ea. Pe unul dintre aceștia l-au botezat Paros, in memoriam.

Acum se plimbă țanțoși prin Mykonos Town și pozează înțelept. Nu am știut niciodată care e care sau dacă erau diferiți cei pe care i-am văzut, dar i-am întâlnit de mai multe ori. Deci legenda e adevărată.

Și dacă întrebați, ca și mine, cât trăiește un pelican – ei bine, între 15 și 25 de ani în sălbăticie, dar în captivitate au ajuns și la 54 de ani.

Petros, pelicanul

Mâncarea grecilor poate să fie lejer motivul pentru care să vii în țara asta. Este absolut delicioasă și, de cele mai multe ori, felurile de mâncare sunt preparate simple.

Unul dintre motivele pentru care am vrut la cursurile de gătit este că acolo preparam mai multe feluri și puteam să gust din toate. Și apoi să le testez din nou prin restaurante. Am mâncat o musaca și niște roșii umplute delicioase. M-am lins pe degete de la souvlaki sau gyros. Ca să nu mai vorbesc de pești sau alte minunații din mare. Caracatița la grătar a fost minunată. Iar tzatziki am comandat la fiecare masă. Mi se face poftă și acum, când îmi amintesc.

Nu știam ce să aleg mai repede – mâncam devreme la prânz, ca să mai pot mânca o dată până seara. ?

Mâncare bună în Mykonos

Sunt spectaculoase aici, când soarele pleacă pune de-un show! Este un eveniment important al zilei, oamenii își fac planuri pentru el și se gândesc unde să îl petreacă.

Cel mai râvnit loc este la una dintre mesele din Little Venice. Dar există și alte terase, mai pe deal, care își atribuie meritul de a-ți oferi cea mai frumoasă priveliște pentru apus.

Desigur, se organizează și ieșiri tururi cu veliere, pentru a admira apusul direct de pe mare.

Locul meu preferat a fost pe zidurile de lângă morile de vânt, cu un Mythos cumpărat de la chioșc. Ba chiar și din camera de hotel aveam niște priveliști superbe, că nu îmi mai venea să plec dacă mă prindea apusul acasă.

Apus în Mykonos

La Delos nu am ajuns și acum îmi pare rău. Este insulă sacră pentru greci, nelocuită, care găzduiește unul dintre cele mai importante sit-uri arheologice din țară. Și Grecia pare că are multe. Insula este la o distanță de vreo 2 km de Mykonos, iar un tur până acolo începea de la 55 euro.

Sit-ul este parte a patrimoniului Unesco și se consideră locul de naștere al zeilor gemeni Apollo și Artemis. Multe dinte vestigiile de aici au fost închinate lui Apollo – Lacul Sacru, Terasa Leilor sau Sanctuarul lui Apollo.

Merita o vizită.